„City break” în Franţa pe banii contribuabililor pentru directoraşii din subordinea lui Creţu

1015

Odată terminat sezonul estival, cui nu i-ar conveni să mai aibă parte de un concediu şi toamna, departe de agitaţia din ţară? De o astfel de pauză, care va lua forma unui „city break” în Besancon, vor avea parte mai mulţi directoraşi din Primăria Bistriţa. Cine plăteşte pentru acest moft? Contribuabilul evident!

 

Toamna a pus stăpânire pe întreaga ţară, concediile s-au cam terminat, iar toţi funcţionarii ar trebui să fie la posturi prin instituţii. Cât de bine ar prinde acum o ieşire de câteva zile în minunata Franţa? La asta s-o fi gândit primarul Ovidiu Creţu şi mai mulţi funcţionari din Primăria Bistriţa, care vor merge în vizită în Besançon, că doar suntem înfrăţiţi cu micul oraş francez de ani de zile.

Excursia, care practic ia forma unui „city break” va avea loc în perioada 7-10 octombrie. Cum motivează Primăria Bistriţa importanţa acestei vizite? Ei bine, se merge pe principiul reciprocităţii, asta după ce în jur de 80 de francezi din Besançon ar fi participat la Târgul Mare al Bistriţei.

„Pe principiul reciprocităţii şi urmând procedura statornicită în relaţiile de înfrăţire, primarul oraşului înfrăţit Besançon, domnul Jean – Louis Fousseret, a transmis Primăriei municipiului Bistriţa, invitaţia de  a participa la manifestările dedicate aniversării celor 20 de ani de înfrăţire dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Besancon, care se vor desfăşura la Besançon (Franţa) în perioada 5-10 octombrie 2017”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre care s-a aflat pe masa consilierilor locali.

Bistriţa va trimite în Besançon o delegaţie formată din funcţionari publici, consilieri locali, reprezentanţi ai societăţii civile, tineri elevi şi profesori. Primarul Ovidiu Creţu va poposi în Franţa doar 3 zile.

 

Vicele, din Gibraltar, în Franţa

Printre cei aleşi să participe la acest eveniment „istoric” în Besançon se numără şi viceprimarul Cristian Niculae. Ironia sorţii, acesta s-a întors din vacanţă chiar luna aceasta, din exoticul Gibraltar, unde s-a relaxat alături de familie.

Pe lista de participanţi regăsesc, pe lângă primar şi viceprimar: directorul specializat pe atragerea fondurilor europene Liliana Coceşiu, responsabilul cu relaţii internaţionale (cine-ar fi crezut că avem şi aşa ceva în primărie?) Corina Şimon, şefa de la Educaţie şi Turism Adriana Antoneac, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Dorel Cosma, directorul de la Pieţe Luca Răzoare şi cel de la Serviciile Sociale Radu Dreptate.

Dacă participarea unora pare justificată, dacă luăm în calcul scopul excursiei, unii chiar nu prea au ce să caute pe această listă. Ce caută directorul de la Pieţe sau cel de la Direcţia Socială a primăriei pe listă? nimeni nu prea ştie…

Delegaţia condusă de primarul Ovidiu Creţu va fi completată cu elevi, profesori şi reprezentanţi ai diverselor structuri care desfăşoară activităţi de parteneriat cu omologi din Besancon. În total, cam 60 de persoane vor lua parte la acest eveniment.

 

8.000 de euro costă toată „distracţia”

Toată această distracţie, menită să menţină bunele relaţii cu „fraţii” din Besancon nu este deloc ieftină. Potrivit aceluiaşi proiect de hotărâre şi a calculelor făcute de către Primăria Bistriţa, suma de care este nevoie ajunge la 8.000 de euro, adică în jur de 36.570 de lei.

11 persoane, mai exact directorii din Primăria Bistriţa şi cei doi consilieri locali care li se vor alătura, vor avea toate cheltuielile acoperite, în timp ce restul de 50 vor avea doar cazarea asigurată.

Cele 11 persoane se vor deplasa cu avionul, Primăria Bistriţa având de achitat 240 de euro pentru fiecare persoană, adică în total 2.640 de euro. La transport se adaugă o diurna externă de 17,5 euro pe zi. Pentru 8 persoane, patru zile, a fost alocată suma de 560 de euro.

Celelalte 50 de persoane vor merge în Franţa cu autocarul. Pentru combustibilul necesar parcurgerii celor 4.000 de kilometri a fost alocată suma de 2.300 de euro. Aceasta include şi taxele de drum şi cele de parcare.

Cele 50 de persoane vor avea asigurată cazarea de tranzit, două nopţi, pe drum. O noapte de cazare a fost calculată la 21.5 euro per persoană. În total, doar cazarea de tranzit va scoate din vistieria municipalităţii 2.150 de euro.

La acestea se mai adaugă două diurne externe, una 100%, iar alta 50%. Una are o valoare de 105 euro, iar cealaltă de 52,5 euro. Pentru cheltuieli neprevăzute s-a alocat suma de 150 de euro.

„Decontarea cheltuielilor ocazionate de această deplasare, în sumă de 36.572 de lei, se va efectua din bugetul local, capitolul 51.02 „Autorităţi executive”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Primaria Bistrita 1

Înfrăţirile, justificarea perfectă pentru excursii achitate din bani publici

Înfrăţirile oraşului Bistriţa cu alte oraşe din diferite ţări ale lumii par să justifice aceste excursii la care sunt luaţi, pe rând, se pare, diferiţi consilieri locali şi directoraşi din primărie.

În 2016, Bistriţa s-a înfrăţit cu oraşul israelian Rehovot. Pentru a semna înţelegerea de cooperare cu autorităţile locale, primarul Ovidiu Creţu a fost prezent în Rehovot, alături de mai mulţi directori din Primăria Bistriţa, consilieri locali. Atunci, edilul şi-a dus la întâlnire inclusiv soţia.

În acelaşi an, la înfrăţirea cu Wiehl (Germania) au participat 11 consilieri şi 7 directori din primărie. Au participat atunci Adrian Muthi, Adrian Kozuk, Bogdan Miholca, Gheorghe Sabău, Cristina Flueraş, Maria Miheştian, Cristian Codărean, Antal Attila, Teodor Mârza, Sorin Hangan şi Filip Moisil, alături de alţi 7 directori ai instituţiei.

Jurnaliştii de la România Liberă descopereau la începutul acestui an faptul că primarul Ovidiu Creţu a fost în Austria la schi, alături de mai mulţi funcţionari din instituţie, întreaga excursie fiind, cel mai probabil, suportată tot din bani publici.

„Surse din cadrul Primăriei Bistriţa, au precizat, pentru „România Liberă”, că, în perioada 25 februarie – 6 martie, Ovidiu Creţu a fost într-o astfel de excursie, în localitatea austriacă Gollin an der Salzach, însoţit de aproximativ 40 de funcţionari din primărie şi familiile acestora. Aceleaşi surse susţin că o parte din costurile aferente acestei vacanţe au fost plătite din bugetul local. De fapt, autocarul cu care s-a făcut deplasarea în Austria aparţine firmei Transmixt, care asigură transportul în comun în oraşul Bistriţa”, notau jurnaliştii de la România Liberă, la începutul anului.

Bineînţeles că primarul Ovidiu Creţu nu a recunoscut faptul că mai mulţi funcţionari din instituţie l-au însoţit în excursia din Austria, susţinând că a fost un concediu pe care şi l-a achitat singur.

Andreea Moldovan

2 COMENTARII

  1. Da,de ce le spui „directorasi”?Banuiesc ca sint functionari seriosi,cu vechime in administratie si responsabilitate? Nu inteleg de ce atita rautate ,chiar din partea celor ce scriu la acest ziar?Chiar nu inteleg!

  2. In vacanta din Austria, unul dintre directorii din primarie si-a rupt piciorul la schi (deh, nu-s toti la fel de experimentati ca OTC) si a fost adus (nu se stie cu ce masina, pe a cui cheltuiala) mai repede acasa. Tema de investigat.

LĂSAȚI UN MESAJ