Săptămâna trecută, sindicatul medicilor din România susţinea public faptul că semnarea acelor contracte din ordonanţa de Guvern ar însemna tolerarea abuzului comis de Ministerul Sănătăţii cu privire la salarizarea medicilor ce efectuează gărzi suplimentare. Gazeta de Bistriţa a vorbit cu reprezentanţii a două spitale,importante, din judeţ, pentru a afla cât de afectaţi vor fi pacienţii, în cazul în care negocierile cu ministerul vor eşua.
Spitalul din reşedinţa de judeţ
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mihaela Mastan susţine că aproape toţi medicii din instituţie fac ture suplimentare de gardă.
În prezent, s-a stabilit organizarea unei şedinţe pentru începutului lunii august unde se vor discuta atât contractele suplimentare şi modul în care se va încerca acoperirea instituţiilor prin prezenţă permanentă, medicală.
„Din câte ştim, acel OUG este în dezbatere. Săptămâna aceasta ne întâlnim cu medicii ce fac gărzi în spitalul nostru, pentru o consultare a acestora. Tot atunci vom stabili ce măsuri trebuie să luăm. La noi, în spital, aproximativ 110 medici ar fi vizaţi de acel OUG pentru că toţi efectuează gărzi. Nu am auzit discuţii în interiorul instituţie şi nici nu a venit cineva să spună să nu se semneze acele contracte de efectuare a gărzii suplimentare.Toată lumea ar vrea să aibă liber după 24 de ore de gardă. toată lumea ar vrea ca viaţa de medic să fie mai decentă din punct de vedere al solicitării. Dacă intră această ordonanţă avem dreptul să renunţăm la jumătate din gărzi, dar cine le va face pe acestea? De unde scoatem oameni? E o problemă delicată.
Nu ştiu câţi medici ar veni doar pentru a efectua o gardă fără un post. Oricum, tot timpul se caută medici la noi cum e şi cazul la secţia de Radiologie. O mulţime de copii buni, fac medicina şi nu se mai întorc în Bistriţa ”, explică purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Insuficienţă de personal în Beclean. Primăria le oferă locuinţe
Aceeaşi problemă există şi la Spitalul din Beclean. Însă aici, lucrurile sunt puţin mai grave, având în vedere că nu există personal suficient. Directorul instituţiei medicale,dr. Maria Timar, susţine că deşi primăria pune la bătaie locuinţe pentru medici, când posturile sunt scoase la concurs ori nu se înscrie nimeni, ori se înscriu şi după o scurtă perioadă plecă la Cluj.
„La noi ultima problemă a fost banul. Până acum s-au plătit toate sporurile posibile şi existente de care poate beneficia un medic. Dar, din păcate, suntem foarte puţini. În loc de doi medici, pe secţii există doar unul şi aici mă refer şi la Interne, Pediatrie sau în Ambulatoriu.La compartimentul de Urgenţe nu avem doctori. Scoţi posturi la concurs şi nu se înscrie nimeni, sau când se înscriu, după două săptămâni renunţă pentru că şi-au găsit post la Cluj. Chiar dacă primăria le pune la dispoziţie locuinţe de serviciu, iar salarizarea este unitară, nu sunt aplicanţi. Ce să mai vorbim de gărzi suplimentare.
La noi efectuarea programului normal se termină în gardă suplimentară sau viceversa”, explică directoarea spitalului din Beclean.
Totul se decide la nivel de Capitală
Negocierile dintre sindicate şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în legătură cu semnarea contractelor privind gărzile suplimentare efectuate în spitale nu au ajuns la nicio concluzie, iar de la 1 august, sistemul s-ar putea confrunta cu o criză acută de personal medical în spitale, dacă medicii refuză să semneze contractul.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a declarat, săptămâna trecută, în urma discuţiilor, că se face tot posibilul să se ajungă la o soluţie.
„Am avut o discuţie care din punctul tuturor de vedere cred că a fost constructivă. S-au discutat propuneri şi sugestii concrete făcute de reprezentanţii medicilor, urmează să anunţăm în cursul zilei de miercuri calendarul următoarelor întâlniri, ne străduim să rezolvăm problema. Ministerul Sănătăţii este ferm de părere că situaţia nu este normală şi că trebuie să se ajungă la o soluţie pentru a face sistemul de gărzi suplimentare funcţional şi la parametri care să asigure satisfacţia medicilor. În momentul în care vom avea toate propunerile de modificare a unor acte normative, le vom comunica sindicatelor şi opiniei publice. Lucrăm cu motoarele turate la maximum ca să rezolvăm problema”, a declarat Colintineanu.
În ceea ce priveşte sindicatele, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, Ion Cotojman, spune că ministerul nu îşi face treaba.
„Am avut o întâlnire informală cu secretarul de stat Monica Althamer, în care am prezentat problemele sistemului. Promisiunea este că în zilele următoare ne vom întâlni pentru a găsi soluţii. (…) Sună puţin a dezorganizare în interiorul ministerului, departamentele din minister care sunt specializate şi responsabile de acest lucru nu şi-au făcut treaba”,a spus Cotojman.
La rândul său, medicul Eufrosina Brătoi, liderul sindicatului medicilor din Slatina, atrage atenţia că medicii muncesc peste limita umană cu putinţă şi riscă să facă greşeli.
„Am venit să anunţăm că doctorii noştri nu mai vor să facă muncă patriotică fiindcă e lege, nu poţi să depăşeşti norma de lucru. Nu cred că doctorii vor semna contractele. Gândiţi-vă că, lucrând câte 24 de ore şi apoi rămânând în continuare să operezi, să lucrezi, poate vine un caz grav, nu mai ai aceeaşi energie şi luciditate ca atunci când eşti odihnit. Fără să vrei, poţi să greşeşti fiindcă eşti om şi tot tu răspunzi”, a spus Brătoi.
[…] Pericol în spitalele din Beclean şi Bistriţa: scandalul de la Ministerul Sănătăţii le afectea… apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]