Pârtia din Wonderland va avea supraveghere video! O firmă de casă a primăriei a pus mâna pe contract, prin atribuire directă

755

Pârtia de schi, continuă să înghită bani, deși până acum nu a funcționat nici măcar o zi. Primarul Creţu pare să fie urmărit de ghinion, în condiţiile în care pe pârtie s-a aşternut un strat bun de zăpadă, care însă nu poate fi bătătorită din cauză că pământul de sub acesta nu este încă îngheţat. Municipalitatea a cumpărat, de curând, mai multe camere de supraveghere video pentru pârtie. Pe contractul cu atribuire directă a pus mâna, și de această dată, o firmă de casă a Primăriei Bistrița.

Iarna 2017-2018 este a doua în care pârtia de schi de pe dealul Cocoş nu funcţionează. Cu toate licitaţiile gata, cu temperaturi scăzute şi cu autorizaţiile necesare obţinute, Primăria Bistriţa nu pare să reuşească să facă funcţională această obsesie a edilului Ovidiu Creţu.

Mai mult, acest obiectiv al Primăriei Bistriţa continuă să înghită diferite sume de bani. Ultima achiziţie a municipalităţii este supravegherea video a pârtiei, pentru ca nu cumva să fure cineva telescaunele care deja dau semne de oboseală, după ce n-au fost folosite două sezoane.

Pentru această nouă achiziţie, Primăria Bistriţa nu a mai făcut licitaţie publică, ci a atribuit direct acest contract. Potrivit caietului de sarcini făcut public pe site-ul instituţiei, municipalitatea achiziţionează 9 camere video.

Una va fi amplasată la staţia de întoarcere a telescaunului, două pe pârtie, cinci la staţia de plecare-administrativ şi una la staţia de pompe de lângă râul Bistriţa. Acestea trebuie să reziste şi la temperaturi extreme, de până în 55 de grade şi -10.

Proiectul include şi montarea camerelor de supraveghere, dar şi punerea acestora în funcţiune. Pentru cele 9 camere de supraveghere, Primăria Bistriţa a plătit mai bine de 33.000 de lei.

Pe contract a pus mâna una dintre firmele de casă a Primăriei Bistriţa. Este vorba despre Elcom Internaţional, firmă care furnizează de ani de zile municipalităţii laptopuri, tablete şi softuri.

Legislaţia permite instituţiilor publice să apeleze la cumpărările directe în unele condiţii. Autorităţile locale pot să atribuie direct anumite contracte, dacă valoarea fiecărui produs sau lucrare în parte nu depăşesc 15.000 de euro, fără TVA.

 

Elcom, nelipsită de la licitaţii publice

 

Supravegherea video a pârtiei de schi este doar unul din proiectele pe care au pus mâna cei de la Elcom.

În 2007, Elcom Internaţional câştigă o licitaţie pentru furnizare calculatoare, valoarea contractului depăşind 240.000 de lei. În 2010, aceeaşi firmă pune mâna pe un contract de furnizare de echipament IT şi didactic pentru Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa  – valoarea contractului 75.000 de lei.

În acelaşi an, Elcom Internaţional furnizează 16 calculatoare cu licenţe pentru Primăria Bistriţa, pentru care a primit 52.000 de lei. În 2011, SRL-ul mai furnizează 29 de laptopuri, pentru care primeşt 130.000 de lei, cu TVA.

În 2015, pe mâna societăţii comerciale a ajuns dotarea Centrului Naţional de Informare Turistică. Dotările au fost împărţite în două loturi, primul lot a fost câştigat de Elcom, iar cel de-al doilea de către clujenii de la Pro Arcad Grup SRL. Contractul total de furnizare echipamente avea o valoare de 182.598 de lei.

Tot în 2015, Elcom Internaţional SRL a primit 22.000 de lei de la Primăria Bistriţa, tot prin atribuire direct, pentru a asigura, preţ de doi ani, protecţia calculatoarelor din Primărie, prin instalarea de programe antivirus.

Nici nu ne mai miră cifra de afaceri pe care o are SRL-ul înfiinţat în anul 1994, cu sediu pe strada Crinilor. Pentru anul 2016, Elcom Internaţional a raportat o cifră de afaceri de 3,6 milioane de lei şi un profit net de 277.244 de lei.

 

Câţi bani s-au cheltuit până acum

 

De departe, proiectul care a înghiţit cei mai mulţi bani de la Primăria Bistriţa este pârtia de schi. Să o luăm cu începutul: în luna august a anului 2015, primarul Ovidiu Creţu a semnat contractul de începere a lucrărilor la pârtia de schi, desfăşurate de Kranz Eurocenter SRL din Piteşti. Valoarea contractului ajungea la 24 de milioane de lei, iar finanţarea venea dintr-un credit (14,3 milioane de lei) şi din bugetul local (7 milioane de lei).

Costurile nu s-au oprit însă aici. Aproape un milion de lei a costat branşamentul electric. De asemenea, a mai fost necesară suma de 130.000 de lei pentru întocmirea documentaţiei de scoatere din fondul forestier a suprafeţei de pădure pentru realizarea unei noi părţi de pârtie, cu un grad de dificultate mult mai scăzut.

La aceste costuri se adaugă mai bine de un milion de lei pentru construirea câtorva clădiri care vor avea destinaţia de grupuri sanitare şi un şopron pentru protejarea şi întreţinerea utilajelor şi accesoriilor care deservesc pârtia de schi.

Pentru drumul de acces şi utilităţile aferente complexului Wonderland, compus în prezent dintr-o pârtie nefuncţională, Primăria Bistriţa mai trebuie să pună la bătaie 8 milioane de euro.

Cu această sumă colosală vor fi amenajate căile de acces, trotuarele, piste de biciclete, va fi asigurată scurgerea apelor pluviale, va fi asigurată alimentarea cu apă de la reţeaua publică prin intermediul unui rezervor, va fi realizată canalizarea şi alimentarea cu energie electrică.

La toate aceste costuri se mai adaugă şi unele de întreţinere. SC EuroAlpin încasează pentru al doilea an sute de mii de lei pentru trei luni de administrare a pârtiei. În total, în două sezoane în care pârtia nu a funcţionat, SRL-ul lui Dumitru Tănase a pus mâna, în total, pe aproape 50.000 de euro.

Pârtia de pe Dealul Cocoşului are o lungime de 1.335 de metri şi o lăţime de 60 de metri. Punctul de plecare este la o altitudine de 676 de metri, diferenţa de nivel fiind de 218 metri.

Pârtia a fost dotată cu un telescaun, patru tunuri de zăpadă şi un lac de acumulare de 5.000 de metri cubi pentru producerea zăpezii artificiale.

Înainte de închiderea ediţiei, în întregul judeţ a început să ningă abundent, deci şi pe pârtia din Wonderland s-a acumulat zăpadă, stratul ajungând la circa 14 cm. Cu toate acestea, deocamdată nimeni nu are acces acolo, fiindcă zăpada nu este bătătorită. Deoarece în ultima perioadă temperaturile nu au fost suficient de scăzute, pământul este încă moale, astfel că ratrakul, care are 10 tone, nu poate intra pe pârtie pentru a bătători zăpada, întrucât s-ar forma şanţuri adânci. Potrivit municipalităţii, acesta este singurul impediment, în rest totul este funcţional pe Dealul Cocoşului.

Pârtia de schi este doar prima parte a proiectului care înghite sume exorbitante de ani buni. Primarul Ovidiu Creţu mai visează în aceeaşi zonă şi un aquapark. Acesta deja a înghiţit deja aproape un milion de lei, bani care au mers pe documentaţia tehnico-economică necesară.

Pentru amenajarea aquapark-ului, Primăria Bistriţa trebuie să scoată din pălărie peste 8 milioane de euro.

 

Loading...

2 COMENTARII

  1. Ma faceti sa rad. Va avea o „camera video”… dade… dade… depisteaza vreunul cu saniutza macar … pe partie … , asa sa nu mai zica lumea ca a fost facuta degeaba … ?!

LĂSAȚI UN MESAJ