Nu are atracţii turistice, nu este situată în vreo zonă idilică, la munte, lângă vreun lac sau altă minunăţie, însă autorităţile locale investesc nu mai puţin de 30.000 de euro în promovare turistică şi aparatură foto-video. Toate acestea merg, evident, în noul centru turistic, făcut pe fonduri europene.

 

Puţine comune mai există în judeţ care să nu aibă un centru de informare turistică. Ce mai contează faptul că unele nu au nici măcar ce să le ofere turiştilor, începând de la locuri de cazare, atracţii turistice sau măcar activităţi care să-i dea gata.

Aşa ne-am pricopsit cu zeci de centre de informare turistică, în comune care n-au nicio treabă cu zona aceasta. Partea proastă este că multe din aceste investiţii stau închise.

Una dintre comunele care s-a pus pe investit în turism, şi nu ne referim la atracţii, ci la un centru care să-i îndrume pe turişti, este Şintereag. Traversată de DN17, oamenii se opresc aici cel mult pentru o pauză între două destinaţii.

După ce au investit 2,2 milioane de lei într-un centru de informare turistică, autorităţile locale s-au gândit şi să-l doteze cu cele necesare. Aşa că reprezentanţii comunei Şintereag au organizat două licitaţii publice, valoarea totală a celor două contracte trecând de 30.000 de euro.

Prima licitaţie vizează materiale publicitare, valoarea contractului ajungând la 10.000 de euro. Banii provin tot din fonduri europene.

 

Centru turistic dotat cu home cinema

De cei 10.000 de euro, Primăria Şintereag va achiziţiona un panou de expunere stradală, 6 bannere stradale, 12.000 de broşuri de prezentare a centrului de informare turistică şi 3.000 de CD-uri de prezentare.

Să nu credeţi că Primăria Şintereag se opreşte aici. La cei 10.000 de euro se mai adaugă încă 20.000 de euro pentru „dezvoltare şi marketing turistic”. Cu cei 20.000 de euro va fi achiziţionată aparatură audio-video, două laptopuri, un video-proiector, un ecran de proiecţie, două aparate foto, o cameră video, multifuncţională cu funcţii de copiere, scanere, home cinema, televizor, sistem de alarmă şi softurile aferente.

Bunurile nu sunt împărţite în loturi, astfel că, câştigătorul licitaţiei va fi nevoit să le pună la dispoziţie toate, începând de la aparate şi până la softuri.

„Obiectivul general al acestui proiect este promovarea turistică a zonei Şintereag şi a comunelor învecinate acesteia, a tradiţiilor şi obiectivelor turistice din zonă, precum şi consolidarea legăturilor durabile în domeniul turismului, între comunitatea română şi cea străină. Obiectivul specific al proiectului este: creşterea numărului de turişti şi a duratei vizitelor, creşterea, îmbunătăţirea şi diversificarea infrastructurii şi serviciilor turistice, creşterea valorii adăugate în activităţi de turism”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

primaria sintereag 1

2011 – anul în care s-a dat undă verde la centre de informare turistică

Comuna Şintereag este doar una dintre multele care au în bătătură un centru de informare turistică. Doar în anul 2011, prin APDRP, măsura 313 au fost finanţate peste 110 astfel de centre de informare turistică.

Dintre acestea, 16 sunt situate în Bistriţa-Năsăud şi nu toate în comune cu potenţial turistic. Este vorba despre comunele: Chiochiş, Sânmihaiu de Câmpie, Lunca Ilvei, Livezile, Şintereag, Rebrişoara, Romuli, Spermezeu, Tiha Bârgăului, Ilva Mică, Teaca, Runcu Salvei, Josenii Bârgăului, Budacu de Jos, Uriu şi Ciceu-Mihăieşti.

Pe cea mai mare finanţare a pus mâna Primăria Ciceu-Mihăieşti, valoarea acesteia trecând de patru milioane de lei. Finanţări peste trei milioane de lei au mai primit Uriu, Budacu de Jos, Josenii Bârgăului, Runcu Salvei şi Teaca.

Finanţarea a inclus nu doar ridicarea clădirilor, ci şi dotarea acestora cu cele necesare. Pe lângă mobilier, centrele de informare turistică au fost dotate şi cu televizoare, proiectoare, calculatoare şi au primit bani până şi pentru materiale promoţionale.

 

Bistriţa are două centre de informare turistică

„Capitala” de judeţ şi anume Bistriţa nu s-a mulţumit cu un singur centru de informare turistică, ci şi-a făcut două, situate, culmea la nici 100 de metri unul de altul.

În Bistriţa funcţionează un centru de informare turistică încă din anul 2010. Acesta a fost mutat lângă ansamblul Sugălete, chiar în zona zero a oraşului şi lângă unul dintre cele mai importante monumente ale Bistriţei: Biserica Evanghelică.

La mai puţin de 100 de metri de centrul de informare turistică, ce conţine inclusiv o expoziţie de produse săseşti s-a mai realizat un centru de informare turistică, mult mai „high-tech”. Ca să se justifice investiţia, municipalitatea a numit-o „centrul naţional de informare turistică”.

Cum centrul funcţionează în clădirea primăriei, spaţiul a fost doar reabilitat şi dotat corespunzător. Valoarea contractului a ajuns la 627.233 lei, iar pe acesta a pus mâna Imobil Dan. Centrul a fost inaugurat în anul 2016.

În cadrul centrului naţional de informare turistică a fost amenajată o sală de conferinţă, spaţii de informare şi promovare, spaţiu expoziţional, pereţi expoziţionali glisanţi, monitoare pentru rularea spoturilor de promovare şi infodesk.

Masa interactivă  3D reprezintă „o incursiune virtuală în istoria şi valorile arhitecturale ale Bistriţei”. Cu ajutorul acestei mese interactive, turiştii pot să aleagă informaţiile pe care vor să le primească, în funcţie de zone sau de perioade istorice.

De asemenea, în cadrul proiectului au fost refăcute faţadele, consolidată structura de rezistenţă, s-au făcut lucrări de modernizare şi amenajări interioare ale spaţiului, au fost refăcute tencuielile, montată pardoseală nouă, iar instalaţiile sanitare, termice şi cele electrice şi de ventilare au fost înlocuite.

Primăria Bistriţa spera ca, cu acest centru de informare turistică, să aducă doar în oraş 59.000 de turişti. De asemenea, reprezentanţii Primăriei visau la un site care să reunească informaţii turistice despre municipiul Bistriţa, care să aibă peste 100.000 de vizitatori.

Acesta funcţionează zilnic, până şi în weekend, între orele 10:00 şi 17:00 şi are doi angajaţi, un director de centru de informare şi un ghid de turism.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Impresionante sume pentru o destinatie „turistica” fara valoare. Sunt curios cat au investit in total pe aparate electronice si pe home cinema, nemaivorbind de instalatiile electrice si materialele de constructii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.