În basmele bunicilor noştri, unde regii şi împăraţii dominau subiectele, găseam câte un slujnic de la curte, care făcea anunţurile regale după un lung sunet de goarnă sau trompetă. În tradiţia rurală interbelică, găsim un alt mod de a face vreun anunţ, prin persoana dobaşului satului, care colinda uliţele bătând o tobă artizanală şi făcând anunţul. În modernismul zilelor noastre, regii şi baronii actuali, aduc declaraţiile la cunoştinţa publicului prin vocea unui purtător de cuvânt.
Nu ducem lipsă de astfel de dobaşi nici în politică, unul dintre ei, fiind chiar dobaşul regatului roşu la nivel naţional. Purtătorul de vorbe al fistichiilor roşii români, are însă, reminiscenţe din vremea când presta şi alte activităţi, purtând cuvântul partidului în sunete de pahare ciocnite şi cu un limbaj adecvat locaţiei cu şervetul pe mână. Problema e că unele televiziuni real de reale, ar fi nevoite, ca la următoarele purtări de cuvânt roşu şi neînfricat, să folosească tehnologia traducerii şi să subtitreze cu adaptare, spiciurile neaoşului Dobaş.
Nu ducem lipsă de astfel de dobaşi nici în politică, unul dintre ei, fiind chiar dobaşul regatului roşu la nivel naţional. Purtătorul de vorbe al fistichiilor roşii români, are însă, reminiscenţe din vremea când presta şi alte activităţi, purtând cuvântul partidului în sunete de pahare ciocnite şi cu un limbaj adecvat locaţiei cu şervetul pe mână. Problema e că unele televiziuni real de reale, ar fi nevoite, ca la următoarele purtări de cuvânt roşu şi neînfricat, să folosească tehnologia traducerii şi să subtitreze cu adaptare, spiciurile neaoşului Dobaş.
