DECLARATIVĂ ŞI POLITICĂ VOCEA CELEI A TREIA PUTERI ÎN STAT, JUSTIŢIA, ÎN SCRISOAREA DESCHISĂ CĂTRE AMBASADORUL SUA LA BUCUREŞTI

127

Textul de înfierare al declaraţiei ambasadorului a fost în numele autorităţii de justiţie, pentru că e emis de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România sub semnătura judecătoarelor Dana Gârbovan şi Gabriela Baltag. În articolul precedent am reprodus prin scurte citate din declaraţia politică la rându-i a celor două: UNJR şi AMR. Chiar dur răspuns, în opinia mea care o scriu în rubrica cu titlul acesta, ce o deţin şi mă exprim, unica publicaţie, la câte am colaborat, mă acceptă azi, „Gazeta de Bistriţa”.

 

La ultima afirmaţie martor principal îl am pe Mircea Popa şi grupul lui de turnători sunt şi în şirul de acuzatori al mei, au scris în presă, desfiinţându-mă total, vorba lui Noica. De aceea o să-mi permit la sfârşitul acestui articol un amănunt. Fa în tot ceea ce exprim conform titlului rubricii.

Tonul de-o băţoşenie agitatoare cât şi cuprinsul scrisorii deschise, cu funcţie de răspuns, este pur şi simplu declarativă politic. În textul sub semnătura celor două judecătoare se scrie: „Vă reamintim că România este o ţară aflată la 27 de ani depărate de comunism, o ţară în care mentalitatea represivă a instituţiilor de forţă, implementată inițial de consilieri sovietici, apoi de educatori români formați și educați de acei consilieri, nu s-a schimbat peste noapte doar prin faptul că România a declarat că a trecut de la dictatură la democrație”. După astfel de exprimări publice insinuante în numele justiţiei româneşti i se asociază problema puterii de stat. În cazul scrisorii deschise se constată că e o nelămurire: de o parte este puterea de stat simbolizată prin ambasador, de alta e puterea judecătorească expresă a celor două asociaţii. Nu e îndreptăţită justiţia la o asemenea poziţie şi atitudine de lămurire reciprocă (să-i zicem numai atât confruntări). În România s-a declarat de acum 27 de ani principiul speranţei şi echilibrului celor trei care formează puterea de stat. Constituţia şi variantele îl proclamă fundament al construcţiei statului democratic în perioada postdecembristă. Nu-i de atributul puterii judecătoreşti să constate şi să declare „impact negativ” sau „pozitiv” declaraţiile ambasadorilor din România. Căci „atingere imaginii justiţiei” cea mai gravă şi întunecoasă şi-o aduce puterea judecătorească înseşi. Mie, pământean bistriţean, corupţia şi incompetenţa le-au dovedit conjudeţenii mei. Să le mai transcriu o dată numele? În problema separării puterilor, consacrarea principiului în Constituţie e sacrosant, competenţele riguros stabilite. Funcţionarea organelor justiţiei nu ar trebui să fie exemplu de nelegalitate în viaţa cetăţeanului român; şi este prin a prea multor organe de justiţie în pronunţări definitive şi dosare închise. A fost şi al „revoluţiei”. Nici o palmă de reformă nu s-a făcut în justiţie de înlăturare a securiştilor. Judecătorii toţi fiind membri ai partidului comunist, toţi au fost informatori obligaţi de Hotărârea Plenarei CC al PCR/1968. Dar câţi erau până atunci ofiţeri acoperiţi şi încadraţi judecători că avea oricare obligatoriu de făcut fac. de drept la fără frecvenţă. Semnatarele scrisorii ori nu ştiu că sunt prea tinere ori vârstnice şi ascund foşneala turnătorilor din rândurile lor reflectate în rupturile uriaşe din sentinţele colegilor în procese penale politice şi de corupţie, a organelor judecătoreşti de jos şi până sus şi de sus până jos. Asigurarea şi alimentarea pe o jumătate de secol s-a făcut cu judecători securişti şi corupţi odată cu condamnarea la moarte a principalului martor şi vinovat, N. Ceauşescu, năvălind şi umplând grabnic ofiţerii, informatorii, colaboratorii, civilii, militarii, mascaţii… cu securismul sovietic alături şi hai la „Revoluţie”, triumfând în 25 decembrie 1989; precum cea din 1789! În fapt, lovitura de stat a reuşit! Ce a urmat nu a mai fost greu de supus şi „reformat”: Justiţia oricum era mutilată, tot Ministerul de Inerne, de Externe, faimoasa Academie iar Română, universităţile şi tot ministerul de învăţământ… toată suflarea instituţională din România şi aşa-i şi azi. Îl iau martor, de la izvoare, pe fostul premier Petre Roman; îi stau în spate să-i şoptesc când mă şi apără, altul nu am decât cartea mea, Sfinţi şi Securişti (2015).


P.S. Desfiinţarea mea ca nume de către turnătorii securişti, începută în 1959 – pentru refuzul de a fi colaborator, continuă şi este la zi, dăinui acum, profesional prin Diploma roşie la absolvirea Facultăţii de Drept şi mai târziu obţinând titlul de Doctor la aceeaşi. Pentru cea de cercetător – sunt laureat al Academiei Române, cu Premiul „George Bariţiu” – Monografia (7 vol.) Virtus Romana Rediviva. Literar, în principal sunt apărat de studiul Linii pentru un portret al scriitorului Teodor Tanco, de criticul Petru Poantă (numele acesta îl împiedică), şi Diploma premiului Filialei Cluj a USR. Atât. Şi fără acestea aveam şi am puterea să tac şi să-i înţeleg pe nemărturisiţii ştiuţi public ca turnători mari şi mici din juru-mi şi din ţară. Iar pe renegatul din adolescenţă (ştie numai el pentru ce) Mircea Popa, portdrapelul clicii steagului îl deplâng şi uit. Nu le răspund, rabd şi tac în continuare, nici în presă, n-o să mă prezint nici la alte procese; reţinându-mi-se lunar o cotă din pensie despăgubiri civile plătite lui Mircea Popa.

Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ