RAPORTURILE CORECTE ŞI CONSTITUŢIONALE ÎNTRE PUTERILE ÎN STAT SUNT HOTĂRÂTOARE PENTRU NORMALITATEA SOCIALĂ, COMUNITARĂ ŞI INDIVIDUALĂ

40

Citirea atentă a Constituţiei noastre în cheie juridică, cât şi a realităţilor legalităţii în practica autorităţilor statale, impune subsidiara formă a organizării lor. Repetata referire la Congresul american a parlamentului român sau la actele de putere ale Preşedintelui nu sunt inspirate. Peste ocean este clasic exemplul de regim politic prezidenţial, şi la noi, iar repet, e regim semiprezidenţial, cel mai apropiat de al Franţei. Căci autorităţi în stat sunt, pe lângă cele trei, Preşedintele si Curtea Constituţională.

Instituţia preşedintelui este clar reglementată prin Constituţie şi legi, în consecinţă este bine stabilă pe durată şi mandat. Nu s-au produs până acum abuzuri care să aducă la suspendări, fiindcă autoritatea şi controlul deplin este al electoratului ce îl desemnează la putere. Dar nu este suprem în raporturile cu celelalte. Ţara noastră a consacrat regimul semiprezidenţial, ca în Franţa (am spus apăsat pe parcursul acestei rubrici); nu expres, este o putere politică reprezentativă la nivel de state şi în interior. Se fac frecvent erori când parlamentarii şi politicienii dezbat probleme de autoritate şi competenţe în stat, clivajul spre comparaţii şi asemănări cu preşedintele american este mare eroare. Acolo şi oriunde este practicat, aparţin regimului prezidenţial consacrat la baza şi funcţionarea autorităţilor publice. Poziţia si rolul lui (preşedintelui) reies din aşezarea si tratarea în Constituţie de la art. 80 la 100. Şi nu este prea mult a reveni la greşelile comise public si corectarea lor tot publică; precum şi în această „gazetă” la care cu respect colaborez săptămânal. Fiindcă e alarmant să auzi din partea preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu că noi românii: „suntem într-o democraţie parlamentară”.

Curtea Constituţională este alt for în stat de care se vorbeşte tot mai frecvent în ultimii ani. Pentru că este garantul Constituţiei şi are importantul rol înscris în art. 142-147. Dar este extrem de comentată şi prezentată instituţiei în opinia publică cu aparenţe şi evidenţe des părtinitoare. Căci structura şi compunerea ei este partinică. Majoritatea o asigura Parlamentul prin cele două camere şi sunt aleşii majorităţii care de regulă este a partidului de guvernare. În prezent preşedintele său este Valer Dorneanu, membru al PSD. Îl cunosc din activităţi foarte demne ca parlamentar al zonei Topliţa-Gheorgheni-Miercurea, jurist de formaţie. Dar prea discutabile îi sunt punctele de vedere asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ce le pronunţă ca nişte sentinţe. Şi până la preşedintele lui, era astfel va continua şi după aceea cât timp nu va avea Curtea Constituţională componenţa desemnată de către autoritatea magistraţilor, ca pe vremea Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie in secţiuni unite.

Mai mult timp am exprimat opiniile teoretic şi cu tentă doctrinară a adevărului obiectiv. Dar viaţa în cotidian este încărcată de subiectivităţi. E imposibilă neutralitatea totală când aproapele-i nedreptăţit şi altul apărat în relaţia celor doi. Să stai neutru, independent, nepăsător, nu ascund adevărul, dar nu intervin mai mult decât să explic cu nume şi pe răspundere asumată e adevărul. Mă pronunţ, rar, din obligaţie de cunoscător al unor părţi de justeţe publică.

În materie de justiţie se constată exagerat de multă nedreptate. Nu din întâmplare sau greşeală ne monitorizează Uniunea Europeană. Dacă nu ar fi şi o teamă de europeni, greşitele soluţionări în justiţie cu mult ar fi mai mari, iar penalizarea lor este aspră. Pedepsirea României pentru erorile justiţiei depăşeşte media celorlalte statele Uniunii. Magistraţii nefiind responsabili continuă să greşească şi astăzi, că ţara mâine va plăti pentru procesele ajunse la Tribunalul European. Şi sunt recuzabile sentinţele ca în cazul conducătorilor de fotbal de până ieri, Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu. În instanţă procurorii îi acuza şi cer 10 ani de închisoare şi restituiri de mari sume de bani, pe fond se pronunţă sentinţa de 3 ani închisoare cu suspendare. Instanţa imediat superioară, după îndelungat timp, a hotărât achitarea celor doi foşti şefi ai fotbalului românesc.

Surprinzătoare este diferenţa între anchetare şi achitare! Cine o face şi unde se creează ruptura, care component al instanţei, la care nivel este legal sau nelegal şi care greşeşte din cei doi: procurori şi judecători? Oricum, şi incompetenţa ori greşeală se relevă pe parcursul acestui proces. Iar dacă totul este legal şi justiţia triumfă cu sentinţa în acest caz, cum se justifică starea materială deosebită a fiecăruia din cei doi într-o durată scurtă a biografiei lor şi de ce s-a făcut anchetare şi proces? Sunt atâtea întrebări fără posibil răspuns al justiţiei. Probabil este hiatus normativ privind îmbogăţirea fără cauză. Cu atât mai mult că, în situaţii de deposedarea a vinovaţilor de bunurile însuşite restituirile sunt majoritar eşecuri. Sesizarea lipsei legislative o au la îndemâna profesioniştii activi ai justiţiei. Este o datorie de conştiinţă a judecătorilor şi procurorilor. Oare şi-o manifestă, au exprimat-o până acum?

de Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ