Gabriel Resources nu vrea să renunțe la aurul de la Roșia Montană, astfel încât a trimis Președintelui României și Guvernului o notificare oficială prin care amenință că va contesta decizia autorităților de a nu îi extinde licența de exploatare, conform G4media.ro.

Această notificare afirmă că societatea canadiană acordă 90 de zile autorităților române pentru a veni cu un răspuns favorabil cererii lor, iar dacă refuzul va fi păstrat, Gabriel Resources va contesta decizia în instanță.

„Societatea consideră că această decizie nejustificată și arbitrară, contrară legislației românești, reprezintă o nouă încălcare flagrantă de către România a statului de drept și a drepturilor de investiții stabilite ale Grupului, protejate de multiple tratate bilaterale de investiții.

Momentul în care a fost luată această decizie, la numai 3 luni de la încheierea arbitrajului ICSID al companiei împotriva României, confirmă cu tărie o decizie calculată și motivată politic de a împiedica irevocabil Gabriel și RMGC să dezvolte proiectul aurifer și argintifer de la Roșia Montană fără un proces echitabil sau o compensație corectă” transmite Gabriel Resources prin această notificare.

În iulie, Gabriel Resources a contestat și decizia tribunalului de arbitraj de la Washington, prin care România a câștigat procesul de la Roșia Montană, aceștia solicitând anulare hotărârii ICSID din 8 martie 2024.

Citește și: Gabriel Resources a contestat decizia tribunalului de la Washington – Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.