O profesoară de limba română din localitatea vasluiană Todireşti a fost lovită cu o ţeavă de calorifer peste picioare de un elev de clasa a VI-a, care primise nota 4 la teză.

 

Potrivit Mediafax, băiatul, care purta o glugă pe cap, a aşteptat ca profesoara să iasă de la ore şi a atacat-o, lovind-o cu ţeava peste picioare. Cadrul didactic a început să ţipe şi mai mulţi trecători i-au sărit în autor, dar agresorul a reuşit să fugă.

Potrivit cadrelor didactice de la Şcoala Todireşti, elevul –agresor nu este la prima abatere, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a cerut sprijinul Protecţiei Copilului.

Copilul provine dintr-o familie cu o situație foarte bună și se pare, conform Adevărul, oraecum tolerat în școlă în ciuda comportamentului său. Mai mult decât atât, deși atât Poliția cât și cadrele didactice de la școala din Todirești l-au indicat drept autor pe respectivul minor, directorul școlii afirmă că nu se ştie cine a lovit-o pe profesoara de limba română.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Regulementele scolare, facute la nivel de minister, de sus si pana jos, bazat pe asa zisa democratie de prost gust a „domnului elev ” ( mai mult ori mai putin handicapat… ) este de tot ca.catul aici la noi in Romania. Cred ca numai aici, se intampla ca un „plod tem.bel” ridica vocea la ” dascal „, il apostrofeaza,este violent si/sau perturba orele de curs si se manifesta violent fata de cadrele didactice …
    De ce trebuie sa suporte societatea o dictatura a „tembelilor ” pentru ca vezi doamne, „copilul ( tampit ) ” trebuie musai scolarizat si musai sa faca parte dintr-o clasa de copii cuminti, care sunt disciplinati si doresc sa invete, dar nu pot din cauza unuia prost educat, violent si caruia nu-i place scoala la urma urmei… ?!
    De ce societatea nu creaza unitati scolare, speciale, pentru copiii cu astfel de dizabilitai si comportamente si cine nu vrea sa invetze sau nu poate, de ce nu sunt lasati in pace , „acasa” sa mearga la „porcii satului „… ca si acolo trebuie cineva, ca doara n-or sa mearga acolo cei cu „mastere” ( mai mult sau mai putin facute la „pune x-ul „… ) !
    Vai, ca nu se intoarce vremea „Calului Balan ” al lui Ion Creanga… cand copilului indisciplinat „jar si para”-i iesea pe c.ur si pe nari daca nu era „cuminte ” , nu invatza ori se manifesta violent fata de „dascal ” … !
    In ce tzara traim, in ce dictatura si a cui anume, a „tembelilor si tampitilor ” ? De ce nu se incheie contracte de scolarizare cu parintii copiilor , in care sa fie stipulate conditii minime pe care trebuie sa le indeplineasca copii, pentru a putea face parte dintr-o anumita societate ( clasa… scolare ) si cine nu intruneste aceste conditii minime si/sau la cea mai mica abatere, parintele sa fie obligat ca imediat sa-si ia „plodul” si sa si-l duca unde doreste … in alta parte ( unde o sa I-l mai primeasca cineva … ) ?
    De ce trebuie copiii cuminti , silitori si care doresc sa invetze, impreuna cu „dascalii ” , sa suporte comportarile prost educate si indisciplinate, anarhice si de prost gust al unor astfel de „plozi ” … ?
    Domnilor de la Ministerul de resort, ce sa cred ca si Dvs aveti aceleasi „apucaturi ” ca si ” plodaraia tem.bela „… ? De ce nu schimbati aceste regulamente prost facute si de ce nu coborati ” armata din pod ” pentru acestia ? Vaaai ca nu sunt eu dascal si sa-mi ridice „vocea” , ori sa se ” dea la mine „… un astfel de „plod ” ca imediat i-ar zboara mucii pe pereti , lui , a lui muma-sa si a lu taicas-o cu tot… !
    In ce ” lume ” traim ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.