Jandarmii bistrițeni nu au avut parte de un Crăciun liniștit din cauza celor certați cu legea. Hoții de lemne au sperat că nimeni nu îi va opri dacă acționează în zi de sărbătoare și, evident, scandalagii aflați sub aburii alcoolului și-au făcut și ei de cap. Toți au fost potoliți de jandarmii bistrițeni aflați la datorie, aceștia aplicând amenzi de aproape 5.000 lei și au întocmit și un dosar penal pe numele a doi agresori din Rusu de Jos.

 

Jandarmii s-au aflat pe toată perioada sărbătorii Crăciunului în mijlocul bistriţenilor dar şi pe raza judeţului în zona de competenţă: Năsăud, Sîngeorz-Băi, Beclean, Rodna şi Piatra Fîntînele.

 

 

Astfel, în urma misiunilor executate au fost aplicate amenzi în valoare de 4.900 de lei şi 5 avertismente scrise, pentru abateri privind regimul silvic, (însuşirea de material lemnos fără drept şi ridicarea de resturi de exploatare forestieră fără drept, în conformitate cu prevederile legii 171 din 2010 actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice), respectiv pentru abateri privind nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Pe această linie, jandarmii au aplicat sancţiuni privind adresarea de injurii, provocarea unor scandaluri, servirea de băuturi alcoolice în afara orelor de program şi tulburarea ordinii publice.

Totodată, în noaptea de Crăciun, jandarmii bistriţeni au intervenit în jurul orei 4 dimineaţa în satul Rusu de Jos, unde o femeie de 47 de ani a declarat că a fost agresată în propria curte de către două persoane, ulterior aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe, conform art. 193, Cod Penal, acte care au fost depuse la Poliţia Oraşului Beclean pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.