Procurorii DNA au extins cercetările faţă de europarlamentarul Adrian Severin, el fiind acuzat folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, pentru a înlesni unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins cercetările faţă de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, în dosarul în care se efectuează acte de urmărire penală pentru infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă şi au început, faţă de acesta, urmărirea penală pentru o nouă infracţiune şi anume folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată", se arată într-un comunicat de prsă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Din Ordonanța de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin a folosit și a prezentat în Parlamentul European, documente, declarații false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 și 09 iulie 2008).

"Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanță încheiate cu șase societăți comerciale românești, înființate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanță. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European", se mai arată în comunicatul DNA.
În aceeași cauză se efectuează acte de urmările penală și față de alte persoane.

În 16 iulie 2012, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Adrian Sverin noile acuzaţii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.