MarinelaRus, administratorul SC Oilmar SRL din Năsăud a fost trimisă, în luna decembrie a anului trecut, în judecată. Femeia este acuzată de procurori de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, şi spălare de bani.

 

Oamenii legii au pus ochii pe Marinela Rus şi afacerea ei, după ce au depistat că aceasta a avut legături cu Iacob Pop, alias Iacob Motorină, şi reţeaua lui de complici care s-au ocupat de furturi de motorină din vagoane cisternă care aşteptau în Gara Năsăud pentru a fi descărcate.

O parte din persoanele implicate în furtul de motorină din vagoane din staţia CFR din oraşul Năsăud au fost trimise în judecată în decembrie 2013. Cauza a fost una foarte complexă, astfel că dosarul de cercetare penală a fost disjuns. În cazul furtului de motorină de la Năsăud sunt implicaţi nu mai puţin de patru poliţişti năsăudeni.

Furturile au început încă din 2007, iar timp de aproape şase ani hoţii au sustras nestingheriţi mii de litri de motorină, şi chiar au fost protejaţi de cei care ar fi trebuit să stopeze astfel de fapte.

La jumătatea lunii februarie a anului 2013, organele de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei generale Anticorupţie Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a sesizat din oficiu de faptul că în oraşul Năsăud, dar şi în comunele Romuli şi Telciu acţionează două grupări infracţionale care sustrag motorină din garnituri de cale ferată şi din locomotive. Potrivit rechizitoriului întocmitde procurori cu ocazia trimiterii în judecată a inculpaţilor din dosar, faptele au fost săvârşite cu complicitatea unor poliţişti, care cunoşteau activitatea persoanelor implicate în sustragerile de combustibil. Cauza privind sustragerile de motorină de pe raza comunelor Romuli şi Telciu, a fost disjunsă, întrucât faptele au fost comise de un alt grup infracţional, fără vreo legătură cu faptele comise la Năsăud.

 

Achiziţiile pe şustache au dus-o pe mâna procurorilor

În respectivul rechizitoriu se preciza că în toată această „afacere” ar fi fost implicată şi o societate comercială din Năsăud – SC Oilmar SRL – unde era dus spre comercializareo parte din combustibilul furat din vagoane.La percheziţii efectuate la sediul firmei, procurorii au descoperit 400 litri de motorină depozitaţi în două butoaie de tablă. Despre respectiva cantitate de combustibil, administratorul Oilmar SRL, Rus Marilena, a declarat în faţa procurorilor că, de fapt, ar fi achiziţionat-o de la o altă societate de profil din Năsăud. Cu toate acestea, cei 400 de litri de motorină descoperiţi în urma percheziţiilor au fost confiscaţi, procurorii ajungând la concluzia că „angajaţii acestei firme nu erau străini de comiterea faptelor”.

Rus Marinela nu a fost inculpată în dosarul furtului de motorină, însă după cum se vede nu a scăpat basma curată, fiindcă oamenii legii i-au luat la puricat actele contabile. Potrivit procurorilor s-a descoperit că femeia nu şi-a administrat firma aşa cum scrie la carte, ba mai mult a încercat să ciupească din sumele pe care le datora statului. Drept urmare, Marinelei Rus i s-a întocmit un dosar penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, iar în decembrie 2014 a fost trimisă în judecată.

Potrivit procurorilor, Rus Marinela Ileana a fost trimisă în judecată, întrucât„în calitate de administrator la o societate comercială, în perioada martie 2009 – februarie 2010, nu a înregistrat în evidenţele contabile, toate veniturile obţinute, cauzând un prejudiciu de 27.018 lei (TVA şi impozit pe profit), iar în aceeaşi perioadă şi-a însuşit diferite sume de bani, rezultate din încasări nefiscalizate, în cuantum total de 186.910,34 lei, precum şi avansuri de trezorerie în sumă de 422.651 lei, în perioada respectivă, pentru a ascunde originea sumelor delapidate, procedând şi la creditarea in mai multe rânduri a societăţii, cu suma de 75.650 lei”.

 

Iacob Motorină a acţionat sub nasul Poliţiei Năsăud, la două imobile distanţă!

În momentul în care au fost efectuate percheziţii, în 2013, la domiciliul celor care au furat propriu-zis motorina din vagoane, au fost depistaţi nu mai puţin de 887 litri de motorină, procurorii stabilind că pe lângă această cantitate alţi 1.217 litri (cantitate stabilită prin anchetă) au fost valorificaţi. S-a stabilit că motorina furată aparţinea SC Lukoil România, firma fiind prejudiciată cu circa 12.600 lei.

Drept urmare, făptaşii principali – Pop Iacob şi fiul acestuia, Pop Silviu – dar şi complicii acestora – Vintilă Marius şi Terzea Remus, ambii agenţi de pază ai Lukoil România, şi Maier Teodor Marcel – agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraş Năsăud, au fost trimişi în judecată în luna decembrie 2013.

Procurorii care au instrumentat dosarul furturilor de motorină de la Năsăud susţin că „organele de poliţie din judeţul Bistriţa-Năsăud aveau informaţii despre faptul că inculpatul Pop Iacob sustrage motorina din vagoane cisternă destinate depozitului de carburanţi Lukoil România SRL Bucureşti din Năsăudîncă din anul 2007, „însă inculpatul nu a fost surprins niciodată”. Mai mult decât atât, Pop Iacob, spun procurorii, era de o oarecare notorietate în Năsăud, el fiind cunoscut în oraş ca „IACOB MOTORINA”.

 

Se simţea protejat

Din rechizitoriu reiese că IacobPopa avut un curaj fantastic devreme ce a reuşit să îşi acopere spatele atât de bine prin mituirea unor poliţişti năsăudeni şi, mai mult decât atât, a depozitat motorina furată chiar sub nasul celor corupţi, taman lângă sediul Poliţiei Năsăud.

„Pop Iacob, nu numai că nu se temea să fie «prins» de poliţie, ci chiar se simţea protejat de poliţişti şi nu se sfia să spună acest aspect celor care s-ar fi temut de faptul că ar fi surprinşi.

Pop Iacob a închiriat un imobil pe aceeaşi stradă cu sediul Poliţiei Năsăud, str. Vasile Naşcu nr. 31, la DOUĂ IMOBILE DISTANŢĂ, loc în care depozita motorina”, se arăta în rechizitoriu. Trebuie să precizăm că sediul Poliţiei Năsăud este situat pe str. Vasile Naşcu, nr. 27.

Mai mult decât atât, procurorii susţin că însăşi conducerea Poliţiei Năsăud de la acea vreme cunoştea activitatea infracţională a lui Pop Iacob şi a fiului său, „devreme ce inculpaţii acţionau chiar în apropierea sediului de poliţie” şi mai ales că, inevitabil, se întâlneau în zona respectivă, dar şi în alte zone cu diverşi poliţişti.

Pop Iacob a legat relaţii de prietenie şi afaceri nu doar cu poliţiştii din Năsăud, ci şi cu un jandarm, dar şi cu doi agenţi de pază ai Lukoil România, agenţi care s-au dovedit a fi precum lupii paznici la oi. Legăturile nu s-au limitat aici, fiindcă relaţiile de „afaceri” s-au extins şi în rândul unor mecanici de locomotivă sau şefi de tren.

 

Profit de zeci de mii de euro

Veniturile pe care cei doi, tată şi fiu, le-au obţinut în urma furturilor de motorină nu sunt deloc de neglijat. Conform rechizitoriului, în perioada 9-10 mai 2013 au avut loc trei sustrageri de motorină din vagoane, circa 600 litri, care odată valorificată a adus circa 2.700 lei, Din această sumă, o mie de lei era dată mită celor care îi acopereau pe Silviu şi Iacob Pop, astfel că beneficiul curat era de 1.600 lei.

„În consecinţă, într-un an inculpaţii obţineau un profit de 1.600 x 40 = 64.000 lei. Întrucât activitatea infracţională a debutat în 2007, se poate concluziona că în ultimii 5 ani inculpaţii au obţinut 64.000 x 5 = 320.000 lei (echivalentul a 71.000 euro)”, se precizează în rechizitoriu.

Totodată, procurorii au menţionat în acelaşi document că Iacob şi Silviu Pop deţineau în proprietate un număr de patru autoturisme: un BMW 320 DAL 71, un Volkswagen Caddy 9U, un Mercedes Benz 190 201 şi un Mercedes Benz 240D 123.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate de anchetatori la domiciliul celor doi au fost găsite şi confiscate sume de bani – 30.500 de euro şi 4.870 lei – dar şi un pistol Colt de 9mm cu amortizor, încărcător şi muniţie (pentru care avea permis), dar şi materiale explozibile, mai precis dinamită.

Dosarul în care sunt judecaţi Iacob Pop şi Silviu Pop se află încă pe rolul instanţei Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ambii inculpaţi aflându-se de aproape un an sub control judiciar. Un nou termen de judecată a fost stabilit pe 20 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.