Peste 100 de angajatori au fost verificaţi luna trecută de inspectorii ITM Bistriţa-Năsăud. În urma controalelor au fost aplicate amenzi în valoare de circa 30.000 lei şi au fost date câteva zeci de avertismente.

 

În luna august, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa- Năsăud au verificat 109 angajatori, ocazie cu care deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă au fost consemnate în actele de control, fiind dispuse 88 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

„Urmare controalelor efectuate, au fost aplicate 50 sancţiuni contravenţionale, din care 45 avertismente şi 5 amenzi în cuantum de 28.000 lei”, se arată în comnicatul ITM BN.

Astfel, în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă au fost realizate 47 vizite de control şi evaluare la unităţi economice. Cu ocazia controalelor s-au aplicat 44 sancţiuni contravenţionale, respectiv 41 avertismente şi 3 amenzi în cuantum de 8.000 lei. Au fost dispuse 41 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

De asemenea, în aceeaşi lună, au fost înregistrate la ITM BN nu mai puţin de 10 accidente de muncă, din care 2 mortale şi 8 soldate cu incapacitate temporară de muncă.

În ceea ce priveşte angajatorii care folosesc forţă de muncă fără forme legale de angajare, inspectorii ITM BN au controlat 62 agenţi economici la care îşi desfăşurau activitatea un număr de 1.004 salariaţi din care 441 femei.

Cu prilejul controalelor au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, respectiv 4 avertismente şi două amenzi în cuantum de 20.000 lei.

În cadrul acţiunilor de control a fost depistaţi 2 angajatori la care lucrau 2 persoane fără forme legale, fiind aplicate 2 amenzi contravenţionale în cuantum de 20.000 lei„, precizează ITM BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.