Turcul Bulut Halil, patronul companiei Ro Star, care vâna urşi în zona Bistriţei şi nimeni nu îl lua la răspundere, a fost arestat preventiv, el fiind acuzat de procurorii DIICOT de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

În acelaşi dosar au fost arestaţi preventiv patru membri ai conducerii RoStar, respectiv Raluca Anamaria Blaj (contabil), Ioan Todoran (director tehnic), Mihai Gheorghe (şef secţie transporturi) şi Cornel Costea (inginer şef), în timp ce pentru Imad Ali instanţa a dispus control judiciar. Decizia nu este definitivă.

 

 

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 2011 – 2015 Bulut Halil, având calitatea de administrator la SC RO STAR SA a constituit un grup infracțional organizat împreună cu  Raluca Anamaria Blaj, referent contabil al firmei, şi Ioan Todoran, director tehnic, grup care a acţionat în sensul sustragerii companiei de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin evidenţierea în actele contabile ale acestei societăţi sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale.

Pentru atingerea acestui scop, în contabilitatea SC RO STAR SA au fost înregistrate achiziții fictive de bunuri și servicii provenind de la 22 societăți comerciale cu comportament specific celor de tip fantomă.

„Membrii grupului infracțional întocmeau în înțelegere cu Bulut Halil și din dispozițiile acestuia facturi fiscale fictive ce atestau în mod nereal achiziționarea de către SC RO STAR SA de bunuri și servicii (materii prime, materiale auxiliare, produse de curățenie, consumabile, materiale publicitare și promoționale, servicii de reparații, amenajări, reparații ți transporturi produse finite) de la furnizori de tip fantomă, pe care le introducea sau dispunea introducerea lor în contabilitatea societății beneficiare, în scopul diminuării obligațiilor fiscale ale acesteia către bugetul de stat. Cei în cauză prezentau angajaților SC RO STAR SA documente justificative (facturi de achiziții bunuri și servicii, procese-verbale de recepție a lucrărilor, note de intrare recepție, etc.) și alte documente (anexe contracte, devize de transport, foi de parcurs, etc.), determinându-i să le semneze în mod formal, în scopul de a crea  aparenţa realităţii achizițiilor fictive de bunuri și servicii. De asemenea, inculpata  Blaj Raluca Anamaria a dispus efectuarea sau, după caz, a efectuat plăți către societățile de tip fantomă anterior enumerate în baza documentelor justificative fictive înregistrate în contabilitate”, arată procurorii DIICOT.

În baza facturilor fiscale ce atestau în mod nereal achiziţia de servicii (reparaţii, lucrări) de la furnizorii fantomă, erau întocmite procese-verbale de recepţie a lucrărilor, dar şi procese-verbale de recepţie a unor mijloace fixe achiziţionate (de regulă utilaje), ce au fost semnate în perioada 2011 – 2015 exclusiv de către Ioan Todoran (director tehnic), Cornel Costea (inginer şef) şi Mihai Gheorghe (şef secţie/adjunct sector transporturi).

În mod similar, în baza facturilor fictive de achiziție materii prime erau înregistrate în contabilitatea SC RO STAR SA note de intrare-recepție, întocmite și semnate exclusiv de către alte persoane.

Potrivit anchetatorilor, probele au relevat că membrii grupării infracționale au disimulat realitatea prin crearea aparenței existenței unor operațiuni care în fapt nu au existat. În urma acestora RO STAR SA a înregistrat în actele contabile și alte documente legale cheltuieli totale de 72.598.598,95 lei (echivalentul a 16.133.021,00 euro) constând în achiziții fictive de bunuri și servicii provenind de cele 22 de societăți comerciale enumerate anterior, cauzând un prejudiciu în cuantum de 14.292.881,11 lei (echivalentul a 3.176.195,00 euro), reprezentând TVA dedus în mod nelegal.

„Facturile fiscale ce atestau operațiuni comerciale nereale au servit ca justificare pentru dispunerea și efectuarea a 372 de plăți din conturile SC RO STAR SA către furnizorii de tip fantomă anterior enumerați, totalizând 65.405.177 lei (echivalentul a 14.534.483,77 euro). Sumele de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost supuse astfel unui proces de spălare, fiind retrase în numerar sau, după caz, transferate succesiv în conturile unor societăți comerciale românești și din spațiul asiatic. Din totalul sumei spălate,  58.660.987,53 lei (echivalentul a 13.035.774 euro) reprezentând produsul infracțiunii de spălare a banilor au fost reintegrați în circuitul financiar legal prin creditarea SC RO STAR SA. Astfel, în perioada 2011-2015 au fost înregistrate în documentele contabile ale societății 262 contracte de creditare semnate de către administratorul Bulut Halil, cu scopul creării aparenței de legalitate a provenienței sumelor de bani și a disimulării originii ilicite a acestora”, mai precizează procurorii DIICOT.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 61.340.732 lei (echivalentul a 13.631.273 euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.