"Gazeta de Bistriţa"a demarat o anchetă privind MAFIA din domeniul retrocedărilor, împroprietărilor şi a punerilor în posesie, cu fostele terenuri care au aparţinut Statului Român din judeţul Bistriţa-Năsăud. Astfel, în săptămânalul nostru au fost publicate mai multe articole pe această temă – "Retrocedare buclucaşă", "Caracatiţa funciară din Bistriţa" şi "Statul român furat pe faţă", care au abordat această megaexcrocherie şi hoţie pe faţă.

S-a furat în draci, s-au falsificat şi măsluit documente de anumite grupuri de interese care au căpuşat Primăria Bistriţa, beneficiind de complicitatea unor funcţionari ai aceleiaşi instituţii.
Recent publicaţia noastră a intrat în posesia unui document, o plângere înaintată Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti, prin care patru conesionari ai unor trenuri care au aparţinut statului denunţă această adevărată MAFIE, de pe urma căreia persoane cu funcţii publice, dar nu numai, au realizat averi uriaşe.

Elena Prisecaru, în capul listei

Grigore Z., Ioan M., Gheorghe Ş. şi Adrian Dorin S., în calitate de concesionari ai unor terenuri care au aparţinut statului, în special livezi, au cumpărat pomii de pe aceste suprafeţe şi au efectuat investiţii în vederea relansării producţiei. Sumele plătite statului de cei patru sunt uriaşe. Toate aceste terenuri se găsesc pe cadastrul municipiului Bistriţa. Comisia de Fond Funciar a municipiului Bistriţa a întocmit Anexele 23 şi 32, pe care le-a înaintat Comisiei Judeţene pentru a fi validate. Suprafaţa cerută în vederea validării a fost de 252,57 ha. La momentul respectiv, ADS Bistriţa deţinea pe cadastrul municipiului suprafaţa de 269,65 ha de teren din categoria agricol. La trimiterea Anexelor 23 şi 32 la ADS Bistriţa, Comisia Municipală a ataşat şi o balanţă a terenurilor de pe cadastrul municipiului. Punctul 11 din balanţă arată negru pe alb că nu mai există teren la dispoziţia Comisiei Municipale. Ca urmare a fost validată suprafaţa de teren propusă de Comisia Municipală prin HCJ nr.825 din 09.11.2007.
Cei patru concesionari au cerut Comisiei Municipale să întocmească şi anexa 24d, conform Legii 247 din 2005. S-au lovit de un refuz total, dar ulterior au descoperit că balanţa terenurilor de pe cadastrul municipiului Bistriţa este un fals ordinar şi grosolan, în contradicţie flagrantă cu HG nr.1832 din 2005, având girul şi semnătura OCPI pentru întreaga suprafaţă de teren pe care o deţinea Comisia de Fond Funciar Bistriţa. Acest document nu specifica faptul că nu mai exista teren la dispoziţia Comisiei Municipale. Faptul că mai exista teren este demonstrat de o balanţă întocmită în data de 30.10.2006, dar Comisia Municipală, prin diferite adrese, face oferte altor cetăţeni să accepte terenul propus. Astfel prin adresa nr. 51 din 19.02.2007, Comisia Municipală a oferit 192,52 ha, iar prin procesul-verbal din 24. 08.2007 mai predă 5,76 ha. Lucru care dovedeşte că exista teren la dispoziţia Comisiei Municipale. Suprafaţa acestuia era de 347,47 ha. Balanţa respectivă este folosită şi într-un dosar, nr.1387/190/2007 a Judecătoriei Bistriţa, unde ca urmare a acestei balanţe false, depusă de Comisia Municipală, a fost influenţată luarea unei hotărâri judecătoreşti corecte.
Concesionarii au constatat că această balanţă falsă a fost întocmită pentru a acoperi anumite "ilegalităţi făcute de Comisia Municipală de Fond Funciar şi mai ales de şeful Biroului Agricol din Primăria Bistriţa, inginer Elena Prisecaru".
Ca urmare a acestor ilegalităţi făcute de Elena Prisecaru, arată cei patru concesionari în plângerea adresată DNA, au fost împroprietătite ilegal mai multe persoane.

Mădăraş pe post de moştenitoare

Floarea Mădăraş din Bistriţa a cerut să fie împroprietărită ca moştenitoare, cu un contract de vânzare-cumpărare, din 12.10.1942, după defunctul Gheorghe Gubesch. Documentele existente, sentinţa civilă nr.5260 din 2001 a Judecătoriei Bistriţa şi decizia civilă nr.45/A/2002 spun că Floarea Mădăraş nu avea dreptul să primească teren. În contradicţie flagrantă cu aceste decizii judecătoreşti, Comisia Municipală îi eliberează titlurile de proprietate nr.13127 din 15.04.2002, pentru suprafaţa de 0,80 ha şi nr.13.484 din 17.08.2006, pentru 0,6676 ha. Tot Comisia Municipală a mai înscris-o în anexele 23, poz.54/2 cu 0,5424 ha şi anexa 29, poz.45 cu 1,74 ha. Floarea Mădăraş împroprietărită ilegal cu suprafaţa de 1,47 ha a vândut suprafaţa respectivă cu suma de 2,85 miliarde de lei vechi, dar a mai fost validată şi cu suprafaţa de 2,0 ha.

Moştenitori de drept, plus doi

Un alt caz este a lui Ioan Bucilă. Acesta a fost proprietar tabular pe o suprafaţă de 4,27 ha. Nu a avut copii, iar înaintea ultimului război mondial a emigrat în America. Omul a lăsat casa şi terenul pe care le-a deţinut lui Vasile Popovici. Acesta, fără a avea acest drept, predă terenul deţinut de Ioan Bucilă, la începutul colectivizării, la CAP Bistriţa. Imediat după război, Ioan Bucilă se reîntoarce din America. Fiind învârstă locuieşte şi este îngrijit de o soră, Anisia Pop. După moartea lui Bucilă, moştenitori de drept au devenit Anisia Pop şi Ilie Borgovan, fiul unei alte surori. După ce s-a stins din viaţă şi Vasile Popovici, cu toate că nu a avut niciodată drept asupra suprafeţei de pământ deţinută de Ioan Bucilă, depun cerere de împroprietărire Toader Popovici şi Maria Popovici, fratele, respectiv, cumnata lui Vasile Popovici. Paradoxal şi în mod cu totul ilegal, Maria Popovici este pusă în posesie cu 4,11 ha, titlu de proprietate nr. 6.586 din 12.03.1993, iar Toader Popovici cu 0,59 ha, titlu de proprietate nr.9915 din 16.10.2002. Moştenitorii de drept ai lui Ioan Bucilă – Anisia Pop primeşte 4,51 ha, cu titlu de proprietate nr.8.885 din 05.16.2002 şi 0,26 ha, cu titlu de proprietate 8.803 din 22.09.1999; Borgovan Ilie, la rândul lui, primeşte legal o suprafaţă de 2,10 ha cu titlu de propritate 570.578 din 09.10.2007.
Pentru suprafaţa deţinută de către defunctul Ioan Bucilă, 4,27 ha, s-au primit înapoi 11,57 ha, adică un plus de 7,30 ha. Anisia Pop şi Ilie Borgovan, legal, iar moştenitorii lui Vasile Popovici, Toader Popovici şi Maria Popovici, circa 7,30 ha, ilegal.
Cei patru concesionari acuză din nou pe "şefa Biroului Agricol din cadrul Primăriei Bistriţa, inginer Elena Prisecaru", de această manevră dubioasă, egală cu infracţiunea. Motivul, Elena Prisecaru "a fost colegă de serviciu cu fiul lui Toader Popovici", iar valoarea terenului este enormă, fiind situat în imediata apropiere a municipiului Bistriţa.

O altă balanţă falsă

Un alt caz flagrant cuprins în plângerea adresată DNA, Structura Centrală, de către cei patru concesionari, priveşte validarea anexei 24d pe teritoriul localităţii Ghinda. Comisia Municipală Bistriţa a întocmit anexa 24d, pentru suprafaţa de 42,48 ha. Şi în acest caz se acuză faptul că este folosită o balanţă falsă privind situaţia terenurilor. Astfel este înscrisă în anexă Karin Maria Bizău, cu o suprafaţă de 5,94 ha. După predarea terenului şi punerea în posesiei a Karinei Maria Bizău, iese la iveală un raport de expertiză Tehnică Juridică, întocmit în 2002. Conform acestui document oficial, Karen Maria Bizău mai are de luat de la ADS Bistriţa 147.853 mp, suprafaţă identificată. Din document mai rezultă faptul că, în anul 2002, Karin Maria Bizău nu mai avea dreptul să ceară teren de la ADS, aşa cum rezultă din expertiză. Contrar acestui document, aceasta mai primeşte 5,94 ha de la ADS şi mai este validată pe anexa 23 Sigmir, cu o suprafaţă de 19,37 ha.
Cei patru concesionari se întreabă, şi pe bună dreptate, care sunt interesele pe care unii membri ai Comisiei Municipale le au în această tenebroasă afacere încât au recurs la falsificarea unor documente şi pe care, culmea, le-au prezentat unor instanţe de judecată. Acţiunea respectivă le-a adus nu numai lor grave prejudicii financiare, dar şi Statului Român. Prin aceste adevărate inginerii funciare au fost împroprietărite ilegal persoane care nu au avut dreptul de a primi un teren, lucru dovedit prin sentinţa unor instanţe de judecată. Fără nici o jenă, Comisia Municipală a ignorat aceste hotărâri. Mai mult, din plângerea adresată DNA reiese că anumite persoane din cadrul Comisiei Municipale au continuat să producă falsuri pe bandă rulantă, pe care le-au folosit în instanţele de judecată. Efectele acestor fapte ilegale au produs pierderi substanţiale, atât celor patru concesionari, dar şi statului român. Dar cui îi pasă sau cui îi va păsa?

Unii s-au ales doar cu lista

Unul din cazurile cele mai flagrante ale acestei adevărate hoţii la drumul mare pusă la cale de anumite gulere albe din cadrul Comisiei Municipale, a avut loc în data de 27.02.2003, când printr-un proces verbal de predare-primire, s-a predat de către ADS Bistriţa Comisiei Municipale 137,66 ha, conform HCJ nr.46 din 28.05.2003, prin care s-a validat anexa 50, cu un număr de 21 de persoane nominalizate în listă. Surprinzător sau nu, cele 21 de persoane puse în posesie în urma acestei hotărâri, sunt total altele faţă de cei nominalizaţi pe lista validată.
Lista acestora este următoarea: Rozalia Macrea – 23.200 mp; Adolf Cozac – 55.555 mp; Iosif Bărbos – 1.625 mp; Luca Tanca – 1.500 mp; Fira Moldovan – 2.600 mp; Precup Spermezan – 2.100 mp; Gheorghe Naghi – 1.980 mp; Varvara Rusan – 2.282 mp; Nimigean I. – 2.501 mp, plus 555mp, plus 1.404mp, plus 402 mp; Boduţ L. – 1430 mp, plus 330mp, plus 1430 mp; Alexandru Nichiti – 2.805 mp; Artene Pop – 9.000 mp; Ioan Butuc – 1.517 mp; Grigore Ciocan – 5.040 mp; Ludovica Baba – 10.100 mp; Gheza I. -2.955 mp; Aurelia Danielescu – 2.900 mp; Iuşan T. – 6.000 mp; Teofil Beudean – 5.057 mp, plus 17.000 mp şi Lazăr Danciu – 166.968 mp.
Mai menţionăm că cei patru concesionari au ataşat plângerii depuse la DNA Bucureşti în data de 8 decembrie 2008 expertiza juridică din care rezultă că Maria Karin Bizău a fost pusă ilegal în posesie. De asemenea, cei patru mai deţin copii anexate la plângere (aflate şi în posesia redacţiei "Gazeta de Bistriţa"), a circa 100 de documente care probează falsurile şi abuzurile contra intereselor persoanelor şi ale Statului Român comise de către unii membrii ai Comisiei Municipale de Fond Funciar Bistriţa, dar şi a celei Judeţene, cu concursul unor funcţionari publici cu rang înalt din cadrul Primăriei Bistriţa, dar şi ai ADS Bistriţa-Năsăud.
Despre toate aceste ilegalităţi s-a încercat a fi demascate şi la nivel local, însă toate încercările s-au lovit de solidaritătea interesată, de complicitătea acestui adevărat grup infracţional, la toate nivelurile autorităţilor locale.
Plângerea adresată DNA este motivată de faptul că orice încercare de obţinere a dreptăţii pe plan local s-a soldat cu un eşec total, explicată de cei patru contestatari prin faptul că toate persoanele, funcţionari publici cu atribuţii în acest domeniu, fac parte integrantă din această "mare familie a grupului de interese local", MAFIE, intangibilă şi neatacabilă la nivel local.

OVIDIU TUDORAN

25 COMENTARII

  1. felicitari celor din primarie care nu au permis MAFIEI sa-si faca de cap, felicitari, trebuie compatimit saracul domnul concesionar s…. precum si leonida ce bine ca ti-ai gasit nanasul

  2. baiatul este cam indraznet si Scriitorl ziarist scrie pentru scandal,e prea mic si nepriceput, se baga cam peste tot.Si daca ar fi adevarat ar face bine dar de cele mai multe ori o da in bara.Ignora oameni ,specialisti,institutii.Nu e credibil.

  3. CINE NU AR VREA ASA SUPRAFETE DE TEREN S A LE IA IN CONCESIUNE PE 100 DE ANI?CRED CA ACESTE CONCESIUNI S-AU DAT PREA USOR.ASTA AR TREBUI SA-L INTERESEZE PE MICUL ZIARIST.

  4. adevarul este ca unii au crezut ca pamantul din Bistrita este fara proprietari ca si cel de pe Luna si… dupa ce au „aselenizat” de prin alte zone ale tzarii au ajuns in Comisia de fond fuciar unde prin manevre si manarii au impartzit tuturor veneticilor terenurile altora care acuma asteapta despagubirile statului… in schimb ei deja au o adevarata avere imobiliara cu case pe bulevardul orasului (2 la numar) precum si niste suprafete de teren de minim 12 hectare in diferite zone foarte bine cotate din oras si din apropiere este vorva chiar de „doamna” Prisecaru care… dintr-un salar de functionar… i-a facut o avere imensa familiei numai casele fiind in jur de 1 milion de euro… oare se poate asa ceva dintr-un salar de functionar sau oare dupa cercetarile DNA chiar nu e vizibila discrepanta sau poate ca fiul dansei invarte afaceri asa de profitabile…(din vazare de silicon medical???)? Nu va mirati dar cineva trebuie sa ia o pozitie si ma refer la domnul primar care ar cam trebui sa le cam scarmene pe doamnele de la funciar si urbanism impreuna cu doamna Gaftone fara nici o frica si sa evite sa se lase manjit de matrapazlacurile si invartelite ascunse ale unor subalterni… si chiar cred ca ar trebui sa inceapa sa isi puna oameni de baza care sa nu se mai se ocupe de dedesubturi si care sa rezolve odata zecile de dosare blocate „in lucru” de atata vreme de numita Prisecaru…si daca se poate prin investigatiile legale si prin mana legii care ar trebui sa fie atotputernica sa u trimita inapoi in Petrosani asa cum a venit in Bistrita cu o valiza… sau ma rog un pic pe la Gherla… Jilava… sau oriunde intr-un loc de asta sigur si ferit unde sa traga bine pentru a incerca macar sa-si plateasca chiria patului din celula….

  5. cucoanele din primarie nu sunt niste sfinti si… ar mai trabui si scuturate de pe acolo… Curaj Domnule Cretu nu le mai lasati sa ocupe niste functii de pe care pot sa-si faca mendrele si manichiura si cand mergi la ele cu o cerere se uita la tine parca le-ai fi dator si raspunsul nu va fi in folosul cetateanului si nici al cetateanului ci doar al lor propriu si deja altfel te privesc si s-ar putea sa inceapa sa cunoasca legea si sa-ti rezolvi problema mai ales daca te pune necuratul sa mai si mergi cu vreun pliculetz sau mai nou materiale de constructii pentru casele danselor… chiar cecuri…

  6. oare chiar asa sa fie?Sa avem incredere in micul ziarist?Mai mult ca nu.Argument:de ce nu scrie presa mare din Bistrita?Micul ziarist imbata lumea de cap.

  7. cel care este direct interesat sa fure un teren de la stat este insusi SAS patronul ziarului , vostru , PE BANI DE NIMIC , RUSINE , si va mai numiti ziar de investigatii impartial

  8. domnule fane esti pe dinafara, habar nu ai ce afaceri au facut cu terenurile si mafioti de moldovan prisacaru iar sectretarul primariei nu e cu nimic mai prejos. nu renuntati mergeti inainte, o sa faceti infart cand ve-ti descoperi ce multe afaceri sau facut. daca nu se iau masuri impotriva lor atunci sunt toti implicati. bravo ziaristule nu te lasa intimidat. ai dreptate mare.dl. fane nu cumva esti cu musca pe caciula iar numele tau e fals? cred ca esti implicat, habarnistule tu sti cate dosare penale sunt din cauza lui prisacaru asta, mafioata care mai este si acuma prin primarie . de ce o mai tineti domnulu primar?

  9. Concluzie: 1 om mare si lat (probabil din categoria „cefelor late” cu masini care le depasesc potenta……probabil cumparate de parinti…) a scris toate comentariile favorabile Prisecaritei. Deloc surprinzator : fane=hahaha=xxx=noname=bravobravobravo=autor=aut=cat=vasile.Deci calculati dumneavoastra cati au comentat de fapt acest articol. Si un prescolar poate sesiza cuvintele „BRAVO” si „FELICITARI” + greselile de ortografie care se tot repeta la aceste id-uri! Sfat: va rugam lasati si pe alti sa posteze coment-uri „favorabile” doamnei respective…..ideal dintre cei care nu-i sunt neamuri sau prieteni…. Oricum, la momentul potrivit, gunoaiele vor iesi la suprafata si nici macar „PRIGOANA” nu va putea face curatenie in terenurile noastre…..sau, ma rog, actualmente….ale voastre! (atentie urbana…vine concurenta!)

  10. domnule fane esti neam cu prisacarita? sau cu careva din primarie, hai spune adevarul. habar nu ai pe ce lume traesti. jos mafia terenurilor. bravo domnule ziarist.

  11. La micul ziarist ii lipsesc cam multe cunostinte si mai cu seama a legilor.Nu imbata lumea de cap lasate de meserie,mai bine ai pune mana sa lucrezi ceva……

  12. si la sate toti primarii sant niste mafioti,care au dsistribuit padurile dupa care au dat mai mult si care a fost de partea lor,nicidecum celor in drept si mostenitoriilor,unul din acesti mafioti este primarul de la rebra,, si este inca in functie!

  13. Or fi multi care au profitat de pozitia pe care au avut-o: primari ,directori dar ca sa scrii la nivel de oras si sa sa-i acuzi de mafie e drum lung si nu o poate face decat unul care este micul ziarist nepriceput.Nu merita sa ii cititi articolele.Lasate de meserie

  14. domnule zaf ori est prost ori esti din neamul lor dute si te culca. nu te lasa ziarristule intimidat, ai dreptate, mai stiu eu pe una care a ajuns mare sefa dar acasa se ducea cu masinile materialele de constructii,te recunosti? .Domnule ziarist esti tare si unii incearsa sa te puna la colt dar stim noi destule, sa dispara mafia din primaria in frunte cu prisecaru si gaftone. jos hahalere.

  15. sper sa-i vina randul si lui moldovan vasile sa mearga de mana cu prisacarul la zdup o meritaq cu prisosinta. pe ce teren ti-ai facut casa mai vasilica? pe cine a mai improprietarit prisecaru ca sa-ti faci case. Domnule primar Cretu, te-am ales sa faci ordine cu anumite cucoane care erau sufletul lui vasilica dar cred ca ne-am inselat. Tot sus sunt si fac ce vor, mare rusine. Ce trebuie sa facem ca sa se faca ordine in primaria? revolutie? Il ataca uni pe micul ziarist. Esti mare si tare ziaristule si se vede ca le e frica de tine si de ce o sa mai scrii. Nu te lasa , bravo,bravo,bravo. Ai scris prea putin, asteptam episoadele urmatoare, poate asa si politia si justitia or se se trezeasca, daca nu au implicatii

  16. nu sustin pe cei care au concesionat teren dar pe amarati care sunt purtati de ani de zile de catre prisecare si ii improprietareste pe la caila si in alte locuri indepartate si eu sunt un asfel de caz, iar coana prisacaru isi ia teren pe sigmir poate chiar intravilan, isi bate joc de oameni, Oare chiar nu vedeti ce se intampla domnule primar Cretu? Conduce tot moldovan cu ai lui din primarie, care stiu sa se linguseasca pe langa dumneavoastra si toata ziua va calca biroul. Avem incredere ca ve-ti face ordine. Debarasativa de lichelele care va lingusesc toata ziua.Sunt opera lui moldovan incontinuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.