ÎCCJ a admis joi recursul Agenţiei Naţionale de Integritate și a respins contestația formulată de Petre Roman, dar nu pentru că inspectorii de integritate ar fi avut câștig de cauză, ci deoarece Petre Roman a depus contestația prea târziu.

Decizia magistraților este definitivă.

 

„Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1390 din 22 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând: Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Respinge contestaţia formulată de reclamantul Petre Roman împotriva Raportului de evaluare nr. 10447/G/II/12.03.2014 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca tardiv formulată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2017”, se arată în minuta deciziei ÎCCJ.

În aprilie 2016, Curtea de Apel București (CAB) a decis anularea raportului întocmit de Agenția Națională de Integritate (ANI) prin care fostul deputat Petre Roman a fost declarat în anul 2014 în stare de incompatibilitate, însă ANI a făcut recurs.

În martie 2014, ANI a anunțat că Petre Roman se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deținea, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.