Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă pentru 24 de judeţe din centrul şi vestul ţării, inclusiv în Bistrița-Năsăsud, începând din 27 decembrie 0ra 20.00, şi până pe data de 29 decembrie, la ora 10.00. După acest interval, vremea va deveni deosebit de geroasă în majoritatea regiunilor țării.

 

Judeţele vizate de atenţionarea cod galben de ninsori sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Mureş, Neamţ, Harghita, Bacău, Covasna, Vrancea, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Cluj şi Alba.

Meteorologii avertizează că în toate zonele de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Local, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60-70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

De asemenea, intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice, se mai arată în avertizarea ANM.

Potrivit meteorologilor, începând cu data de 29 decembrie vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.