Dănuţ Resvanţă a fost plasat în arest la domiciliu, în urmă cu circa o lună, după ce acesta a încălcat, potrivit procurorilor, obligaţiile impuse de instanţă odată ce a fost pus sub control judiciar. Dacă atunci când anchetatorii au cerut arestarea preventivă, Resvanţă a fost scăpat de gratii de instanţa Curţii de Apel Cluj, de data aceasta, bîrgăuanul nu a avut nici şansă.

 

Faptul că a intrat în contact cu unul dintre martorii din dosar şi a vorbit cu el, i-a adus ghinion haiducului de pe Bîrgău. Ba mai mult, anchetatorii susţin că Resvanţă, având asupra sa o securice, l-ar fi ameninţat şi cu moartea pe martor, în timpul unor verificări efectuate de Garda Forestieră într-unul din cantoanele Ocolului Silvic Tihuţa Colibiţa, control la care ambii au asistat.Potrivit informaţiilor Gazeta de Bistriţa, martorul cu pricina ar fi pădurarul Dumitru Ilieşi, cel care la trei zile după controlul Gărzii Forestiere l-a bătut pe Titus Resvanţă, fratele lui Dănuţ Resvanţă, pe când acesta savura o cafea, pe o terasă din Tiha Bîrgăului.

Arestul la domiciliu a lui Dănuţ Resvanţă a fost impus după ce acesta a participat la o verificare a Gărzii Forestiere într-unul din cantoanele Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa, control survenit după ce a depus o plângere la Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În timpul verificărilor derulate de inspectorii Gărzii Forestiere, Resvanţă a dat nas în nas cu unul dintre martorii importanţi din dosar, martor care se pare că este din echipa acuzării, adică unul care vine să sprijine acuzaţiile procurorilor.

 

Procurorii spun că Resvanţă s-ar fi luat la harţă cu un martor din dosar

În încheierea penală a plasării lui Resvanţăîn arest la domiciliu, se precizează faptul că acesta l-ar fi ameninţat pe martorul din dosar, că “îl va aranja”.

La data de15.07.2016 Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu privire la faptul că la data de 11/07.2016 inculpatul Resvanţă Dănuţ Dumitru a încălcat obligaţia de a nu lua legătura direct sau indirect şi de a nu comunica cu martorul (…).

Astfel, la data respectivă inculpatul Resvanţă Dănuţ Dumitru a participat, în calitate de autor al unei sesizări, la efectuarea unui control de către reprezentanţii Gărzii Forestiere Cluj în cantonul nr. 18 Andrecuţa, aflat în gestiunea martorului (…), pădurar la Ocolul Silvic Tihuţa Colibiţa. În timpul controlului, inculpatul a proferat ameninţări la adresa martorului (…), afirmând că îl va «aranja».

Inculpatul Resvanţă Dănuţ Dumitru a încercat să îl intimideze pe martorul (…) pentru că acesta a dat declaraţie în cauză în scop de răzbunare.

De altfel, inculpatul a manifestat aceeaşi atitudine de intimidare a persoanelor despre care a aflat că au dat declaraţii la poliţie şi înainte de a fi arestat preventiv”, se arată în încheierea penală a dosarului în care procurorii au cer

În acelaşi context se mai precizează că Resvanţă l-ar fi ameninţat chiar cu moartea pe unul dintre martorii din dosar deoarece ar fi dat declaraţii în faţa anchetatorilor, împotriva lui, iar altora, din anturajul său, le-ar fi atras atenţia să nu declare nimic, pentru că va plăti el avocaţi pentru toţi.

Prin urmare, procurorii au cerut instanţei arestarea preventivă a lui Dănuţ Resvanţă, “singura măsură aptă să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale şi să-l împiedice pe inculpat să mai încerce să zădărnicească aflarea adevărului”.

În concret s-a dovedit că şi înainte de dispunerea măsurilor preventive şi pe timpul controlului judiciar inculpatul Resvanţă Dănuţ Dumitru a încercat să influenţeze martorii ascultaţi în cauză şi în mod cert acesta va proceda în mod similar dacă va fi lăsat în libertate”, au precizat procurorii în faţa instanţei.

 

Pentru procurori, mai importante faptele pentru care era anchetat Resvanţă, nu pentru că a încălcat obligaţiile impuse de instanţă

Procurorii au întărit solicitarea lor cu privire la noua lor cerere de arestare preventivă a lui Resvanţă amintind judecătorului de drepturi şi libertăţi infracţiunea de bază pentru care este cercetat bîrgăuanul.

Acest lucru însă nu-şi avea rostul în speţa de faţă, Curtea de Apel Cluj a considerat că probele administrate în acel moment nu sunt suficient de tari ca să demonstreze faptul că Resvanţă constituie pericol pentru ordinea publică.

De altfel, acest aspect a fost punctat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi bistriţean şi de apărătorul lui Resvanţă, care a precizat că nu este nicio legătură între susţinerile (nr. – acuzaţiile pentru care este anchetat Resvanţă) reprezentantului Ministerului Public cu probele administrate la acest termen de judecată, “întrucât la aceste termen de judecată nu s-ar putea dispune revocarea măsurii controlului judiciar, ci s-ar putea constata doar dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se înlocui controlul judiciar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Nu se anchetează la acest termen de judecată probele pentru care inculpatul este anchetat, în primul rând”.

sut-vasile

Instanţa a apreciat că Resvanţă nu avea ce căuta în pădure alături de martor

Conform celor analizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul, reiese faptul că instanţa a luat în seamă doar faptul că Resvanţă a încălcat obligaţiile impuse prin controlul judiciar, fără a ţine cont de acuzaţiile pentru care acesta este cercetat.

Audiat la termenul din 22 iulie (…), acesta a susţinut că la data de 11 iulie 2016, s-a deplasat la Ocolul Silvic Prundu Bîrgăului pentru efectuarea unui control, alături de alte persoane, din cadrul Ocolului Silvic Tihuţa Colibiţa, pentru constatarea unor nereguli sisizate de inculpat (tăieri şi furtul de arbori) pe raza comunei Tiha Bîrgăului. Despre data controlului, respectiv a începerii acestuia a fost anunţat de către poliţistul care instrumenta dosarul format urmării sesizărilor sale, numitul Resvanţă Dănuţ Dumitru. La efectuarea controlului erau prezenţi şi doi jandarmi, şeful de district silvic, fostul preşedinte al Asociaţiei Pădurilor Grănicereşti şi pădurarul controlat. (…) Inculpatul a precizat că atât atunci când s-a aflat în curtea Ocolului Silvic Prundu Bîrgăului, cât şi atunci când au ajuns la cantonul controlat, după ce au coborât din maşini, a comunicat celor prezenţi că nu are voie să «vorbească cu XXXX»”, a reţinut instanţa din declaraţia lui Resvanţă.

Cu privire la securicea pe care o avea asupra sa, Resvanţă a precizat în faţa judecătorului că, în urma discuţiilor purtate pe această temă cu reprezentanţii Gărzii forestiere şi ai Jandarmeriei, a lăsat- o la marginea pădurii.

În concret, inculpatul se deplasa primul în pădure şi indica cioatele obiect al tăierilor ilegale”, se arată în documentul instanţei.

Potrivit declaraţiilor lui Resvanţă, el nu ar fi vorbit deloc cu martorul prezent la momentului controlului din pădure, deşi respectivul a intervenit deseori cu precizări contrare celor indicate de el.

Analizând toate aspectele cauzei, instanţa ajunge însă la concluzia că Resvanţă este cel care a insistat să fie şi el prezent la controlul efectuat de Garda Forestieră.

Chiar dacă a ştiut că printre cantoanele verificate era şi cel al martorului XXXX, a solicitat să fie prezent la toate controalele ce se vor efectua pe raza localităţii Tiha Bîrgăului, care includea şi cantonul gestionat de martor.

S-a apreciat în adresa înaintată instanţei că în mod premeditat inculpatul a solicitat să participe la controlul respectiv. (…)

Prin prisma probelor administrate se apreciază că s-a dovedit împrejurarea că inculpatul şi-a încălcat cu rea credinţă obligaţia ce s-a stabilit în sarcina sa, de a nu comunica cu unul din martorii menţionaţi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj. Încălcarea a avut loc la data de 11 iulie 2016, din probe rezultând însă că şi în dimineaţa zilei de 12 iulie 2016 între Resvanţă Dănuţ Dumitru şi pădurarul XXXX au avut loc discuţii contradictorii, în concret pădurarul refuzând să mai participe, în continuare, la activitatea de control iniţiată de inculpat în cantonul său.

Nu are importanţă în ce anume a constat comunicarea inculpatului cu martorul XXXX, nici cine iniţiativa comunicării, câtă vreme inculpatului i se atrăsese atenţia despre obligaţia de a respecta cele impuse, sub sancţiunea înlocuirii măsurii preventive, acesta fiind primul chemat să vegheze pentru a nu încălca impunerea stabilită în sarcina sa.

Reaua credinţă nu constă în faptul că în discuţiile purtate s-ar fi făcut referire la dosarul în care inculpatul este cercetat, ci în împrejurarea că, deşi ştia despre interdicţia de a comunica, în orice modalitate, cu XXXX, nu a comunicat, nici poliţistului şi nici altei persoane participante la activitatea din 11 iulie 2016, despre împrejurarea că el nu ar avea voie să participe la acea activitate, tocmai pentru a-şi respecta obligaţia ce i s-a stabilit în sarcină.

Dimpotrivă, se constată o îndârjire, o înverşunare a inculpatului în efectuarea controlului în cantonul de care era răspunzător martorul XXXX, când acesta putea refuza să participe la controlul silvic efectuat la data de 11 iulie a.c. atunci când a realizat că pădurarul controlat era cel cu care el nu putea comunica şi să solicite, eventual, efectuarea unei activităţi similare în alt canton.

De asemenea, se apreciază că nu are relevanţă conţinutul discuţiilor purtate, deoarece nici interdicţia impusă nu distinge din acest punct de vedere. Dacă s-ar aprecia în ală modalitate această interdicţie, s-ar crea posibilitatea încălcărilor arbitrare şi repetate a unor obligaţii procesuale şi implicit a nesocotirii dispoziţiilor clare, explicite din hotărârile judecătoreşti”, arată judecătorul de drepturi şi libertăţi în motivarea deciziei pronunţate în cazul Resvanţă, pentru care a modificat măsura preventivă din control judiciar în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

 

Tribunalul a prelungit arestul la domiciliu

La finele lunii august, instanţa a prelungit pentru încă 30 de zile arestul lui domiciliu a lui Resvanţă, începând din data de 2.09.2016 până pe data de 1.10.2016. Această ultimă decizie a fost contestată de Dănuţ Resvanţă la Curtea de Apel Cluj, termenul fiind stabilit pe data de 8 septembrie.

titus-resvanta

Martorul din dosar e agresorul fratelui lui Dănuţ Resvanţă

La doar trei zile de la controlul efectuat de reprezentanţii Gărzii Forestiere Cluj în cantonul gestionat de pădurarul martor în dosar, are loc un scandal de pomină în care a fost implicat de data aceasta fratele lui Dănuţ Resvanţă – Titus Resvanţă. Acesta din urmă, pe fondul problemelor pe care Dănuţ Resvanţă le provocase odată cu sesizările depuse la IGPR, a fost luat la bătaie de pădurarul Dumitru Ilieşi. Scandalul s-a petrecut în timp ce Titus Resvanţă îşi savura cafeaua, pe o terasă din Tiha Bîrgăului.

Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere: Titus este chemat de pădurarul Dumitru Ilieşi la maşina sa, are loc un schimb de replici, după care Dumitru Ilieşi se dă jos din autoturism şi, împreună cu un alt individ, îl iau la pumni şi picioare pe Titus Resvanţă.

Enervat peste măsură de tupeul lui Dan Resvanţă care nu mai contenea cu plângerile la DNA, la Poliţie, Garda Forestieră, dar şi la Garda Financiară, care au culminat cu verificările în teren efectuate de reprezentanţii Gărzii Forestiere, Dumitru Ilieşi s-a răzbunat tocmai pe fratele acestuia.

Ceea ce a urmat este demn de filmele de comedie. Titus Rezvanţă ajunge în spital, unde rămâne câteva zile bune. La fel şi Dumitru Ilieşi, care însă nu a fost rănit în urma altercaţiei.

Acesta s-a simţit brusc rău, acuzând probleme cardiace. Chiar a doua zi, acesta a mers şi s-a internat la o clinică de specialitate din Târgu Mureş, unde a rămas câteva zile.

Dacă fostul şef al lui Dumitru Ilieşi, Vasile Şut care este acum primarul comunei Tiha Bîrgăului, spune că nu a avut niciodată probleme comportamentale cu pădurarul, oamenii din sat au altă variantă. Se pare că acesta cunoştea foarte bine mersul lemnului „gri” prin pădurile pe care le veghea, iar posibilitatea ca Garda Financiară să afle aceste învârteli l-a înfuriat peste măsură. Culmea, acesta este şi rudă cu fostul primar Vasile Dologa, susţinându-se astfel varianta lui Rezvanţă potrivit căreia fostul şi actualul primar şi găştile lor vor să-i facă rău.

Titus Resvanţăa declarat pentru Gazeta de Bistriţa că a depus plângere împotriva lui Dumitru Ilieşi, pădurarul care l-a agresat, iar poliţia a demarat o anchetă în acest caz. Acest lucru a fost confirmat şi de IPJ BN, precizându-se că plângerea a fost depusă pe data de 14 iulie, deci chiar în ziua în care a avut loc agresiunea.

Pe linie de serviciu, Dumitru Ilieşi nu a fost sancţionat, acesta fiind în timpul său liber când l-a luat la bătaie pe Titus Resvanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.