În diaspora a început deja votul pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Cetățenii români cu reședința sau domiciliul în străinatate și care s-au înscris în Registrul electoral au primit buletinele de vot prin Poșta Română și, astfel, ei pot să voteze, transmite Agerpres.

 

„Conform dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 288/2015, plicurile exterioare sigilate trebuie expediate cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență. Plicul exterior sigilat poate fi depus la orice oficiu poștal sau în orice cutie poștală. Plicul exterior sigilat poate fi depus de către alegător la orice operator de curierat pe cheltuiala sa”, precizează într-un comunicat Biroul electoral de circumscripție nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

Potrivit comunicatului, „mențiunea privind termenul limită de 48 de ore de la data primirii corespondenței, până la care trebuie depus în cutia poștală sau la oficiul poștal, plicul exterior sigilat, reprezintă o recomandare”.

Plicurile cu voturile prin corespondență se centralizează la Biroul Electoral de Circumscripție 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.