Daniel Suciu, noul lider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor! Cine îl laudă pe alesul bistriţean

763

Deputatul bistriţean Daniel Suciu este noul lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

Daniel Suciu îi ia locul deputatului Ioan Muntean, care a deţinut şefia social-democraţilor din Camera inferioară a Parlamentului începând cu 29 iunie 2017. Ioan Muntean a demisionat din funcţia de deputat, pe 23 ianuarie, din cauza unor probleme de sănătate. Anterior, în acest mandat legislativ 2016 – 2020, funcţia de lider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor a mai fost deţinută de deputaţii Eugen Nicolicea şi Ion Ciolacu. Însă cel mai renumit lider al parlamentarilor social-democraţi din Camera Deputaţilor rămâne Viorel Hrebenciuc, cel pe care Liviu Dragean l-a catalogat public, în toamna anului trecut, drept „sforarul” PSD.

Pentru cele trei funcţii de vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor au fost propuşi Gabriel Vlase, Florin Iordache şi Carmen Mihălcescu, pentru posturile de secretar – Georgian Pop şi Mircea Drăghici, iar pentru postul de chestor – Marcel Ciolacu.

 

Mulțumesc tuturor colegilor din grupul PSD pentru încrederea de a mă nominaliza și susține pentru a-i reprezenta în calitatea de lider al grupului parlamentar. După 5 ani în Camera Deputaților este cu siguranță cea mai mare responsabilitate și sunt conștient de acest lucru. Sunt un om al echilibrului și dialogului, atribute ce uneori au lipsit din dezbaterea parlamentară și așa vreau să lucrez cu reprezentanții celorlalte grupuri parlamentare, pe care îi asigur de tot respectul meu.Voi lucra alături de colegii mei social-democrați să păstrăm lucrurile ce funcționează, să le îmbunătățim pe cele care le recunoaștem a fi mai puțin bune și să oferim tot sprijinul legislativ colegilor din Guvern. Vă mulțumesc încă o dată si succes tuturor în noua legislatură!„, a scris Daniel Suciu pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că are o foarte mare încredere în capacităţile deputatului bistriţean.

Ca şi lider de grup a fost votat Daniel Suciu, un tânăr în care am foarte mare încredere şi care cred că va fi foarte bun în această postură„, a precizat Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ