Diaconescu crede că partidul lui este a doua mare forţă politică a ţării

Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) are oficial acte! La începutul săptămânii trecute, Curtea de Apel Bucureşti a decis că Partidul Poporului poate fi înregistrat.
În Bistriţa-Năsăud, PP-DD are circa 6.000 de adeziuni, iar la nivelul municipiului circa 400.

Începând din 19 septembrie 2011, pe scena politică românească a mai răsărit oficial un partid – Partidul Poporului.
Cel care a avut ideea înfiinţări acestuia, Dan Diaconescu, binecunoscutul om de televiziune, a aşteptat mai mult de un an şi jumătate pentru ca partidul său să primească undă verde din partea instanţei, în timp ce alte formaţiuni politice precum UNPR sau Mişcarea Populară au primit foarte repede acceptul justiţiei.
După oficializare, declaraţiile reprezentanţilor de marcă ai celorlalte formaţiuni, cu ceva vechime pe piaţa politică, au început să curgă.

19 septembrie, ziua în care PP-DD a intrat oficial pe piaţă

Potrivit iniţiatorului acestei formaţiuni politice, numărul membrilor este unul foarte mare, de peste 750.000 de membri.
„Ziua de 19 septembrie o să rămână o zi importantă, sperăm noi, în istoria României. Cred că o s-o declarăm şi zi liberă sau ziua justiţiei cu adevărat independente după ce vom veni la putere. Important este că astăzi s-a născut a doua forţă mare politică a ţării, sperăm ca ea să fie prima după alegerile următoare. Nu cred că din acest moment ne mai poate sta ceva în cale. Probabil că o să amâne alegerile cât mai mult, văzând acest tăvălug”, a declarat Dan Diaconescu după aflarea deciziei.
„765.000 de oameni aşteptau această veste. Sperăm să vină tot mai mulţi cetăţeni, sperăm să vină milioane alături de noi, astfel încât să depăşim pragul celor 30 de procente care să ne asigure guvernarea viitoare. Sperăm ca, într-un an de acum încolo, Partidul Poporului să guverneze. O să vedeţi, de acum încolo, că începe o viaţă frumoasă pentru români. Nu rataţi ceea ce urmează pentru că nu ştiţi ce pierdeţi”, a mai adăugat Diaconescu.
Anterior, judecătorii respinseseră de două ori cererile lui Dan Diaconescu de înfiinţare a formaţiunii politice.
Tribunalul Bucureşti a admis, pe 29 noiembrie 2010, cererea de înregistrare a Partidului Poporului, însă decizia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Aceasta a decis definitiv şi irevocabil, la 1 aprilie 2011, să respingă cererea de înregistrare a Partidului Poporului. Decizia a fost luată în urma recursului înaintat de Constantin Cojocaru.
După decizia de la 1 aprilie a instanţei, omul de televiziune anunţa demersurile pentru un partid sub o altă denumire: PP-DD, Partidul Poporului – Dan Diaconescu.

Deocamdată sunt adeziuni. Membri… mai încolo

Dacă la nivel naţional PP-DD are circa 750.000 de membri, potrivit spuselor omului de televiziune, la nivel judeţean numărul adeziunilor se ridica la circa 6.000. Strict la nivelul municipiului, numărul adeziunilor este de aproximativ 400.
Potrivit lui Ştefan Todea, cel care se ocupă de ridicarea formaţiunii politice la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, PP-DD are organizaţii în aproape toate unităţile administrative ale judeţului. „Nu avem în zece comune, în rest peste tot avem organizaţii”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ştefan Todea.
Până la congresul anunţat de Diaconescu ce va avea loc se pare pe 1 octombrie la Timişoara, o primă întâlnire la nivel naţional, pentru a discuta o serie de probleme interne şi eventuale strategii, va avea loc foarte curând în maxim două săptămâni, la Bucureşti sau Predeal, potrivit lui Todea.
După întâlnirea de la nivel naţional şi stabilirea anumitor chestiuni interne, evident, filialele judeţene vor tatona terenul în vederea găsirii candidaţilor potriviţi pentru alegerile care urmează anul viitor. Deocamdată un lucru este sigur – Partidul Poporului este ferm hotărât să nu încheie nicio alianţă preelectorală. De altfel şi Dan Diaconescu a declarat acest lucru nu o dată în presa centrală. După alegeri, rămâne de văzut de partea cui vor fi.

Avea şi un plan de rezervă

În cazul în care PP-DD nu ar fi primit undă verde din partea Curţii de Apel Bucureşti, patronul OTV avea un plan de rezervă pentru a-şi face intrarea în viaţa politică – contopirea cu partidul condus de Lavinia Şandru – Iniţiativa Naţională – şi acţionarea sub identitatea acestuia.
Acum însă, Diaconescu şi-a văzut visul cu ochii, acela de a avea partidul propriu. Ba mai mult decât atât, patronul OTV spune că PP-DD se va transforma într-un partid al ziariştilor, plus că UDMR nu va mai trece de pragul de 5%. „Aşteptăm un eveniment. O să aveţi o surpriză plăcută, dumneavoastră presa. Pentru prima oară, să zicem aşa şi un partid al ziariştilor va veni la putere în ţara asta, şi o să vedeţi că prezenţa la vot va trece 62%. Este visul, iar toate visele mele de până acum s-au îndeplinit, şi în momentul acela UDMR-ul nu o să mai poate face pragul electoral de 5 procente”, declara recent Dan Diaconescu.

Despre PP-DD, reprezentanţii la nivel naţional ai celorlalte partide importante de pe eşichierul politic românesc nu au toţi însă o părere foarte bună.
Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, declara zilele trecute pentru e-politic.ro că partidul lui Diaconescu nu este altceva decât un foc de paie. Liderul social-democrat este foarte convins că PP-DD va înregistra, probabil, undeva la 5%, dar nu mai mult.
„Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu este doar un foc de paie. Astea sunt iluzii fără temei. În confuzia actuală ar putea să recolteze şi el ceva. Poate undeva la 5%. Se bazează pe demagogie şi populism. Aşa ca agitaţie şi post de televiziune care incită la porniri primitive este una, dar când omul trebuie să voteze se mai gândeşte un pic. Este şi o diversiune în acelaşi timp pentru fărâmiţarea electoratului”, a declarat Ion Iliescu.
Victor Ponta consideră partidul lui Diaconescu o glumă bună şi evită să aibă o părere.
Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, reprezentanta de seamă a PDL, este convinsă că românii care vor vota cu noul partid vor proveni majoritatea din rândul electoratului care la ultimele alegeri din 2008 nu s-a prezentat la urne.
„Probabil că sunt suficient de mulţi cetăţeni care ar vota cu acest partid, dintre cei care nu şi-au exprimat opiniile politice, dintre cei care par că nu sunt interesaţi de actuala scenă politică. Este posibil să existe un procent care să voteze”, a spus Udrea, conform Romania Liberă.
Deputatul Ioan Oltean, secretarul general al PDL, consideră că PP-DD are şanse ca oricare alt partid de a intra în Parlamentul României. „Este un partid ca oricare altul, cu şanse egale în parlament”, a spus Oltean.

Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro


Utopie sau populism ieftin?

Ca orice formaţiune politică, PP-DD îşi doreşte cu ardoare să acceadă la putere. Cu toate că Dan Diaconescu se bucură de notorietate, fie ea şi câştigată cu ajutorul postului său de televiziune OTV, această chestiune nu va fi una deloc simplă.
Însă dacă va ajunge vreodată la putere, PP-DD, declarat partid de stânga, are de gând să transpună în realitate cel puţin 20 de obiective, menţionate de altfel pe site-ul propriu.
Ştefan Todea, reprezentantul PP-DD în Bistriţa-Năsăud, este ferm convins că cel puţin jumătate dintre cele 20 de puncte ar putea deveni o realitate.
Cele 20 de puncte vi le prezentăm mai jos:
1. Câte 20.000 de euro pentru fiecare român care va deschide o afacere.
2. Mărirea tuturor salariilor şi pensiilor.
3. Anularea tuturor taxelor şi impozitelor actuale.
4. Introducerea unui singur impozit pe venituri şi proprietăţi.
5 Confiscarea averilor ilicite obţinute din afaceri cu statul.
6. Judecarea de către un tribunal al poporului a tuturor guvernanţilor care au jefuit România
7. Reducerea cotei TVA la o cotă (minimă pentru UE) de 10 la sută.
8. Interzicerea subvenţionării partidelor politice.
9. Eliminarea salariilor pentru parlamentari, miniştri, primul-ministru şi preşedinte.
10. Evacuarea demnitarilor din Palatul Parlamentului, Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni.
11. Înfiinţarea Companiei Naţionale „Averea poporului”. Şeful acestei companii va fi ales direct de popor.
12. „Averea Poporului” va distribui dividende egale lunare către toţi cetăţenii.
13. Statul va cumpăra pământul nelucrat şi va investi masiv în agricultura bio.
14. Simplii cetăţeni vor deveni juraţi în instanţe, alături de judecător.
15. Introducerea răspunderii materiale pentru judecătorii şi procurorii care greşesc.
16. Cetăţenii nu vor mai plăti rate la bănci timp de 12 luni.
17. Interzicerea arestului preventiv (şi a cătuşelor) cu excepţia faptelor violente.
18. Firmele nu vor putea fi controlate decât o dată pe an.
19. Statul va construi 200.000 de locuinţe care vor fi închiriate celor săraci.
20. Interzicerea taxei pentru Radio TVR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.