Au trecut mai bine de cinci luni de când comisia de licitaţii a Consiliului Judeţean evaluează ofertele depuse de firme pentru contractele de execuţie ale reabilitării DJ 172 D,între Mureşenii Bârgăului (DN17) – Lac Colibiţa – Colibiţa – Bistriţa Bârgăului (DN17) – (DN17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică (DN17D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei – limita jud. Suceava, supranumit mai nou Poarta Transilvaniei. Evaluarea nu se va finaliza foarte curând aceasta fiind prelungită până în luna octombrie, asta din cauza numărului mare de oferte primite, peste 370 de companii (firme, asocieri de firme – contractanţi şi subcontractanţi) înscriindu-se în această cursă. Lucrarea este împărţită în 5 loturi, a căror valoare însumată depăşeşte 39,66 milioane euro.

În 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a anunţat în plen că principala investiţie pe care administraţia judeţeană îşi propune să o acceseze prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 este reabilitarea Drumului „Poarta Transilvaniei”, în fapt fiind vorba de mai multe sectoare de drum judeţean.

Proiectul vizează modernizarea sectoarelor DJ 173 D (Mureşenii Bârgăului – DJ 173 A), cunoscut ca Drumul Blajului; DJ 173 A, Prundu Bârgăului-Colibiţa; DJ 172 C, Josenii Bârgăului-Ilva Mică, drumul peste Strâmba, şi DJ 172 D, Ilva Mică-limită judeţ Suceava.

În urma unei hotărâri a Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, adoptată în decembrie 2014, s-a modificat traseul şi poziţia unor drumuri judeţene (DJ173D, DJ173A,DJ172C, DJ172D), iar prin comasare s-a stabilit traseul şi poziţia kilometrică a drumului judeţean DJ172D. Astfel, drumul judeţean DJ172 are originea în drumul naţional DN17 (km 0+000), în intravilanul localităţii Mureşenii Bârgăului şi destinaţia la limita cu judeţul Suceava (km 99+472). Lungimea reală a drumului este de 85,591 km.

drum 1

În prima fază, vor fi modernizaţi 50 km! La licitaţii s-au înscris circa 400 de firme

La începutul acestui an, au fost scoase la licitaţie doar patru loturi de drum de pe 172 D, care însumează o lungime de aproape 50 km.

În urma procedurii de achiziţie au fost depuse pentru primul lot – Mureşenii Bârgăului (DN17) – Lac Colibiţa – Colibiţa nu mai puţin de 13 oferte din partea a 61 de agenţi economici. Pentru al doilea lot Lac Colibiţa – Bistriţa Bârgăului (DN17) au intrat în cursă 20 asocieri cu 103 firme. Pentru lotul trei (DN17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică au fost depuse 17 oferte din partea a 110 companii, iar pentru lotul patru – Ilva Mică (DN17D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei există 18 oferte, respectiv 104 agenţi economici.

harta-drum-poarta-transilvaniei

Finanţări de la Guvern şi fonduri europene! „Aberaţii” în ghidul de finanţare…

Trei din cele cinci loturi cuprinse în acest proiect, vor fi finanţate cu fonduri europene, în timp ce primul tronson respectiv Mureşenii Bârgăului – Colibiţa (drumul peste Blaj) urmând să fie realizat în acest an cu fonduri guvernamentale.

În acest moment, documentaţia pentru obţinerea finanţării europene a acestui proiect nu este încă depusă, administraţia judeţeană aşteptând să fie finalizat auditul de siguranţă rutieră.

Despre acest audit, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, declara în luna mai a acestui an că va încerca să solicita vicepremierului Vasile Dîncu să scoată din ghidul de finanţare această „aberaţie”, care ar duce la creşterea cu 5.000 de euro a fiecărui kilometru de drum,ceea ce ar însemna costuri suplimentarede circa 400.000 de euro.

„Aşteptăm după discuţia cu domnul viceprim-ministru Dîncu să scoată din ghidul de finanţare o aberaţie introdusă în ghid, în ultimul moment, cu auditarea traficului care ar însemna vreo 5000 € pe kilometru şi trebuie să mai suplimentăm cu ceva sute de mii de euro lucrarea. După ce am sesizat situaţia domnului viceprim-ministru Dîncu lucru pe care acesta nu-l ştia, ne-a promis că o să fie eliminat. Documentaţia pentru Poarta Transilvaniei este gata, lucrăm la cererea de finanţare în momentul acesta şi eu cred că într-un termen scurt o depunem. Aşteptăm să facă modificarea la ghid şi depunem documentaţia. Mă bucur foarte tare că am găsit sprijin la domnul viceprim-ministru Dîncu şi am dat drumul modernizărilor la acest drum. Lotul întâi intră în finanţare de la Guvern, loturile 2, 3 şi 4 vor fi pe POR şi sper eu ca la rectificare, dacă nu cel târziu la viitorul guvern să intre şi lotul cinci la finanţare”,declara în urmă cu trei luni preşedintele CJ BN Radu Moldovan.

radu-moldovan-iul-15

„Aberaţia”, prevăzută de lege

Potrivit oficialilor CJ BN, „aberaţia” nu a fost scoasă din ghidul de finanţare, astfel că auditul de siguranţă rutieră este încă în desfăşurare. Cât despre costuri suplimentare, acestea se pare că nu vor exista.

„Auditul de siguranţă rutieră este în lege din 2015, e normal. După ce se termină auditul de siguranţă rutieră, va fi depus proiectul. Nu ştiu dacă vor fi costuri suplimentare, fiindcă o mare parte a documentaţiei este pe categorii eligibile care se returnează din fonduri europene”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Florin Moldovan – administratorul public al judeţului.

 

Drumul, împărţit pe 6 sectoare

În prezent, drumul judeţean DJ172 are originea în drumul naţional DN17 (km 0+000), în intravilanul localităţii Mureşenii Bârgăului şi destinaţia la limita cu judeţul Suceava (km 99+472). Lungimea reală a drumului este de 85,591 km, pe unele porţiuni suprapunându-se pe drumurile judeţene DJ173A (6490,27 m), DJ172D (1715,00 m) şi drumul naţional DN17 (5676,00 m).

În vederea întocmirii proiectului, drumul a fost împărţit în sectoare, care, în general, corespund tronsoanelor de drumuri judeţene care au fost comasate. S-a realizat kilometrajul pentru noul traseu al drumului judeţean DJ172D.

 

Astfel, traseul actual parcurge următoarele sectoare:

  • Sector 1 – km 0+000 – 5+093: Mureşenii Bârgăului – lac Colibiţa
  • Sector 2 – km 11+584 – 35+055: Colibiţa – lac Colibiţa – Bistriţa Bârgăului – Prundu Bârgăului (int. cu DN17)
  • Sector 3 – km 40+732 – 54+842: (Int. DN17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică
  • Sector 4 – km 56+556 – 75+353: Ilva Mică (int cu DN17D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei
  • Sector 5 – km 75+353 – 92+862: Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei – limita sit Natura 2000 (zona cabanei Silhoasa)
  • Sector 6 – km 92+862 – 99+476: Lunca Ilvei – lim. jud. Suceavanu face parte din acest proiect, fiind situat în situl de importanţă comunitară Natura 2000 – ROSCI101 Larion.

drum-2

Potrivit calculelor efectuate în studiul de fezabilitate, investiţia este estimată la 506.181.551 lei ( circa 115 milioane euro) pentru 85,591 km de drum. Din această valoare totală, 441.978.288 lei sunt estimările pentru lucrările propriu-zise (C+M).

Eşalonarea investiţiei de bază: 228.363.693 lei în primul an, 183.207.409 lei în al doilea an şi 30.407.186 lei în al treilea an.

Sunt prevăzute: podeţe – 285 buc., şanţuri şi rigole – 103.031 m, dren longitudinal – 9.939 m, ziduri de sprijin (gabioane şi ziduri din beton armat) – 21.962 m, consolidări de versanţi (piloţi, pământ armat, ziduri ancorate) – 1.719 m, poduri – 25 buc.

Strict pentru cele cinci loturi luate în calcul, investiţia se ridică la aproximativ 78 de milioane de euro, din care  circa 39,66 milioane euro sunt alocaţi primelor patru loturi scoase la licitaţie de CJ BN anul acesta.

Astfel, pentru primul lot, un tronson în lungime de circa 5 km, lucrările sunt estimate la peste 20,18 milioane lei. Lotul 2, în lungime de circa 17 km, este estimat la aproximativ 50,3 milioane lei, lotul 3 (14,11 km) – circa 49,5 milioane lei, iar lotul 4 (18,79 km) – 54,55 milioane lei.

 

Cum arată sectoarele de drum acum

În documentaţia întocmită de proiectant se artă şi care este starea drumului judeţean vizat să intre în reabilitare. Astfel, despre primul sector de drum cuprins între Mureşenii Bârgăului şi Colibiţa, în lungime de 5 km, se arată că drumul este unul pietruit, iar pe unele porţiuni „se observă urme de asfalt, drumul fiind asfaltat în anii 70”. Pe unele porţiuni există însă denivelări şi gropi, în timp ce şanţurile sunt colmatate, „cu multă vegetaţie, fapt care a contribuit în mare măsură la degradarea sistemului rutier”. De-a lungul traseului există şi două poduri care vor trebui reabilitate şi ele. În plus vor trebui efectuate consolidări ale versanţilor din cauza riscului alunecărilor de teren.

Cel de-al doilea sector pe care vor fi derulate lucrări de reabilitare are o lungime de 23,471 km şi străbate localităţile Colibiţa, Bistriţa Bârgăului, Prundu Bârgăului, până la intersecţia cu drumul naţional DN17. În continuare, drumul DJ172D se suprapune pe DN17 pe o lungime de 5,676 km. Pe acest sector sunt 6 poduri din care douănecesită lucrări de intervenţie, iar alte două trebuie înlocuite.

„Drumul este pietruit pe primii 1.300 m, iar pe restul traseului este modernizat, sectoarele cu îmbrăcăminte din beton de ciment alternând cu cele cu îmbrăcăminte asfaltică. Pe sectorul 14+615-19+780, îmbrăcămintea asfaltică este recentă. (…) Din punct de vedere al planeităţii structurii rutiere, se constată de asemenea diferenţe foarte mari, de la denivelări, făgaşe, tasări uşoare până la degradări deosebit de grave care local au afectat partea carosabilă pe toată lăţimea. Degradările sunt caracteristice structurii existente de pe fiecare sector”, se arată în documentaţie.

Cu privire la porţiunea de drum despre care se spune că a fost recent modernizată trebuie făcute nişte precizări. Este vorba despre cei aproximativ 5 km de drum, între Bistriţa Bârgăului şi Colibiţa, care au fost modernizaţi în mandatul lui Liviu Rusu, între 2009 – 2011, cu nu mai puţin de 5,5 milioane lei. Adică o medie de un milion de lei per kilometru de drum. Nu au trecut doi ani de la finalizarea lucrărilorcând o porţiune de 1,5 km din drumul reabilitat s-a rupt, datorită unei alunecări de teren. Potrivit autorităţilor, cauzele au fost multiple, însă incidentul a avut la bază ploile abundente care au căzut în primăvara lui 2013, iar circulaţia defectuoasă a apelor de suprafaţă şi subterane în zonă şi-a spus cuvântul. Mai mult decât atât, pe porţiunea afectată de alunecări şanţurile au fost obturate prin construirea unor accese neautorizate, iar podeţul tubular din zonă a fost izolat faţă de elementele de scurgere a apei, astfel că s-a ajuns la crearea unor acumulări de apă în şanţul de pe firul stâng, apă care a lubrifiat stratul de pământ din planul de alunecare. De asemenea, proprietarul din aval, de pe firul drept al drumului, a construit o platformă neautorizată, ocazie cu care s-a distrus taluzul natural. La un moment dat, diferenţa de nivel între firul drept şi cel stâng al drumului era de aproape o jumătate de metru.

Anterior, pentru tronsonul în cauză, lung de 1,5 km, CJ BN a cheltuit nu mai puţin de 2.029.471 lei, fără TVA, iar lucrările au durat aproximativ doi ani, din 2010 până la finele anului 2011.

Cel de-al III-lea sector are o lungime de 14,11 km şi străbate localităţile Josenii Bârgăului, de la intersecţia cu drumul naţional DN17, Strâmba şi Ilva Mică. Este traseul fostului drum judeţean DJ 172C.Primii 900 m din acest sector este asfaltat, alţi 9 km este drum de piatră, iar ultimii 110m sunt asfaltaţi. Din cele 8 poduri existente, 3 vor fi înlocuite, iar restul reabilitate sau reparate.

Sectorul IV are o lungime de 17,509 km şi străbate localităţile Ilva Mică de la intersecţia cu drumul naţional DN17D, Poiana Ilvei şi Măgura Ilvei. Este pe traseul fostului drum judeţean DJ 172D.Drumul este modernizat, cu diverse tipuri de îmbrăcăminţi: asfalt, beton, asfalt peste beton. Starea tehnică a drumului este necorespunzătoare, potrivit proiectantului. Pe acest sector sunt 4 poduri, din care unul necesită lucrări de reparaţii, iar celelalte trei necesită lucrări de reabilitare.

Ultimul sector are o lungime de 17,509 kmşi străbate localităţile Măgura Ilvei, Ilva Mare, Lunca Ilvei, până la limita cu situl ROSCI101 Larion (Natura 2000) . Este pe traseul fostului drum judeţean DJ 172D.Drumul are diverse tipuri de îmbrăcăminte: asfalt, beton, asfalt peste beton şi pietruire şi este greu practicabil atunci când plouă abundent. Pe acest sector sunt 6 poduri, din care unul necesită lucrări de reparaţii, trei necesită lucrări de reabilitare, iar două poduri trebuie înlocuite cu poduri noi. Însă acest sector nu este cuprins în acest proiect.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.