Noi articole pirotehnice confiscate de jandarmi

103

Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, au organizat, vineri, o acţiune punctuală în zona comercială Odiseea, cu scopul depistării deţinerii şi comerţului ilegal cu materiale pirotehnice.

 

Pe timpul acţiunii a fost depistat un bărbat de 55 de ani din Bistriţa care avea expuse ilegal spre vânzare mai multe cutii cu petarde (3.486 bucăţi)

Materialele pirotehnice au fost confiscate şi predate organelor de poliţie iar pe numele bărbatului au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

 

Având în vedere faptul că în preajma Anului Nou se intensifică activităţile ilicite privind articolele pirotehnice, jandarmii vor continua organizarea unor astfel de acţiuni specifice în aria de competenţă.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

Persoanele neautorizate pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria F1, în care sunt incluse obiectele pirotehnice care prezintă un risc foarte scăzut, un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse. Acestea pot fi achiziţionate doar de la persoanele autorizate, fiind inscripţionate cu „F1”. Din această categorie nu fac parte petardele.

LĂSAȚI UN MESAJ