În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a vuto loc lansarea volumului – Trecutul mai aproape de noi „Omagiu profesorului Gheorghe Marinescu la 70 de ani”.

La 11 septembrie 2015 istoricul şi omul politic Gheorghe Marinescu a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani şi considerăm că este cel mai potrivit moment pentru a ne exprima public respectul şi recunoştinţa faţă de domnia sa prin publicarea unui volum omagial la realizarea căruia şi-au adus contribuţia o suită de cercetători şi personalităţi ale vieţii publice şi culturale, prieteni, colegi şi colaboratori ai domnului profesor. De-a lungul a două decenii petrecute în slujba muzeului, amintim doar anul 1987, an decisiv când secţiile muzeului aflate în clădiri diferite au fost reunite într-un spaţiu unitar în locaţia actuală, imobil, ce oferă posibilitatea etalării şi depozitării adecvate a patrimoniului cultural al judeţului nostru”, a precizat managerul Complesului Muzeal Alexandru Gavrilaș.

De asemenea, Radu Moldovan, președintele CJ BN, a ținut să felicite pe cei care s-au implicat în proiect,

„Când spunem Gheorghe Marinescu ne gândim la un politician, arheolog, director de Muzeu, consilier județean, vicepreședinte și ulterior președinte al Consiliului Județean, om. În primul și primul rând consider că trebuie să privim omul care la frumoasa vârstă de 70 de ani a primit un omagiu extraordinar , privit prin cartea ,,Trecutul mai aproape de noi” ,adus de coordonatorii Alexandru Gavrilaș, Dan Lucian Vaida, Adrian Onofreiu, George G. Marinescu.
Vreau să îi felicit pe toți cei care s-au implicat sufletește și emoțional în demararea și realizarea acestui frumos omagiu, pe care doar oamenii care s-au făcut remarcați în această viață îl primesc.
Felicitări și la mulți ani, domnule Gheorghe Marinescu!” a precizat Moldovan.
marinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.