Dezvăluirile cu privire la mafia licitațiilor din Bistrița continuă. Dacă în numerele anterioare v-am prezentat mărturiile unui evaluator ce a colaborat cu Andronesi și prime de la cel din urmă bani pentru a subevalua bunuri, de data aceasta vi-l prezentăm pe bistrițeanul Bogdan Robu, licitatorul de „încredere”.

În repetate rânduri, Gazeta de Bistrița a demonstrat că executorul Andronesi se folosea de necazurile bistrițenilor pentru a se îmbogăți. Conform profesiei, acesta avea rolul de a scoate la licitație bunurile unui datornic și de a le vine pentru a stinge creanțele. Pentru obiectele, imobilele sau terenurile vândute la licitație, executorul încasa 15 %. Însă, Andronesi a văzut dincolo de limitele legii, dincolo de acel comision de 15 % și a construit o pânză de corupți în jurul licitațiilor organizate de el.

Astfel că ziarul nostru a intrat în posesia unor dovezi incontestabile prin care, un fost colaborator de-al lui Andronesi, Ioan Cristurean – evaluator de meserie, mărturiseşte cum a subevaluat proprietăţi sau terenuri, la ordinul lui Andronesi pentru ca mai apoi, cel din urmă să le scoată la licitaţie cu preţuri minime pentru ca anumiţi oameni din această mafie a evaluărilor să le achiziţioneze la preţuri mult reduse, sub nivelul pieţei.

 

Bogdan Robu, ”omul licitațiilor istețe”

Fostul patron al firmei Forestal Lara SRL, firmă ce se ocupa cu exploatarea forestieră era participantul numărul 1 la licitațiileinstrumentate de către Valerian Dorin Andronesi.

Înregistrat, Robu mărturisește toată procedura prin care câștiga zeci de mii de euro. Din aceste sume, ca să fie acoperit îi plătea onorarii posibilului evaluator și mai aloca o sumă importantă, executorului Andronesi.

 

Metoda „specială”

În schimbul favorurilor financiare, Robu era declarat de Andronesi ca fiind singurul licitator fără concurenți.

Vorbim de rețeta perfectă! Să licitezi pentru un bun și să nu aibă voie nimeni să anunțe un preț mai mare ca al tău. Literalmente, din acel moment prețul pentru un imobil sau bun(preț stabilit de evaluator) se licita în jos, adică, bunul era câștigat de Robu cu un preț infim față de cel real din piață. În ceea ce privește responsabilitatea evaluatorului, în ediția trecută, am publicat mărturia lui Ioan Cristureanu, care recunoaște că subevalua bunuri pentru Andronesi și că își primea partea de câteva sute de lei a se murdări pe mâini.

Evaluatorul punea un preț pe o proprietate, conform termenului de licitație, cei interesați trebuiau să liciteze peste acea sumă. Însă rețeta de succes era : dacă nu se prezenta nimeni la licitație, prețul scădea la 75% din valoarea spusă de evaluatori, iar dacă la următorul termen se repeta istoria, se vindea un pont către un licitator protejat.

În astfel de cazuri, debitorul intra în procedură de executare extinsă asupra resturilor de bunuri rămase pentru a îndestula datoria.

Dorin Andronesi ajungea prin această metodă „specială”, să execute bunuri la un preț de minim trei ori mai redus, decât valoarea reală pe piață. Practic, valoarea creanței creștea subit.Cristurean în calitate de evaluator era acoperit atâta timp cât menționa în raport că prețul poate urca sau scădea pornindu-se de la suma menționată de el.

Spre exemplu, dacă debitorul avea datorii de 20.000 de euro, executorul scotea bunuri la licitație în valoare de piața, dar ”aranja” ca acestea să se vândă la un preț redus cu până la 50%.

 

Fiecare cu partea lui

În momentul în care există o sentință judecătorească definitivă de executare silită, creditorul alege executorul care să pună în aplicație decizia instanței.

Anumiți judecători, precum corupta Corina Iacob, sau din rândul avocaților, nimeni altul decât Liviu Olariu se „întâmpla” să fie implicați în procesele ce au o astfel de sentință. Însă pentru a fi mai corecți precizăm că în general creditorul alege executorul. Dacă se nimerește ca acesta să fie sfătuit de avocat sau judecător e doar pură „coincidență” că optează pentru serviciile lui Valerian Dorin Andronesi.

Pentru că nu există dovezi că e un bun executor care reușește să scoată prețuri bune la licitații, ba dimpotrivă.

Dorin Andronesi e executorul priceput în a lucra în defavoarea celui care îl contactează și implicit în defavoarea sa.

Pentru că renunță la a încasa legal sume considerabile din acel procent de 15 % din prețul de vânzare, Valerian face înțelegeri cu Robu și după ce se termină tranzacția, primește plicul cu miile de euro pentru ”serviciile informative” aduse acestuia.

Bogdan Robu, însă nu stă doar din telefoanele cu ponturi ale executorului, și în timpul liber, caută la rândul său oameni care au bani, pentru a le folosi capitalul, a cumpăra bunuri de la licitație și a le vinde mai scump.

Într-un caz concret, Robu promitea unui bistrițean că îi scoate 38.000 de euro dintr-o licitație. Ba mai mult, explica toată procedura prin care 3.000 de euro erau predați lui Andronesi ca să își asigure locul unic la tranzacție, câteva sute de lei la evaluator și desigur un comision propriu de 10.000 de euro.

 

„Îl iau eu cu 38.000 și îți dau banii înapoi”

 

Lui Robu i s-a prezentat o oportunitate prin care un debitor a fi scos la licitație un caterpilar și îi propunea să facă în așa fel ca datoria să fie rezolvată, iar omul să primească înapoi suma de la licitație.

Bogdan Robu îl asigură pe bistrițean că doar cu asta se ocupă: cumpără pe firma lui utilaje executate silit și scoase la licitație la prețuri mici, mai apoi alocă o sumă de bani în contul debitorului și vinde utilajele mai departe la prețul pieței. Cu această ocazie, Robu nu poate să intre în grațiile debitorului, fără să nu îi spună de pânza coruptă din care face parte, controlată de Andronesi.

„-Evaluatorul trebuie uns, nu executorul?(…) De vorbi am vorbit, pot să o rezolv. Facem contractul când vrei. Lucrurile stau în felul următor: eu pot să fac un contract prin care mă  angajez față de dumneata că în maxim o săptămână îți virez cei 38.000 de euro în contul în care îmi zici dumneata, dacă dumneata ești reprezentantul celui care are datoria în sentință. Bine?”

-Da.

„-Eu fac o promisiune de cumpărare și implicit de plată. Adică mă angajez să cumpăr bunul la suma de 38.000 și în maxim șapte zile din momentul achiziției să vă dau bani într-un cont numit de dumneavoastră sau cash dacă doriți.

-Dar ai vorbit cu executorul ?

Am vorbit și cu executorul Andronesi și cu evaluatorul ce vine să stabilească prețul. Totul e rezolvat. Din acei 38.000 nu mai trebuie să îi plătești nici executorului acel comision de 15%.

Același complice spune  că dacă un executor scoate la licitație un bun cu o valoare mare, are două variante: ori găsește un cumpărător  pe măsură și încasează un comision frumușel de 15 %, care la un preț mare înseamnă o sumă bună, ori ăl dă la un preț mic și atunci i-a comision în plic(mită) de la cel ce cumpără.

În palmares Robu și Andronesi au mai multe licitați trucate în favoarea lor. Afaceri prin care au scos bani ilegal, dar totodată ca orice infractori le-a venit rândul să fie prinși.

 

3 COMENTARII

  1. Asta este o stire? Eu nu cred , sunt creditor în multe cazuri si mi.as dori in ele un executor ca Andro nesi . Profesional jos pălăria, cel ce a pornit campania poate sa.l pupe in cur , pe româneste spus . Nu mai plangeti de mila debitorilor ca nu merită, uni muncesc cinstit iar alti trag tepe cu nemiluita si in Bistrita precum un singur exemplu STERN

  2. E o stire mare:pentruca a vindut un autogreder nou,cu pretul de 18000 EURO cind el a costat 280000 euro. ERA PLATIT INTEGRAL CIND A FOST VINDUT SI STIA ACEST LUCRU ,si el Andronesi care imi spunea” CA E SINGURU EXECUTOR DIN JUDET CARE ARE COLOANA VERTEBRALA”.A adus o factura falsa,de paza si protectie de la o firma din Bucuresti

  3. Toti executorii sint mafihoti.Impreuna cu bancile si speculantii au distrus familii cu copii.Asa s-a le ajute Dumnezeu
    dupa cum au facut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.