Cum vor autorităţile din Bistriţa-Năsăud să compenseze lipsa trotuarelor de pe marginea drumului

300

Autorităţile din Bistiţa-Năsăud vor să monteze pe Drumul Naţional 17, în mai multe localităţi de pe Valea Bârgăului, limitatoare de viteză în zona trecerilor de pietoni, ca urmare a accidentului care a avut loc în 5 ianuarie, în urma căruia au murit doi copii şi alţi patru au fost răniţi.

Decizia a fost luată pentru că nu există posibilitatea să se realizeze trotuare pe marginea drumului.

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a discutat cu reprezentanţii drumurilor naţionale şi primit de la aceştia acordul pentru a se amplasa limitatoarele, după ce va fi realizat un studiu de trafic în baza căruia vor fi stabilite zonele unde trebuie montate.

“Am analizat împreună cu colegii de la drumurile naţionale, de la poliţia rutieră şi cu administraţia locală situaţia accidentelor, a traficului, a riscurilor şi în urma accidentelor şi a evenimentelor tragice petrecute pe acest tronson de drum. Proiectul început în 2005 a rezolvat într-adevăr modernizarea tronsonului de drum naţional care traversează judeţul nostru, dar a creat multe alte probleme pentru că nu au fost prevăzute trotuare în foarte multe zone de risc. Viteza de deplasare a crescut şi atunci am ajuns la concluzia că trebuie neapărat căutate soluţii cât mai rapid şi pentru trotuare pentru a evita accidentele şi pentru calmarea traficului, respectiv pentru construirea de denivelări fixe, în preajma trecerilor de pe pietoni. Acestea vor fi presemnalizate şi vor reduce riscurile unor astfel de accidente”, a spus Ovidiu Frenţ, potrivit mediafax.ro

Drumul Naţional 17 a fost reabilitat începând cu anul 2005, preţul fiind de un milion de euro pentru fiecare kilometru însă, dintr-o greşeală de proiectare, drumul nu a fost prevăzut cu trotuare pentru accesul pietonilor, în unele zone fiind amenajate şanţuri extrem de adânci, chiar şi de peste 2 metri, care pun în pericol siguranţa pietonilor.

Cea mai periculoasă zonă este pe Valea Bârgăului, unde Drumul Naţional 17 trece prin numeroase localităţi, tronson de drum pe care au avut loc numeroase accidente în care au fost implicaţi pietoni. Cel mai grav accident a fost în 5 ianuarie 2018, soldat cu decesul a doi copii şi cu rănirea altor patru, copii care se deplasau pe marginea drumului mergând la colindat.

“Denivelările am insistat să fie montate în preajma trecerilor de pietoni şi cu precădere a celor care sunt pe lângă şcoli, pentru că acolo sunt foarte mulţi copii şi tineri şi în general, iar copiii nu sunt foarte atenţi la trafic şi atunci trebuie încetinită viteza de deplasare a vehiculelor. (…) Aceste denivelări nu vor fi făcute la întâmplare, ele vor face obiectul unui studiu despecialitate”, a mai spus prefectul Ovidiu Frenţ.

Drumul Naţional 17 face parte din Drumul European 58 şi este calea de acces principală a zonei de nord a ţării, făcând legătura dintre Republica Moldova şi ţările din Europa Centrală şi de Vest.

1 COMENTARIU

  1. Si cum vor autoritatile se „limiteze viteza ” in zona ” TRECERILOR PENTRU PIREOTNI ” (?) pentrtu ca de fapt asta-i semnificatia si asta obliga participantii la traficul rutier, toate indicatoarele ” Presemnalizarea trecerii pentru pietoni ” ( care se monteaza in adancime… ) si ” Trecere pentru pietoni ” ( care se monteaza in imediata trecerii marcate… ) … adica te avertizeaza mai intai, dupa care te obliga sa reduci vitea, pana la limita evitarii oricarui pericol .
    Daca pui „limitare de viteza” … atunci intreb si eu ca „na.rodul” … cat sa fie asta (?) 5,10,25,30-40/ h ? Care credeti Dvs ca va fi „limita ” aia, prin care „pro.sta.laii si violentii ” sa respecte Legea circulatiei de fapt ?!
    Maaa… nu mai irositi banii publici aiurea, nu mai puneti tot felul de borduri la tot pasul si nu mai montati indicatoare asa de dragul de a va aflati in treaba si respectati Legea circulatiei cand se precizeaza in lege faptul ca orice astfel de actiune, se efectueaza cu „consultarea si avizul de specialitate ” al Politiei Rutiere ( fie reprezentate la nivel national fie judetean ) .
    Mie-mi da senzatia, fie ca la nivel judetean nu avem ofitzeri de Politie Rutiera specializati si competenti sa faca asta, fie efectiv, administratorii drumurilor fac totul fara sa bage in seama si fara sa respecte dispozitiile Codului Rutier Roman .
    Cel mai bine ar fi, ca aceste treceri pontru pietoni :
    1/. Sa fie semnalizate corespunzator , asa cum prevad STASS-urile privind indicatoarele si marcajele rutiere si pe care drumarii ar trebui sa le stie si sa le aplice foarte bine ;
    2/. In zona respectiva , toate aceste „treceri” sa fie iluminate public ;
    3/. In locurile periculoase, sa se monteze „radare fixe ” de controlul vitezei ( nu de limitarea ei ) , identificarea si pedepsirea vitezomanilor prin care s-ar aduce sume considerabile la bugetul local ( dar nu prin firme si societati private, care sa profite si sa bage in buzunare banii publici, care sunt de drept o creanta publica a statului si nu a unor particulari , ci prin masuri finantzate si monitorizate de catre stat ) . Ceva similar , de genul masurilor luate de catre CNADNR ( administrarea drumurilor … cu controlul rovignetelor ) chiar si „false” ( egal ) … care ar „baga spaima-n cioante” vitezomanilor .

LĂSAȚI UN MESAJ