Producătorii de tomate bistriţeni care au cerut ajutor de minimis, în număr dublu faţă de 2017

37

Peste 110 producători de tomate din judeţul Bistriţa-Năsăud au depus, sediul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, actele necesare în vederea acordării ajutorului de minimis pentru cultivarea acestor legume în spaţii protejate. Numărul fermierilor bistriţeni care au apelat la această schemă de ajutor este aproape dublu faţă de 2017. Resursele financiare la nivel naţional necesare aplicării schemei sunt de 183 de milioane lei, echivalentul sumei de 40 de milioane euro.

 

 

În judeţul Bistrița-Năsăud sunt 128 de producători agricoli care au cultivat roșii, din care, 115 au depus actele necesare în vederea acordării ajutorului de minimis în cadrul schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”.

Anul trecut, în acest program au fost înscrişi 67 de producători din judeţul Bistriţa-Năsăud, dintre care 57 au primit sumele necesare, fiind declaraţi eligibili. Aceştia şi-au valorificat producţia în etapa a doua, din octombrie-decembrie.

Potențialii beneficiari ai ajutorului sunt producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008 sau persoane juridice.

Valoarea ajutorului de minimis este de 3.000 euro/beneficiar/an ce se plătește într-o singură tranşă, iar pentru o evaluare eficientă a producției de tomate, producătorii au obligația, la finalul recoltării, să comunice Direcției Agricole Județene cantitatea totală de tomate obținută pe suprafața de 1.000 mp.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiții. Aceştia trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată „Program susținere tomate, 2018” și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării. Ei trebuie să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere şi să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și/sau octombrie-20 decembrie, inclusiv.

Pentru a obţine însă şi un profit consistent, Daniel Frăsincari, directorul executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, avertizează că forma cea mai avantajoasă este cea asociativă, mai ales atunci când pe piaţă există supraproducţie.

Ni s-a cerut din partea Ministerului Agriculturii o informare cu referire la readucerea în ţară a tinerilor care activează în economiile din vestul Europei. Zece dintre ei sunt persoane care s-au repatriat şi sunt înscrise în acest program. Un pas ulterior acestui program ar fi organizarea în forme asociative. Împreună cu grupurile de acţiune locală, în special «Ţinutul Haiducilor», avem un demers în sensul organizării producătorilor în cooperative agricole. Trebuie să îi conştientizăm pe fermieri că această subvenţie de 3.000 de euro la 10 ari de solar nu este suficientă în momentul în care sunt producţii sau supraproducţii pe piaţă şi nu-şi pot valorifica produsele la un preţ care să le confere şi un profit„, a declarat Daniel Frăsincari, într-o conferinţă de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ