Un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul IPJ Ilfov a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub control judiciar. Poliţistul B.D. este acuzat de trafic de influenţă, în acelaşi dosar fiind inculpată încă o persoană, Eugen Holban .

Potrivit DNA, B.D., la data faptei ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor și HOLBAN EUGEN, ambii cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În perioada aprilie – mai 2013, inculpatul B.D., în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Ilfov, împreună cu inculpatul Holban Eugen, a pretins și ulterior a primit suma de 40.000 de euro, de la un om de afaceri (martor în cauză).
Pentru această sumă de bani, cei doi inculpați i-au creat acestuia impresia că ar avea influență asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care supraveghea urmărirea penală în dosarul în care era cercetat martorul, și că îl va determina pe magistrat să soluționeze respectiva cauză într-un mod favorabil omului de afaceri„, se arată în rechizitoriu.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 40.000 euro pe care B.D. a pus-o la dispoziția organelor de urmărire penală, în vederea confiscării speciale.

Citeşte şi:

Ofiţer de poliţie judiciară, urmărit penal şi pus sub control judiciar de DNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.