S-a plimbat cu drogurile în camion, de-a lungul Europei! A fost prin în vamă şi dus la răcoare

1186

În urmă cu aproximativ o lună, Sorin Şorobetea a fost reţinut pe când se pregătea să intre din Ungaria în România, în vama de la Petea, după ce procurorii DIICOT l-au prins că avea asupra sa 1.000 de pastile de ecstasy, aduse direct din Olanda, pe care intenţiona să le comercializeze pe teritoriul României, în speţă pe pieţele negre a drogurilor din Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, care a şi fost admisă de altfel de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Sorin Şorobetea a încercat să inducă ideea că drogurile nu îi aparţineau şi că el de fapt primise de la un cunoscut din Olanda o pungă cu dulciuri. Figura nu a ţinut şi a fost dus după gratii pentru 30 de zile.

 

Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia încheierii penale în baza căreia traficantul de droguri a fost arestat preventiv. din documentul instanţei reiese faptul că, la fel ca şi fratele său Andrei Şorobetea, şi el era supravegheat îndeaproape de oamenii legii, cel puţin prin interceptarea convorbirilor telefonice.

Aşa au ajuns să afle anchetatorii despre faptul că Şorobetea va pleca în Olanda, de unde va aduce în România 700 de pastile de ecstasy, acţiune mascată de tranzacţii cu maşini. În final au fost 1.000 de pastile de ecstasy şi pentru ca să nu scape de marfă înainte de a ajunge în Bistriţa, procurorii DIICOT BN au decis să pună mâna pe traficant în punctul de trecere a frontierei de la Petea.


Potrivit anchetatorilor, Sorin Şorobetea a plecat pe data de 9 decembrie în Olanda la rugămintea unui cunoscut de-al său din Bistriţa pentru a-l ajuta să cumpere din Olanda un autocamion marca DAF, pe care acesta îl găsise pe un site de vânzări maşini second-hand şi se hotărâse să îl cumpere. Se pare că Şorobetea îi spusese amicului său că are un prieten acolo în Olanda care poate să le ofere cazare, dar şi să îl ajute în achiziţionarea şi înmatricularea provizorie a autovehiculului, astfel încât să intre cu maşina în ţară „pe roţi”. Achiziţia autocamionului i-a dat însă o idee lui Şorobetea – să cumpere şi el o maşină, o Honda, pentru sine şi prietena sa, în aşa fel încât să poată ascunde mai uşor drogurile.

„Profitând de aceste «condiţii» create prin posibilitatea ascunderii cu mai mare uşurinţă în camion a unor droguri de mare risc, inculpatul a luat hotărârea să procure din Olanda o cantitate din drogul de mare risc MDMA (ecstasy) pe care să o aducă în România pentru a o comercializa. Despre această intenţie a sa inculpatul i-a spus şi prietenei sale care a rămas în Bistriţa să-l aştepte”, arată anchetatorii.

După ce au rezolvat achiziţionarea maşinilor, pe 14 noiembrie cei doi bistriţeni s-au pregătit să pornească spre ţară. Astfel, Şorobetea şi-a urcat maşina în furgonul autocamionului proaspăt cumpărat de bistriţeanul şi înainte de a purcede la drum a preluat de la „ajutorul” din Olanda o pungă cu… dulciuri. Dulciuri se pare că erau într-adevăr în pungă, însă printre ele se aflau şi 1.000 de pastile de ecstasy.

Despre faptul că Sorin Şorobetea intenţiona să introducă în România o cantitate mai mare de droguri, anchetatorii au aflat din discuţiile telefonice pe care traficantul le-a purtat de acolo din Olanda cu prietena sa rămasă în Bistriţa.

tribunal bistrita judecatorie

Punga a fost ascunsă de Şorobetea, potrivit anchetatorilor, în compartimentul median al autocamionului cu care au traversat, pe data de 15 noiembrie, teritoriul Germaniei, Cehiei, Slovaciei şi Ungariei, ajungând la graniţa cu România undeva în jurul orei 16.00.

După ce au intrat pe teritoriul României, poliţiştii de frontieră de la Vama Petea i-au direcţionat spre hala unde se efectuează controlul la intrarea în ţară. Acolo au fost percheziţionaţi, mai întâi corporal şi mai apoi bagajele, precum şi autovehiculele. Asupra celor doi nu a fost găsit nimic suspect, iar în furgonul autocamionului doar maşina lui Şorobetea şi un frigider şi nimic altceva. Drept urmare, oamenii legii au început să percheziţioneze cabina autocamionului, unde aveau să afle drogurile ascunse într-o ladă frigorifică aflată sub banchetă.

„(…) organele de poliţie de frontieră au găsit în lada frigorifică situată sub banchetă, în compartimentul median, o pungă din material plastic cu inscripţia DTelegraf, în interiorul căreia se afla o lată pungă din material plastic de culoare albă cu inscripţii de culoare albastră. În această pungă se aflau aşezate mai multe pungi din material plastic ce conţineau produse alimentare şi dulciuri. Printre aceste pungi cu produse alimentare şi dulciuri a fost identificată o pungă din material plastic transparent în care se afla o altă pungă mai mică de plastic transparent ce era aproape plină cu comprimate de culoare albăstruie de formă cilindrică, ce aveau gravate pe una dintre feţe un simbol asemănător unei coroane – logo similar mărcii Rolex”, au precizat anchetatorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Şorobetea.

Când a fost luat la întrebări de oamenii legii, traficantul a susţinut faptul că primise punga cu produsele alimentare de la un bătrân din Olanda, însă despre comprimatele de culoare albăstruie el ştia că sunt bomboane, nu droguri.

Faptul că punga i-a fost dată lui Şorobetea de respectivul bătrân, a fost confirmat de companionul traficantului, care a declarat la acel moment că nu văzuse ca Şorobetea să fi achitat vreo sumă de bani.

Sorin Şorobetea a făcut pe neştiutorul şi în faţa instanţei, şi acolo el susţinând că drogurile nu îi aparţin şi că de fapt el ştia că sunt bomboane. Nu a fost crezut însă de judecător, care a apreciat că traficantul reprezintă un real pericol pentru societate.

„S-a relevat că în aprecierea pericolului ridicat pentru societate în cazul lăsării în libertate a inculpatului Şorobetea Sorin trebuie ţinut cont de gravitatea faptelor comise de acesta, raportat la împrejurarea că inculpatul s-a deplasat în Olanda cu un scop bine definit, acela de a procura o cantitate mare din drogul de mare risc MDMA şi de a o aduce în România în scop de comercializare, pentru obţinerea de câştiguri băneşti impportante în mod ilicit.

De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că doar prin intervenţia organelor de urmărire penală, activitatea infracţională pe linia acţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc a inculpatului Şorobetea Sorin a fost stopată, infracţiunile comise de acesta fiind grave, deoarece atât prin vânzarea, cât şi prin oferirea drogului de mare risc ecstasy (MDMA) pentru cnsuma altor persoane, inculpatul ar aduce serioase prejudicii dezvoltării psihice a persoanelor care ar cumpăra sau primi pentru consum drogul de mare risc ecstasy (MDMA) de la inculpat.

Având în vedere că măsurile preventive trebuie să fie proporţionale cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului Şorobetea Sorin, raportat la gravitatea infracţiunilor concurente de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de mare risc, comise de către inculpat, s-a apreciat că există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa pentru care a şi fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de el şi că în scopul bunei desfăşurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată şi a prevenirii săvârşirii de infracţiuni de acelaşi fel sau de orice altă natură, se impune şi este necesară în acest scop luarea măsurii preventive faţă de inculpatul Şorobetea Sorin, deoarece reacţia societăţii la o asemenea conduită infracţională, precum cea a inculpatului trebuie să fie fermă, pentru înlăturarea temerii generale că nu ar exista o reacţie suficientă din partea organelor judiciare pentru a contracara activităţile infracţionale ale persoanelor cu comportamente infracţionale pe linia traficului de droguri de mare risc asemenea inculpatului Şorobetea Sorin, care pot atrage în sfera consumatorilor de droguri mulţi tineri a căror personalitate este insuficient dezvoltată pentru a-şi da seama la pericolele la care se expun”, motivează instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud decizia de admitere a propunerii de arestare preventivă depusă de procurori pe numele lui Sorin Şorobetea.

Chiar dacă traficantul a contestat decizia tribunalului la Curtea de Apel Cluj, nici aici nu a avut nici şansă. Pe 16 decembrie, expiră cele 30 de zile de arest preventiv şi este posibil ca anchetatorii să depună o solicitare pentru prelungirea măsurii preventive. Până la închiderea ediţiei pe portalul instanţelor de judecată nu figura înregistrat nici un astfel dosar pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ