Român suspectat de terorism, săltat de DIICOT! Intenţiona să adere la Statul Islamic

231

Un cetățean român a fost ridicat de procurorii DIICOT fiind suspectat de aderare la o organizație teroristă aflată în străinătate. Suspectul era monitorizat de serviciile de informații încă din 2015 și a fost ridicat joi dimineață, în urma unor percheziții în județul Argeș.

 

Trei percheziţii au avut loc joi dimineaţă, în judeţul Argeş, într-un dosar în care anchetatorii îl căutau pe suspectul de terorism. Acesta ar fi făcut propagandă pentru grupări teroriste având legături cu DAESH.

 

Potrivit procurorilor DIICOT, suspectul zis „Ibrahim”  începand cu luna noiembrie 2016 a utilizat şi/sau utilizează şi în prezent, pe o reţea de socializare, mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenția de a le face cunoscute şi de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

„În primavara anului 2015, suspectul s-a deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.

Datele şi informatiile respective au fost culese de către suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziţia unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al
Uniunii Europene, grupare ai cărei adepţi au plecat în zona siriano-irkiană pentru a participa la jihad şi care a avut legătura cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13.11.2015”, mai arată anchetatorii.

 

Bărbatul are 39 de ani şi a intrat în atenţia Serviciului Român de Informaţii începând din 2015. Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi autoradicalizat într-un stat european şi ar fi aderat la gruparea teroristă Statul Islamic.

„Cetățeanul a intrat în atenția SRI în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și on-line, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea.

Concret, cetățeanul și-a exprimat în repetate rânduri intenția, și a încercat să convingă și alte persoane, de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH”, se arată într-un comunicat al SRI.

Potrivit sursei citate, bărbatul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale, timp de mai mulți ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă.

„Întors în România, cetăeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază.

SRI a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză. Pe tot parcursul investigațiilor Serviciul a beneficiat de sprijinul partenerilor interni din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și al partenerilor externi din alte două state”, mai precizează SRI.

 

 

sursa foto: Digi24

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ