Generalul Florian Coldea, complicele teroriştilor

465

În anul 2008, când Florian Coldea conducea în forţă Serviciul Român de Informaţi, serviciile secrete ale Suediei au trimis către SRI, SIE şi celelalte instituţii ale statului român o informare conform căreia mai mulţi cetăţeni de origine arabă, unul cu cetăţenie suedeză, trecuţi pe lista internaţională a CIA şi FBI pentru terorism, contrabandă cu arme şi finanţarea Al-Qaeda şi Hezbollah, realizaseră celule islamiste în România, prin care îşi desfăşurau activitatea specifică. În timp ce Coldea, mare specialist în antiterorism, împreună cu George Maior declarau că ”pe teritoriul României nu există nuclee teroriste”, celulele islamiste nu doar că pătrunseseră pe teritoriul României, dar îşi mai făceau şi firme în ţară, inclusiv în Cluj-Napoca.

 

Teroriştii, protejaţi de Coldea

În urma sesizărilor FBI şi CIA, dar si MOSSAD, serviciile secrete ale Suediei au informat SRI şi Direcţia Generală de Combatere a Terorismului din Ministerul de Interne că pe teritoriul României mai mulţi cetăţeni arabi au realizat celule islamice. Este vorba despre gruparea lui Hedroj Bilal, o grupare teroristă şi de spionaj.

Serviciile secrete suedeze l-au întrebat pe Coldea în 2008 dacă pe teritoriul României a pătruns sau nu Bilal, şi dacă, din România, celula teroristă face finanţări către punctele cheie ale Al-Qaeda din lume. Coldea a spus că ”nu, nu există niciun Bilal în România”. La rândul lor, suedezii – dezinformaţi de către partenerii români – au înştiinţat autorităţile americane că „subiecţii nu se află în România, nu întreţin şi nu au legături cu islamişti din zonă”.

Greşeala suedezilor a fost aceea că solicitarea lor a trecut pe la urechile celebrului complice la contrabanda cu armament Ţigareta 2, fostul procuror militar Mihai POPOV, ajuns… ataşat român de Interne în Suedia. Strâns legat de afaceri cu arme de fostul procuror Ciprian Nastasiu, care îşi pusese finul, ca sabotor de nădejde, în fruntea BCCOA Timiş, adică exact în zona unde se află aceste nuclee, Popov a stopat toate dosarele lucrate de ofiţerii de la Crimă Organizată şi SRI pe subiectele ţintă, toţi aceştia fiind îndepărtaţi din sistem, cu ajutorul comisarului Bradea Adrian, de la BCCOA Timişoara, partener de afaceri, în timpul liber, cu Maria Grapini.

Însă, în urmă cu câţiva ani, Exploziv-News au publicat file de dosar strict secrete (ce au fost ascunse de ochii FBI) ale BCCOA, SRI şi SIE în care au publicat informaţii pe care Bradea credea că le-a îngropat definitiv. Din respectivele documente descoperim nu numai că Bilal Hedroj era în România la acea vreme, ci şi faptul că israelienii şi-au făcut firme în România, cele mai multe în Timişoara şi Bucureşti, însă israelienii lui Bilal s-au plimbat şi prin Cluj.

axente sever 44

Bilal Hedroj şi-a făcut cuib în România

Bilal Hedroj este unul dintre cei mai căutaţi terorişti – spioni din întreaga lume. Bilal a intrat în atenţia CIA după ce a fost dat în urmărire internaţională de către Serviciile Secrete ale Suediei şi Australiei pentru zeci de crime comise pe teritoriul celor două ţări, precum şi pentru spargerea unor servere ale Secret Service.

La rândul sau, CIA a descoperit că axa Bilal Hedroj – Abouzeid Mahmoud Bayoumi Ahmed (un alt terorist) a avut un rol important în strategia atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA, ei fiind practic “trezorierii” lui Bin Laden pentru care au strâns fonduri uriaşe din spălări de bani şi fraude financiare interstatale de mare anvergură.

Bilal Hedroj a pătruns cu uşurinţă pe teritoriul României, cu complicitatea fostul şef al BCCOA Timişoara, comis. Adrian Bradea. Conform documentului secret al SRI, dat publicităţii de către Exploziv-News, Bilal, cetăţean suedez de naţionalitate libaneză a fost prezent pe teritoriul României în următoarele perioade: 25.03.2008 – 31.03.2008, 13.06.2008 – 19.06.2008 (a fost cazat la hotel ”Cina” din Timişoara), 26.08.2008 – 27.08.2008 (a fost cazat la hotel „Continental” Timişoara).

În data de 25.03.2008, Bilal Hedroj, a intrat în ţară prin PTF Cenad, însoţit de GABAY ZION (cetăţean israelian, născut la data de 24.06.1971, posesor al paşapoartelor cu numerele: 666167, 866167), autoturismul folosit de către aceştia fiind marca Mercedes, cu nr. înmatriculare: MJT 329. Ieşirea din ţară s-a efectuat de către aceştia în data de 31.03.2008, cu auto având acelaşi nr. de înmatriculare.

 

Teroristul Bilal avea contacte în Cluj

Potrivit aceluiaşi document, Bilal Hedroj a intrat în contact cu israelieni care au început afaceri în România, inclusiv în Cluj. Una dintre firmele care strângeau fonduri pentru Bilal şi Al-Qaeda este SC RAFAEL & PARTNERS SRL, cu sediul în Cluj-Napoca. Firma se ocupa de ”cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii”, iar situaţia economică a societăţii este dubioasă. Din 2007 de când a fost deschisă şi până în 2016, firma nu a înregistrat niciun profit, nu a avut o cifră de afaceri şi nu a avut niciun angajat. Administratorul este israelianul Ben Shoshan Rafael cu domiciliul în Budapesta. La intrarea în România, acesta apare cu menţiunea ”Venit în ţară în scop militar!”. Asociat în SC RAFAEL & PARTNERS SRL este Peleg Yousef, care de asemenea se află pe lista contactelor pe care le avea Bilal Hedroj în exterior.

Până de curând, Peleg Yosef era patronul firmei LEEF CB SRL cu sediul în Piaţa 1 Mai nr. 1-3. Societatea încă funcţionează şi se ocupă de dezvoltare imobiliară. În prezent, firma este condusă de austriacul Guelmami Alxander şi asociatul juridic LEEF RO ALPHA HOLDING KFT. În ultimii cinci ani, firma a avut cifră de afaceri 0, profit negativ, însă a reuşit să acumuleze datorii de aproape 16 milioane lei. În 2007 când LEEF CB  S.R.L a fost înfiinţată, firma îşi avea sediul social tot pe strada Axente Sever nr. 44, la fel ca şi SC RFAEL & PARTNERS SRL.

Pe lista grupului cu care Bilal Hedroj a intrat în contact îl găsim şi pe israelianul Patel Eyal Zion care îşi desfăşura activitatea în Cluj prin societatea LETTERSTONE ROMANIA SRL. La înfiinţare, în 2008, firma avea o cifră de afaceri de aproape 1,7 milioane lei şi un profit de 200.000 lei, însă din 2011 societatea ce se ocupa de activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, nu a mai înregistrat profit şi nicio cifră de afaceri până când a fost dizolvată în 2016. Firma avea sediul în Piaţa 1 Mai, nr. 3, asociatul juridic al firmei fiind LETTERSTONE HUNGARY KFT.

 

Legătura dintre israelieni şi casa de avocatură Filip & Asociaţii

Revenind la SC RAFAEL & PARTNERS – firma din Cluj prin care se strângeau fonduri pentru Bilal şi Al-Qaeda – arătăm faptul că din 2007 de când societatea a fost înfiinţată şi până când a fost lichidată (iulie 2017), SC RAFAEL & PARTNERS a avut sediul social la aceeaşi adresă unde funcţiona şi casa de avocatură Filip & Asociaţii, respectiv pe strada Axente Sever nr. 44. Filip Cosmin Ioan era unul dintre avocaţii ce îşi desfăşura activitatea la adresa respectivă. Filip a fost condamnat în 2016 de către Curtea de Apel Cluj  la un an şi şase luni de închisoare pentru înşelăciune de aproximativ 63.000 euro, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a scăpat de condamnare pentru activitatea lui profesională prin ”atitudinea de regret autentic pe care o resimte acesta pentru fapta sa şi prejudiciile create”.

O altă firmă ce-şi desfăşoară activitatea pe strada Axente Sever nr. 44 este CLEVER BUSINESS INVESTIGATORS SRL, firmă ce se ocupă de activităţi de investigaţii. Societatea este condusă de Alexandru Coroi, împreună cu asociaţii Ioan Cosmin Filip, avocatul Ioan Băraş, Dan Mircea Dinu, Călin Gheorghe Gânscă şi Petru Budescu. Firma încă funcţionează, însă nu a înregistrat nicio cifră de afaceri, are profit negativ şi nu are niciun angajat de când a fost înfiinţată, respectiv din 2010. De asemenea, şi societatea FILIP & ASSOCIATES SRL a funcţionat din 2006 şi până în 2016 pe strada Axente Sever nr. 44. Firma ce se ocupa de ”activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management” era administrată de Mihaela Anca Filip, avându-i ca şi asociaţi pe  Ioan Cosmin Filip şi Anamaria Lupşea, avocată în Baroul Cluj.

filip ioan cosmin

Am încercat să luăm legătura cu firma de avocatură Filip & Asociaţii pentru a ne lămuri de conexiunea dintre aceştia şi SC RAFAEL & PARTNERS, însă niciun număr de telefon afişat pe site-ul firmei nu mai funcţionează, iar avocatul Ioan Cosmin Filip este eliminat din Baroul Cluj. Singurul cu care am reuşit să luăm legătura este avocatul Ioan Băraş (asociatul lui Filip în firma de investigaţii) care ne-a închis telefonul în nas, imediat după ce a spus că nu vrea să ne răspundă la nicio întrebare.

 

Israelienii, partenerii avocatului Radu Cătălin Dancu

Alte firme prin care se strângeau fonduri pentru Bilal şi AL-Qaeda sunt: NEW ORACLE SRL, RAFAEL & PARTNERS SRL, R.O.K. PROJECT SRL, FUNDULEA FOUR INVESTMENTS SRL, CC 60 LAND DEVELOPMENT INVESTMENT SRL, NOA ENTERPRISE COMPANY SRL, PREISS INVESTMENT COMPANY SRL, NOA ENTERPRISE COMPANY SRL, ROM – LIGA SRL, MICAIS INVESTMENTS SRL, AVIATORILOR INVESTITII SRL, E.P.R.S. H.A.T. TELECOM SRL, SC H.A.T. GROUP CO. ROMANIA S.A., SC EPRS.RO SRL, IRUS INVESTMENTS SRL, RUMANIEN INTEGRATED SERVICES & ENTEPRISES SRL, TRAFFIC-MONITOR SRL, MAX TEL COMMUNICATIONS SISTEM SRL, MCR INTERNATIONAL, M.E.T. SRL (MENACHEM ZVIK SI MICHSHUR LTD) UNITED TRUST SRL, XTL SERVICE SRL.

Două dintre firmele enumerate mai sus, respectiv SC EPRS.RO SRL şi E.P.R.S. H.A.T. TELECOM SRL se află pe lista clienţilor avocatului Dancu Cătălin Radu care a fost numit în mai 2017 consul general al României la New York.

Constănţeanul Cătălin Dancu este cunoscut ca fiind apărătorul unor personaje controversate din zona politică şi cea de afaceri. Pe lista foştilor săi clienţi de numără: Sorin Roşca Stănescu, Dinu Patriciu, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, foştii baroni ai Constanţei, Ioan Mihai Pacepa, fostul şef al DIE, Gigi Becali, Dan şi Alexander Adamescu, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, Ilie Carabulea, Rudel Obreja. În vremea Preafericitului Teoctist, casa de avocatură a lui Dancu a reprezentat Patriarhia Română în diverse procese.

 

Bilal Hedroj, patron de firma, dar “nevăzut” de Coldea

Bilal a deţinut în România firma S.C. Netline – Logistics SRL, firmă cu obiect de activitate declarat: transporturi rutiere de mărfuri, sediul fiind în Timişoara. Firma pe care a înfiinţat-o în timp ce toate structurile de contraterorism şi intelligence din lume îl căutau iar ‘antiteroristul’ Florian Coldea, adjunct al directorului SRI spunea că “nu există niciun Bilal în România”…

6 COMENTARII

  1. Cam multi isi fac de ca rin Romania si am senzatia ca suntem un „Sat fara caini”… , sau in care ” toti dorm nepasatori pe la diferite stane … ” ! S-apoi, nu stim noi increngaturile implicatiilor de politica transnationala si relatiile dintre statele noastre si alte state… Oricum, sunt „treburi”… la care „nu-i treaba noastra ” !

  2. Bilal are legaturi si in Bistrita Nasaud, dar putina lume stie… Relatiile pe care si le-a facut in Bistrita au tangente chiar si in Politia judeteana.

  3. Bilal are contacte si in Bistrita-Nasaud. Inclusiv la nivelul IJP Bistrita, fiind vazut in compania unor politisti cu functie de decizie…In cursul anului 2017 si-a organizat filiera in judet fiind sprijinit de doi oameni de afaceri din zona.

LĂSAȚI UN MESAJ