Amenzi în valoare de peste 150.000 lei au aplicat poliţiştii din Bistriţa-Năsăud în weekend pentru nerespectarea prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilegale ilicite, dar şi pentru circulaţia pe drumurile publice.

 

La finele săptămânii trecute, poliţiştii bistriţeni au efectuat controale şi verificări de specialitate la mai multe unităţi comerciale de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din sfera comerţului cu mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice şi tutun, precum şi pentru prevenirea faptelor antisociale şi siguranța traficului rutier.

În urma acestor controale au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 89.700 de lei. Dintre acestea  26 au fost aplicate  pentru nerespectarea prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilegale ilicite, 2 pentru nerespectarea Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol precum şi o sancţiune contravenţională pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare privind utilzarea aparatelor de marcat electronice fiscale. Totodată au fost confiscaţi 938 de lei„, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

De asemenea, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 483 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.795 lei ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar ca măsură complementară  au reţinut 22 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.