Fostul şef de la Rutieră, Roberto Hasnăş dă în judecată Poliţia clujeană şi pe cea generală pentru condiţiile proaste arest. Primul care a făcut asta a fost Leon Cloşcă, fostul şef al Poliţiei Năsăud, care a şi câştigat şi s-a ales cu o despăgubire frumuşică.

Roberto Hasnăş, fostul şef al Poliţiei Rutiere dă în judecată Poliţia clujeană şi pe cea generală din cauza condiţiilor proaste de arest de la Cluj. Dosarul a fost depus la Judecătoria Cluj-Napoca în data de 7 iulie anul acesta. Acţiunea fiind atât de „proaspătă”, încă nu a fost stabilit un termen de judecată.

Fostul şef de la Rutieră reclamă condiţiile proaste din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, unde a petrecut, alături de colegii săi de suferinţă, câteva luni bune. Roberto Hasnăş, alături de Leon Cloşcă, fostul şef al Poliţiei Năsăud, au ajuns în arest preventiv în 24 noiembrie şi au scăpat de gratii abia la începutul lunii mai, când judecătorii au hotărât ca cei doi să fie cercetaţi în arest la domiciliu.

Atât Roberto Hasnăş, cât şi Leon Cloşcă şi Ioan Ovidiu Mureşan au stat în arest preventiv la IPJ Cluj. Surse din interior au spus pentru Gazeta de Bistriţa că până şi IPJ Bistriţa-Năsăud stă mai bine la condiţiile de detenţie decât poliţia clujeană.

Condiţiile din Cluj ar fi fost până nu de mult absolut execrabile. Persoanele arestate preventiv erau înghesuite, celulele erau mizerabile, iar toaletele comune jalnice. Mai mult, unele persoane arestate la Cluj erau nevoite nu de puţine ori să-şi facă nevoile în găleţi.

Leon Closca a cerut blandete
Leon Closca a cerut blandete

Leon Cloşcă s-a ales cu peste 20.000 de lei pentru condiţiile proaste din arest

Primul care a dat în judecată poliţia clujeană cerând despăgubiri importante pentru condiţiile proaste de detenţie a fost Leon Cloşcă. Acesta nu a stat pe gânduri şi a acţionat poliţia clujeană şi pe cea generală în judecată anul trecut, la doar câteva luni de la eliberare. Anul acesta, la 10 luni de la înregistrarea dosarului, judecătorii de la Judecătoria Cluj-Napoca a venit şi cu prima hotărâre.

Judecătorii au hotărât ca Leon Cloşcă să primească daune morale în valoare de 22.400 de lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume.

„Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de reclamantul Cloşcă Leon Anton, în contradictoriu cu pârâţii IPJ Cluj, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor şi Internelor şi, în consecinţă: Obligă pârâţii să achite reclamantului, în solidar, suma de 22 .400 de lei, reprezentând daune morale şi dobândă legală aferentă sumei menţionate, calculată începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 02.07.2015 şi până la data plăţii integrale a acesteia. Obligă pârâţii, în solidar, să achite reclamantului suma de 2000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată”, se arată în sentinţa dată în luna mai a acestui an.

Pârâţii au drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea acestei decizii. Până la această oră, nici Poliţia Română şi nici Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj nu a atacat decizia.

„Este foarte greu pentru mine să îmi amintesc de acea perioadă. Tot ce pot să spun e că, singurul lucru ce oarecum m-a făcut să îndur mai bine condiţiile din arestul IPJ Cluj a fost comportamentul personalului, absolut legal şi procedural în concordanţă cu regulamentul intern de acolo. De altfel, doresc să nu se înţeleagă greşit. Nu am fost favorizat, nici eu nici alţii de poliţiştii de acolo, ci doar trataţi conform procedurii”, declara pentru Gazeta de Cluj, Leon Cloşcă.

Se pare că reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a reacţionat rapid şi după ce a văzut ce note de plată primesc pentru condiţiile execrabile de arest au trecut la treabă şi au renovat celulele. Decizia a fost una bună, având în vedere faptul că Leon Cloşcă pare să fi creat un precedent.

Dacă Roberto Hansăş, fostul şef de la Rutieră, a aşteptat deznodământul în cazul procesului deschis de Leon Cloşcă pentru a acţiona în judecată instituţia, în timp ce Ioan Ovidiu Mureşan, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, încă nu a acţionat în judecată poliţia clujeană. Asta în ciuda faptului că dintre cei trei, Ioan Ovidiu Mureşan a petrecut cea mai lungă perioadă de timp în arest preventiv.

 

Capii poliţiei bistriţene, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie

Ioan Ovidiu Mureşan, fostul şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, Roberto Hansăş – fostul şef al Poliţiei Rutiere şi Leon Cloşcă – fostul şef al Poliţiei Năsăud nu au fost numai colegi de suferinţă, ci şi de fărădelegi.

Fostul comisar-şef Ioan Ovidiu Mureşan este cercetat pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, instigare la uz de fals, procurorii constatând 14 nereguli comise în perioada iunie-noiembrie 2014. Acesta a falsificat acte de constatare şi raportare în cazul a trei accidente rutiere, din care au rezultat răniţi şi chiar decedaţi.

De asemenea, potrivit procurorilor, acesta a încălcat atribuţiile de serviciu falsificând actele unui autoturism de teren pentru diminuare cuantumului taxei de timbru, cauzând o pagubă statului de 4000 de euro. Ioan Ovidiu Mureşan ar fi oferit în trei rânduri informaţii confidenţiale unor persoane fizice şi şi-a determinat agenţii din subordine să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu sancţioneze încălcări ale legislaţiei rutiere.

Roberto Hasnăş a fost şi el trimis în judecată pentru fapte similare, procurorii identificând 48 de astfel de acte. Acesta a falsificat 10 acte de constatare şi raportare a unor accidente rutiere, cerându-le poliţiştilor din subordine să determine martorii şi pe cei implicaţi să facă declaraţii mincinoase.

Fostul şef al Poliţiei Rutiere a acoperit 27 de nereguli privind transportul de mărfuri, obligându-şi agenţii din subordine să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu sancţioneze cele constatate. De asemenea, cinci şoferi au rămas cu permisele de conducere, deşi se impunea suspendarea temporară a dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Fostul şef al Poliţiei Năsăud, Leon Cloşcă a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi pentru efectuarea de operaţiuni comerciale incompatibile cu funcţia îndeplinită.

Procurorii au identificat 24 de acte de abuz în serviciu, printre care falsificarea actelor de constatare şi raportare a unor accidente rutiere, determinarea subordonaţilor să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu sancţioneze diverse nereguli sau din contră să sancţioneze persoane nevinovate.

De asemenea, conform anchetatorilor, Cloşcă ar fi ascuns alături de Ioan Ovidiu Mureşan un accident comis de un şef de post şi a închis ochii când a surprins un transport de lemne cu acte false de provenienţă.

Andreea Moldovan

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.