Delegatul sătesc al localităţii componente Sărata, în Consiliul Local Bistriţa, Ioan Radu Uţă, a fost victima unor erori efectuate de un inspector de la Agenția Națională de Integritate, după ce aceștia au publicat la nivel național acuzații ce i-au afectat reputația acestuia. Cu toate acestea, când a fost vorba să se justifice în fața instanței Ioan Uță a reușit să câștige procesul.
La începutul acestui an, cei de la ANI l-au declarat pe Uță INCOMPATIBIL, acuzându-l că în vreme ce era ”consilier local” în Bistrița, a efectuat lucrări derulate pe banii publici ai Primăriei Bistrița.
Înflorim funcția, să avem de ce să-l acuzăm
Potrivit ANI, firma lui Uţă, SC Regal House SRL, a încheiat cu municipalitatea un contract de executare lucrări de aproape 35.000 lei şi a executat lucrări de peste 1.900 lei pentru renovarea şi vopsirea sălii de voluntari SVSU Bistriţa.
„În perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. REGAL HOUSE S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia Uță Ioan Radu deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator), a încheiat cu Primăria municipiului Bistrița un contract de executare lucrări în valoare totală de 34.934,52 lei, și a executat lucrări de renovare și vopsire a sălii voluntari SVSU Bistrița, contravaloarea lucrărilor fiind de 1.929 lei”, se arată într-un comunicat al ANI.
Însă greșeala comisă de inspectorul Andrada Camelia Boca în raportul de evaluare al ANI este enormă.
Aceasta l-a declarat pe Uță consilier local, în vreme ce bistrițeanul era doar delegat sătesc. Astfel că, l-a încadrat pe o funcție ce nu o ocupa, acuzându-l de încălcarea legii.
Delegat sătesc sau consilier local?
Există o mulțime de diferențe între funcția de delegat sătesc și cea de consilier local. În primul rând delegatul sătesc este ales de o adunare civică, în prezența juristului sau a unui reprezentant din executivul primăriei respective, în vreme ce un consilier local ajunge pe această funcție prin votul exprimat al oamenilor pentru listele de la alegerile locale, ce au loc odată la patru ani.
De asemenea este important de menționat că un delegat sătesc poate participa la ședințele Consiliului Local, poate lua cuvântul pentru a expune situații-problemă din satul pe care îl reprezintă, însă spre deosebire de un consilier local, votul său este unul consultativ.
Conform Legii nr.393 din 2004, privind Statutul aleșilor locali în Art. 19 se precizează că: – Delegatul sătesc îşi exercită mandatul de la data alegerii sale, în condiţiile legi 251/2001 cu modificările şi completările ulterioare. Expirarea mandatului delegatului sătesc are loc o dată cu alegerea unui alt delegat sătesc, precum şi în cazurile prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a), b) şi e)-i). Adunarea sătească poate hotărî oricând eliberarea din funcţie a delegatului sătesc şi alegerea unei alte persoane în această funcţie.
Cu alte cuvinte Uța nu se încadra la legea citată de cei de la ANI
Copy-paste din alte spețe
Inspectorul ANI, Andrada Camelia Boca, și-a construit un caz împotriva lui Ioan Radu Uță folosindu-se de informații eronate. Pe lângă faptul că îl numește pe acesta consilier local și nu delegat sătesc, inspectorul Boca susține că bistrițeanul a furnizat produse la o școală din județul Gorj. Și în același paragraf menționează adevărata lucrare prestată de firma lui Uța, și anume reparații la Ghinda. Mai mult, aceasta susține că informațiile le-a primit întocmai de la Primăria Bistrița.
„Primăria Municipiului Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, prin adresa nr.80791/4.11.2015 a transmis documentele privind lucrările efectuate de SC Regal House SRL, pentru reparații curente la Sediul Serviciu de Voluntariat pentru Situații de Urgență și de Direcția Economică, care au stat la baza furnizării de produse la Școala Gimnazială Cărpiniș, județul Gorj” motivează Camelia Boca.
Pe firul logic al poveștii, chiar dacă ar fi fost adevărat, Primăria Bistrița nu avea cum să furnizeze date despre un contract încheiat de o altă Unitate Administrativ Teritorială, cu atât mai puțin din județul Gorj.
Astfel că, în luna iunie, aceeași doamnă inspector a fost nevoită să încheie un proces verbal de îndreptare a erorii materiale, menționând că a încurcat Sediul de Voluntariat pentru Situații de Urgență din Gorj cu cel din Bistrița.
A câștigat la Curtea de Apel
Neavând de ales, Uță i-a acționat în instanță pe cei de la ANI, fiind nevoie să explice judecătorului că faptele de care el este acuzat nu sunt adevărate. Fiind un lucru ușor de demonstrat, mai ales că raportul ANI se contrazicea, magistrații de la Curtea de Apel Cluj i-au dat câștig de cauză delegatului sătesc și totodată au decis să anuleze raportul întocmit de inspectorul Andrada Camelia Boca.
„ Admite acţiunea în contencios formulată de reclamantul Uța Ioan Radu în contradictoriu cu pârâta Aganțian Națională de Integritate. Anulează raportul de evaluare nr. 14836/G/II/01.04.2016 întocmit de pârâtă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2016.” decide Curtea de Apel Cluj.
Uță: S-a umplut județul de bârfe neadevărate
Contactat telefonic pentru a comenta ce impact a avut acuzația de incompatibilitate lansată de ANI asupra sa, Uță susține că până și în campania electorală, adversarii politici ai săi s-au folosit de comunicatul celor de la Integritate pentru a-i sabota credibilitatea.
„ ANI s-a autosesizat cu privire la activitatea mea privata, ca fiind incompatibil cu funcția pe care o aveam, cea de delegat sătesc din Sărata, pentru ca am executat doua mici lucrări pentru primărie. Ca răspuns am încercat să le explic printr-un raport că nu am încălcat legea, însă în schimb aceștia m-au declarat public incompatibil. Legea pe care ei spuneau că am încălcat-o nu făcea referire la delegatul sătesc ci la consilierii locali, primar și viceprimar.
Mă bucur de decizia Curții de Apel Cluj. Sincer, mă simt ușurat că s-a anulat acel raport. Am avut încredere în justiție și s-a făcut dreptate. Ce au făcut cei de la ANI a fost abuziv, deoarece în acel raport s-au referit la mine în calitate de consilier local, ori eu acea funcție nu am ocupat-o: Votul meu în acel Consiliul Local era unul consultativ, nu puteam eu să influențez acordarea de lucrări sau mai știu eu ce…Plus că acea acuzație de incompatibilitate a ajuns la urechile tuturor. Până și în campania electorală un adversar politic s-a folosit de ea strigând în gura mare că am probleme cu legea și Statul Român. Oameni cu care am colaborat sau simple cunoștințe m-au întrebat dacă e adevărat ce spuneau cei de la ANI. Nu am căutat să încalc legea. Încă nu m-am hotărât dacă să merg la CEDO să le cer daune pentru ce mi-au făcut. Momentan mă bucur că mi-am demonstrat nevinovăția” declară pentru Gazeta de Bistrița, Ioan Radu Uţă.
La Cluj, primarul unei comune a pățit-o la fel
Primarul Comunei Baciu de lângă Municipiul Cluj-Napoca a pățit-o și el precum Uță.
Potrivit avocatului apărării a lui Ioan Mureșan, ANI a făcut numeroase greşeli atunci când l-a acuzat pe acesta de incompatibilitate. Printre erorile strecurate de instituţie se numără şi faptul că Ioan Mureşan ar fi fost vicepreşedinte într-o comună din judeţul Prahova, comună în care acesta nu a păşit vreodată.
„Cei de la ANI au dat probabil copy-paste la un alt document şi au făcut confuzii de nume atunci când au afirmat că Ioan-Florin Mureşan a fost şi vice într-o comună din judeţul Prahova”, a explicat avocatul apărării, Ciprian Păun.
Cert este că Uță poate efectua în continuare lucrări prin firma sa privată și reprezenta cetățenii în calitate de Delegat Sătesc, atâta timp cât adunarea civică decide acest lucru.