Sorin Olaru, Managing Partner al Cetus Capital, şi societatea RSL Capital Advisors SRL au intrat în Consiliul de Administraţie Teraplast

265

Acţionarii grupului Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, au aprobat vineri, 6 octombrie, numirea lui Sorin Olaru, Managing Partner al Cetus Capital, în boardul companiei. În consiliul de administraţie al Teraplast a intrat şi societatea RSL Capital Advisors SRL, prin reprezentantul legal Răzvan Lefter.

 

Numirea noilor membrii ai consiliului de administraţie Teraplast au avut loc în contextul Adunării Generale a companiei din data de 6 octombrie. De asemenea, acţionarii au reconfirmat, în cadrul AGA, administratorii Teraplast, care au îndeplinit acest rol şi anterior, respectiv Dorel Goia (acţionarul majoritar al Teraplast), Magda Eugenia Palfi-Tirau şi Mirela Pop.

Economist cu o vastă experienţă în domeniul bancar, Sorin Olaru a ocupat de-a lungul timpului funcţii cheie în cadrul unor instituţii bancare importante. Anterior înfiinţării Cetus Capital în 2015, Sorin Olaru a fost timp de 8 ani directorul departamentului Trezorerie şi Piete de capital în cadrul Millennium Bank. Înainte de a se alătura echipei Millennium, a petrecut 10 ani în departamentul Trezorerie al băncii ING, unde a ocupat diverse poziţii, de la agent de bursă, până la cea de director Rate şi Credit.

Înfiinţată în 2014, RSL Capital Advisors este reprezentată de Răzvan Lefter, care îşi continuă din această poziţie mandatul de administrator al Teraplast.

LĂSAȚI UN MESAJ