Comisia pentru controlul activităţii SRI îl va audia pe Eduard Hellvig

81

Comisia pentru controlul activităţii SRI îl va audia miercuri pe directorul SRI Eduard Hellvig, pe tema bugetului şi a situaţiei instituţiei, senatorul UDMR Verestoy Attila declarând luni, pentru MEDIAFAX, că lui Hellvig i s-ar putea fi cerute lămuri şi despre protestele de la sfârşitul săptămânii.

„În situaţia de faţă, comisia ar putea cere informaţii şi cu privire la protestele recente. În aceste discuţii se pot pune întrebări şi privind situaţiile care au apărut pe parcurs”, a declarat senatorul UDMR Verestoy Attila, pentru MEDIAFAX.

La finalul primei şedinţe, preşedintele Comisiei SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, declarase că a convenit cu directorul SRI, Eduard Hellvig, să vină pentru audieri în comisiei în data de 25 ianuarie, temele de audiere privind cazul Coldea şi bugetul SRI pe anul 2017.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că respinge orice încercare de a implica instituţia în „dispute politice, organizare de proteste sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate” potrivit legii.

1 COMENTARIU

  1. Mai da „puternic ” mai lucreaza ” agenturili” ( vorba impuscatului Ceau ) care vor cu orice pretz, sa compormita si sa puna cu „botul pe labe ” aceasta categorie de „caini ai statului de drept ” ! Mai mult, vad atata inversunare al ziaristilor , reporteriolor radio-tv si al magistratilor impotriva lor , carora le stau in gat acesti „ofitzeri acoperiti ” si de frica carora tot sunt ca.ca-n pantaloni …
    Cum vreti „mai ” sa se descopere cei care sunt spioni, dusmani ai natiunii romane, mafioti, sau tot felul de smecheri care prejudiciaza statul si institutiile acestuia… daca nu ar fi si acesti „acoperiti ” si/sau „descoperiti ” ? Indelungul timpului s-a folosit „datul in carti, datul in bobi ori uitatul in fantani si/sau ciubere „… dar niciodata n-au fost eficiente aceste „masuri babesti” sa contracareze si sa-i descopere pe acesti spioni, mafioti, hoti, talhari ori criminali in raport cu statul roman …
    Uitati, eu daca as „descoperi ” un astfel de „acoperit ” in preajma mea si al familiei mele, m-as bucura nespus de mult , l-as felicita pentru ceea ce face, m-as simti in siguranta si l-as invita cu deosebita placere la cate o „cafea” … nicidecum n-as da cu ” bolovani ” dupa el .
    Fiti „mai ” oameni „cuminti ” si terminati odata cu prostiile ! S-apoi, prosti trebuie sa fie cei din „serviciile speciale ” care ” apleaca urechea ” la … „strigatul si zbieratul oilor sau al magarilor de la stana”… care oricum, n-au alt „glas „… !

LĂSAȚI UN MESAJ