La Colibița sunt în jur de 110 locuri de cazare acreditate, minimum necesar pentru ca zonă să fie acreditată ca stațiune turistică de interes local.

”Lucrăm la Planul Urbanistic Zonal, s-a aprobat suma necesară pentru PUZ în Consiliul Local. Studiul geo este finalizat, ridicările geo sunt făcute, PUZ este dat în lucru. Am emis autorizația de construcție la Apele Române, care doresc să facă o captare în partea de jos a barajului, să putem prelua în Master Plan și efectiv să alimentăm cu apă partea dreaptă, destul de săracă din acest punct de vedere”, a declarat primarul comunei Bistrița Bârgăului, Vasile Laba.

De asemenea, a precizat că e o problemă cu contractele de salubrizare.

”Avem 300-350 de pensiuni și case de vacanță în total. În legătură cu serviciile de salubrizare, avem o problemă în ceea ce privește partea de vile și case de vacanță, în rest sunt încheiate în jur de 1.100 de contracte în Bistrița Bârgăului cât și partea de sat la Colibița. Ce lasă de dorit? Cei de la vile și case de vacanță, pe care nu i-am găsit până acum. Vom încerca să încheiem contracte în perioada următoare cu cei care nu au. Nu emitem autorizații de construcție fără să existe un contract cu firma Vitalia”, a adăugat Labă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.