Asociațiile revoluționarilor din câteva Orașe Martir cu Rol Determinant în Revoluția din Decembrie 1989, întrunite marți, la Brașov, au decis semnarea unui Memorandum comun care urmează să fie transmis Președinției, Guvernului, Camerei Deputaților și Senatului precum și instituțiilor media, transmite Agerpres.

 

Documentul a fost adoptat în contextul „atacurilor murdare produse recent de unele reprezentante ale mass-media românești prin pervertirea adevărului istoric despre Revoluția Română din Decembrie 1989, precum și urmare a suspendării actualei conduceri a Secretariatului de Stat pentru Revoluționari”, a declarat într-o conferință de presă președintele Asociației Brașov-Decembrie 1989, Vasile Mardare. La întâlnire au participat revoluționari din Brașov, Sibiu, Arad, Alba-Iulia, Piatra-Neamț și Târgu Mureș.

„Și celelalte asociații din Orașele Martir cu Rol Determinant care nu au putut ajunge la Brașov și-au dat acordul pentru acest Memorandum. Ne deranjează extraordinar de mult o problemă care este discutată de o parte a mass-media și anume faptul că în Decembrie 1989 ar fi fost lovitură de stat și nu Revoluție. Este o minciună. De ce? Pentru că atunci, în acele zile deosebit de grele, când noi am ieșit în stradă, nimeni nu știa de Legea 42, nici de lovituri. Noi am ieșit în stradă cu un singur gând. Să-l dăm jos pe Ceaușescu și să schimbăm regimul, lucru care s-a și întâmplat. Ca să aflăm acum, după 27 de ani, că noi suntem vinovați că de ce l-am dat jos, că trebuia să rămână așa, că cineva a condus din spate. Păi vă spun cinstit că, dacă nu ieșeau în stradă milioane de oameni în Decembrie 1989, cred că și acum Ceaușescu era la conducere. Ce este mai grav e că pe fond nu este atacată calitatea noastră de revoluționar, nu sunt atacate asociațiile, ci ideea de revoluție”, a afirmat Vasile Mardare.

Potrivit acestui document, în primăvara anului viitor va avea loc o Conferință Națională Extraordinară a revoluționarilor, având ca țintă finală reorganizarea unității mișcării revoluționare românești, „la această oră dispersată în fracțiuni și interese deseori divergente”.

De asemenea, se urmărește intensificarea și dezvoltarea în toate orașele mari și mijlocii din România a Centrelor regionale de documentare și cercetare ale Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, prin intermediul cărora să se producă contacte informaționale corecte ale organizațiilor revoluționarilor cu instituțiile locale și centrale ale statului.

Totodată, semnatarii au prevăzut în document sprijinirea organelor de cercetare pentru finalizarea de către Parchetul General a Dosarului Revoluției, dar și pentru eradicarea fenomenului infracțional ce a creat posibilitatea apariției unei categorii importante de impostori ai Revoluției, „fenomen ce a atras, nemeritat, oprobiul public asupra întregii mișcări revoluționare din România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.