Valeriu Boboc, un tânăr de 23 de ani, care fusese arestat după evenimentele care au avut loc la Chişinău, a decedat la poliţie, potrivit familiei sale, citatăde site-ul antiguvernamentale Unimedia.

Familia nu cunoaşte cu exactitate  cauzele morţii acestuia, dar consideră că tânărul a decedat după ce a fost bătut cu cruzime de poliţişti, deoarece corpul său era plin de vânătăi.

Versiunea oficială a poliţiei este că decesul tânărului ar fi survenit din cauza intixicării cu fum în timpul acţiunii de protest din 7 aprilie. "Valeriu a fost arestat marţi, iar noi am aflat abia vineri despre acest lucru", spune Marcel Boboc, fratele victimei.

Şi Serafim Urechean, liderul partidului de opoziţie Alianţa Moldova Noastră, a vorbit despre un tânăr "omorât în torturi la poliţie, fără însă a-i da numele.

"Situaţia se înrăutăţeşte. Au apărut primele jertfe  – omorâte în torturi la poliţie – un tânăr din comuna Bubuieci, de aici, din municipiul Chişinău, de 23 de ani. Este regretabil că nu toţi din UE înţeleg comportamentul tovarăşului Voronin. Le-aş dori şi eu lor câte un preşedinte comunist şi atunci vor înţelege mai mult", a mai spus Urechean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.