Stephen Hawking, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni şi cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a decedat la vârsta de 76 de ani, a anunţat familia acestuia, relatează presa internaţională, potrivit Mediafax.

 

Fizicianul s-a stins din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridge în cursul dimineţii de miercuri.

El a suferit de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, fiind timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal. Speranța de viață pentru pacienții diagnosticați cu această boală este, în medie de 3 ani și doar 10% reușeșc să supraviețuiască mai mult de 10 ani.  Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor.

Stephen Hawking a fost şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton.

Stephen Hawking, renumit pe plan mondial pentru contribuţiile sale la domeniul fizicii teoretice, este autorul volumului „Scurtă istorie a timpului”, una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.