Marinela Rus, patroana firmei ce a fost implicată în furtul de motorină din vagoanele oprite în staţia CFR din Năsăud a fost condamnată recent la doi ani de închisoare. Femeia a fost trimisă în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce procurorii au constatat că ”în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2014-2016 a acceptat întocmirea de acte nereale (facturi fiscale), cu scopul facilitării sustragerii altor inculpaţi de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat în sumă de 342.759 lei”.

 

”Afacerea” care au dus-o pe năsăudeanca pe mâna procurorilor

Oamenii legii au pus ochii pe Marinela Rus, patroana SC Oilmar SRL şi afacerea ei, după ce au depistat că aceasta a avut legături cu Iacob Pop, cunoscut ca Iacob Motorină, şi reţeaua lui de complici care s-au ocupat de furturi de motorină din vagoane cisternă care aşteptau în Gara Năsăud pentru a fi descărcate.

O parte din persoanele implicate în furtul de motorină din vagoane din staţia CFR din oraşul Năsăud au fost trimise în judecată în decembrie 2013. Cauza a fost una foarte complexă, astfel că dosarul de cercetare penală a fost disjuns. În cazul furtului de motorină de la Năsăud sunt implicaţi patru poliţişti năsăudeni.

În ”afacerea” cu motorină a fost implicată şi societatea din Năsăud deţinută de Marilena Rus – SC Oilmar SRL. Aici, erau duse spre comercializare o parte din combustibilul furat din vagoane. La percheziţiile din luna februariea anului 2013,efectuate la sediul firmei, procurorii au descoperit 400 litri de motorină depozitaţi în două butoaie de tablă. Deşi Marinela Rus a declarat în faţa procurorilor că motorina descoperită de procurori, cei 400 de litri au fost confiscaţi, membrii procuraturii au considerat că angajaţii firmei nu erau străini de comiterea faptelor.

 

Nu a scăpat cu basma curată

Rus Marinela nu a fost inculpată în dosarul furtului de motorină, însă oamenii legii i-au luat la puricat actele contabile. Potrivit procurorilor s-a descoperit că femeia încercat să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale către stat. Drept urmare, Marinelei Rus i s-a întocmit un dosar penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 10 aprilie 2017, Marinela Rus a fost reţinută timp de 24 de ore, iar în 11 aprilie faţă de aceasta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe 60 de zile şi în iulie a fost arestată două luni la domiciliu.

 

Şi-a recunoscut vina

În septembrie 2017, Marinela Rus a încheiat cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud  acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În consecinţă, femeia a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.  De asemenea, acesteia i s-a interzis dreptul de a mai fi aleasă în autorităţile publice sau  în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii destat timp de trei ani.

”În baza art. 91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se în baza art. 92 al. 1 Cod penal un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Totodată, instanţa a hotărât că pe durata termenului de supraveghere, Marinela Rus trebuit să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, năsăudeanca va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 80 de zile la Primăria Năsăud sau la Primăria comunei Rebrişoara şi va frecventa programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

”În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpata R. M.I. asupra conduitei sale ulterioare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei, potrivit cu disp. art. 96 Cod penal.

În baza art. 112 lit. e Cod penal, dispune confiscarea de la inculpata Rus Marinela Ileana a sumei de 33.376,73 lei. Potrivit dispoziţiilor art. 7 şi 21 din Legea 26/1990, dispunerea comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrul Comerţului. În baza dispoziţiilor art. 13 din Legea 241/2005 dispunerea comunicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive, precum şi la cazierul fiscal, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea 75/2001, republicată. În conformitate cu disp. art. 486 alin.2 Cod procedură penală lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei. Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, dispune obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1.050 lei, din care suma de 1.000 lei pentru faza de urmărire penală şi diferenţa pentru faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se mai arată în soluţia dată de judecător în 20 septembrie.


Cum acţionau hoţii de motorină

În momentul în care au fost efectuate percheziţii, în 2013, la domiciliul celor care au furat propriu-zis motorina din vagoane, au fost depistaţi nu mai puţin de 887 litri de motorină, procurorii stabilind că pe lângă această cantitate alţi 1.217 litri (cantitate stabilită prin anchetă) au fost valorificaţi. S-a stabilit că motorina furată aparţinea SC Lukoil România, firma fiind prejudiciată cu circa 12.600 lei.

Drept urmare, făptaşii principali – Pop Iacob şi fiul acestuia, Pop Silviu – dar şi complicii acestora – Vintilă Marius şi Terzea Remus, ambii agenţi de pază ai Lukoil România, şi Maier Teodor Marcel – agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraş Năsăud, au fost trimişi în judecată în luna decembrie 2013.

Procurorii care au instrumentat dosarul furturilor de motorină de la Năsăud susţin că „organele de poliţie din judeţul Bistriţa-Năsăud aveau informaţii despre faptul că inculpatul Pop Iacob sustrage motorina din vagoane cisternă destinate depozitului de carburanţi Lukoil România SRL Bucureşti din Năsăudîncă din anul 2007, „însă inculpatul nu a fost surprins niciodată”. Mai mult decât atât, Pop Iacob, spun procurorii, era de o oarecare notorietate în Năsăud, el fiind cunoscut în oraş ca „Iacob Motorina”.


Condamnările hoţilor de motorină

În 2016, după mai bine de doi ani de la primul termen de judecată, magistraţii de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud au pronunţat sentinţa.

Pop Iacob, acuzat de furt calificat, deţinere de materiale explozive cu sisteme de iniţiere şi dare de mită, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare condiţionată sub supraveghere şi un termen de încercare de 5 ani.

Fiul acestuia, Pop Silviu Marian, acuzat de furt calificat şi dare de mită, a primit şi el o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare condiţionată a pedepsei şi 5 ani de încercare.

Agentul de pază Vintilă Marius Viorel acuzat de complicitate la furt calificat şi luare de mită a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi 3 ani de încercare.

Trezea Remus, şi el agent de pază şi coleg cu Vintilă, acuzat de complicitate la furt calificat şi luare de mită a fost condamnat la 10 luni închisoare cu suspendare şi doi ani şi 10 luni termen de încercare.

Agentul de poliţie Maier Teodor Marcel, acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la furt calificat a fost achitat de judecătorii de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Carmen Gorgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.