Prezenţa la vot la nivel naţional până la ora 17.00 este de 29,61%, din cei 18.263.875 de cetăţeni cu drept de vot prezentându-se la urne 5.419.011.

În Bistriţa-Năsăud, până la aceeaşi oră  au votat 26% dintre alegători. Cea mai bună prezenţă s-a înregistrat în comuna Sînmihaiu de Câmpie, unde mai mult de jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne.

Prezenţă bună este şi în comuna Şanţ, cu 40,3%, Runcu Salvei – 39,15%, Matei – 39,98%, Nuşeni – 38,97%, Căianu Mic – 36,1%, Şieu Odorhei – 35,47%.

Există însă comune unde prezenţa la urne este sub 20 de procente. Astfel, în Lunca Ilvei au votat doar 15,9%,  Feldru – 17,48%, Rebra – 18,85%, Dumitra – 19,31%, Tiha Bîrgăului – 19,45%, Rebrişoara – 19,73%, Şieu-Măgheruş- 19,78%, Telciu – 19,78%.

Şi în oraşe prezenţa la urne este una slabă, cei mai mulţi cetăţeni cu drept de vot prezentându-se la urne în Beclean – 29,58%. În Bistriţa au votat 26,2% de alegători, Năsăud – 26,24, iar în SÎngeorz-Băi doar 19,94%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.