La Bistriţa, nimeni nu mişcă în front. Cam aşa s-ar putea traduce recenta Hotărâre de Consiliu Local, iniţiată de primarul Teodor Ovidiu Creţu, pentru aprobarea participării municipiului Bistriţa, ca membru fondator, la constituirea Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Bistriţa 2027”.

 

În şedinţa extraordinară a CL Bistriţa, din data de 19 septembrie, consilierii şi-au dat acordul pentru ca municipiul să devină membru fondator al GAL „Bistriţa 2027”. Un proiect lăudabil de altfel, care priveşte dezvoltarea zonelor urbane marginalizate, dacă nu ar fi încă o dovadă în plus că, în municipiul reşedinţă de judeţ nimeni şi nimic nu mişcă fără controlul primarului.

 

Un proiect de-a gata, însuşit de primar

Poate puţini ştiu, dar proiectul de a constitui un Grup de Acţiune Locală urban la nivelul municipiului Bistriţa a fost pur şi simplu însuşit de către primarul Teodor Ovidiu Creţu, după ce un grup de iniţiativă format din 20 de organizaţii nonguvernamentale, împreună cu un deputat liberal din judeţ, au elaborat un proiect similar, încă din luna iulie.

Prin proiectul de HCL supus dezbaterii şi votului consilierilor locali, având în vedere urgenţa determinată de necesitatea înscrierii GAL în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor – condiţie pentru solicitarea finanţării prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5 “Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii”, Prioritatea de investiţii 9.6 „Strategii de dezvoltare locală elaborate la nivelul comunităţii”, Obiectivele specifice 5.1, 5.2 – se propunea participarea municipiului Bistriţa, ca membru fondator, la constituirea Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Bistriţa 2027, cu sediul în municipiul Bistriţa, strada Petre Ispirescu, nr. 15 A.

În expunerea de motive a primarului, anexată proiectului de HCL, se arată că „Scopul asociaţiei este reprezentat de îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele urbane marginalizate (ZUM), prin dezvoltarea inteligentă, integrată şi durabilă a Municipiului Bistriţa şi a zonelor limitrofe” […] „asociaţia va utiliza un nou instrument propus de Comisia Europeană – Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunităţii, prin formarea unui parteneriat local, proiectarea şi implementarea unor strategii integrate de dezvoltare locală” […] respectiv „asociaţia va promova interesele socio-economice locale şi dezvoltarea parteneriatelor de tip public – privat pentru identificarea şi implementarea unor soluţii viabile ţintind incluziunea comunităţilor marginalizate, combaterea sărăciei care le afectează şi îmbunătăţirea guvernanţei locale.”

Dolha sare la gâtul lui Moldovan: Ca şi Ponta, se crede providenţial şi de neînlocuit

Stelian Dolha: „O idee furată”

Stelian Dolha, deputat de Bistriţa-Năsăud, unul dintre iniţiatorii constituirii unui GAL pentru Bistriţa, alături de un grup de ONG-uri, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, că acest proiect al primarului Ovidiu Creţu „este o idee furată”. Deputatul spune că cel mai deranjant este că sunt scoase din rândul membrilor fondatori tocmai ONG-urile, iniţiatoarele acestui proiect.

„De asta am venit înainte de şedinţa de consiliu local cu comunicatul de presă în care ceream dezbatere publică. În momentul în care vrei să faci un GAL pe circuit închis, cu cinci entităţi, nu e bine. Când vorbeşti de GAL nu poţi să-l închizi. Eu cred că din nou s-a pornit greşit”, a explicat pentru Gazeta de Bistriţa, deputatul Stelian Dolha.

În vară, câţiva reprezentanţi ai grupului de ONG-uri, au expus proiectul primarului, care a spus că este de acord cu asocierea consiliului local şi că v-a promova această idee. Stelian Dolha spune însă că, după ce a văzut că ideea a luat amploare, primarul împreună cu cei care sunt acum iniţiatori şi fondatori ai GAL-ului, au schimbat strategia. „Ei consideră că controlul trebuie să fie în altă parte. Membrii fondatori controlează practic activitatea GAL-ului. Despre aceasta este vorba. În ceea ce priveşte scopul şi obiectivele, toată lumea trebuie să ştie că incluziunea socială şi diminuarea sărăciei se fac cu ONG-uri, nu fără ele. Ei au eliminat chiar esenţa GAL-ului”, a precizat deputatul.

 

Dezbaterea publică putea înlătura orice suspiciune

În declaraţia publică care a precedat şedinţa de consiliu local, deputatul Stelian Dolha făcea un apel către Primăria Bistriţa să iniţieze o dezbatere publică cu privire la constituirea grupului de Acţiune Locală, care să implice toţi actorii sociali relevanţi. Deoarece GAL-urile urbane sunt parteneriate public-privat formate în principal din reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului privat, dar şi autorităţilor publice, grupul de lucru contactase deja administraţia locală pentru a informa în privinţa stadiului demersului şi a lansa invitaţia de a se alătura proiectului.

„Apreciem operativitatea cu care municipalitatea a dat curs solicitării şi s-a alăturat demersurilor de înfiinţare a GAL-ului Bistriţa, solicitând în acest sens acordul Consiliului Local. Atragem atenţia însă, că înaintea demarării procedurilor juridice este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru că este vorba de un proiect ambiţios la care este important să se alăture majoritatea ONG-urilor care acţionează, comunităţile cărora li se adresează şi reprezentanţii mediului de afaceri.

Numai aşa un asemenea proiect va avea efectul aşteptat în beneficiul celor vizaţi şi va înlătura orice posibilă suspiciune legată de acapararea lui de diverse grupuri de interese”, se arăta în comunicatul public al deputatului Stelian Dolha.

 

Fondatori în cerc restrâns şi un nume puţin modificat

Într-adevăr, printr-o adresă scrisă adresată Primăriei Bistriţa, în data de 1 august, membrii Grupului de Lucru pentru constituirea Grupului de Acţiune Locală Bistriţa, format din 20 de asociaţii şi deputatul Stelain Dolha, invitau autoritatea locală să se alăture demersului:

„Semnatarele prezentei, entităţi locale constituite alături de alţi membri ai comunităţii bistriţene, într-un grup informal pentru formarea Grupului de Acţiune Locală la nivelul municipiului Bistriţa, vă invităm să participaţi la demersul de  constituire a acestui parteneriat public-privat care vizează mobilizarea şi implicarea comunităţii dezavantajate şi a organizaţiilor locale, reprezentanţi ai sectorului public şi privat, precum şi ai comunităţilor nemarginalizate ce promovează interesele socio-economice de la nivel urban, pentru a face paşi concreţi spre dezvoltarea lor într-un mod integrat, durabil şi favorabil incluziunii, în concordanţă cu Strategia Europa 2020. […] Anexăm prezentei Ghidul solicitantului pentru solicitarea Sprijinului Pregătitor”.

Rezultatul a fost că proiectul a fost preluat chiar de către primar care, în şedinţa de consiliu local din data de 19 septembrie a introdus pe ordinea zi un proiect de hotărâre în regim de urgenţă prin care se aprobă participarea municipiului la constituirea GAL „Bistriţa 2027”, alături de Judeţul Bistriţa-Năsăud (sector public) Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud şi UGIR 1903 (sector privat), Fundaţia Inocenţii (societate civilă) şi reprezentanţi ai Zonelor Urbane Defavorizate. Adică cinci membri fondatori, alţii decât Grupul de iniţiativă şi un nume uşor schimbat (GAL „Bistriţa 2027”, în loc de GAL „Bistriţa”). Cât despre societatea civilă, vor veni şi ei, dar ulterior !?

Singurul consilier local care a solicitat o amânare a proiectului de hotărâre pentru o şedinţă viitoare, tocmai pentru a da posibilitatea desfăşurării unei dezbateri publice şi pentru a fi incluse printre membrii fondatori toate organizaţiile, atât private cât şi publice, a fost Ioan Peteleu, din partea PNL.

Primarul Ovidiu Creţu a replicat că „în structura GAL vor putea să intre şi alte persoane juridice şi fizice”. Proiectul de hotărâre a trecut apoi pe bandă rulantă, votat în regim de urgenţă de restul consilierilor.

 

GAL-uri şi la oraş, din acest an,

Începând din acest an, localităţile urbane între 20.000 şi 150.000 de locuitori au posibilitatea de a înfiinţa GAL-uri printr-un program instrument „Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii 2014-2020”.

Scopul este reducerea numărului persoanelor expuse riscului de sărăcie şi combaterea excluziunii sociale. GAL-urile urbane elaborează strategii de dezvoltare şi un portofoliu de proiecte (pentru infrastructura de locuire şi învăţământ, servicii de sănătate, regenerare urbană, modernizare infrastructură apă-canal, etc.), prin Programul Operaţional Capitalul Uman (POCU) şi Programul Operaţional Regional (POR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.