Procurorii au dispus trimiterea în judecată în stare de detenţie a Graţielei Marcu, zisă „Renata”, pentru înşelăciune, în formă continuată şi în stare de recidivă, informează agerpres.ro.

 Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în acelaşi dosar a fost deferit justiţiei Ahmed-Mustafa-Alli Ghivea zis „Levi/Levică”, pentru complicitate la înşelăciune.

„În perioada februarie – 22 aprilie 2013, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, respectiv obţinerea de foloase materiale, inculpatul Marcu Graţiela a indus în eroare persoana vătămată, spunându-i că este vrăjitoare care practică magia albă şi, prin acte de vrăjitorie, îi va aduce bunăstare şi rezolvarea problemelor personale. Ulterior, prin folosirea de mijloace frauduloase (simularea unor ritualuri de vrăjitorie care presupuneau comunicarea cu „necuratul” şi arderea unor sume de bani ca plată pentru dezlegarea unor blesteme de „necurat”) a pretins şi primit de la aceasta, în mai multe ocazii, cu prilejul efectuării ritualurilor de vrăjitorie diferite sume de bani (250 euro şi 1.000 lei, 1.000 lei şi 2.000 lei, plus alte sume de bani pe care persoana vătămată le avea asupra sa atunci când mergea la locuinţa inculpatei, prin urmare un total de minim de 4.000 lei şi 250 euro), sub pretextul că acestea vor fi arse, ca parte a ritualului, în realitate fiind însuşite de inculpat, creând astfel o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate de minim 4.000 lei şi 250 euro”, se arată în comunicatul citat.
Conform anchetatorilor, Graţiela Marcu a determinat persoana vătămată să o împuternicească, printr-o procură autentificată, să încheie acte de dispoziţie cu privire la un imobil aparţinând persoanei vătămate. 

„Ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis de inculpată, în calitate de mandatară, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat, unor rude ale concubinului inculpatei, Ghivea Ahmed-Mustafa-Alli, persoane interpuse inculpatului Marcu Graţiela şi concubinului acesteia, creându-se astfel o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate în cuantum de 140.000 euro (valoarea de circulaţie a imobilului). Acest ultim act material de inducere în eroare a fost înlesnit de inculpatul Ghivea Ahmed-Mustafa-Alli”, explică procurorii.


Gazeta de Bistrița a căutat să afle mai multe despre ”reclama” femeii și astfel pe site-ul vrajitoare.com am găsit ”profilul publicitar al acesteia”.

„In exclusivitate lidera magiei albe din romania unica Vrajitoare autentica Renata, cu har de la dumnezeu si mostenit de la bunica sa care a trait 108 ani, rezolva orice problema ,dezleaga farmece, cununii legate, aduce spor in casa , in afaceri , impreuneaza pe cei despartiti , aduce pers iubita de peste hotare inapoi, apropie iubit de iubita, lecuieste impotenta , diferite boli de piele (psoriazis) , scoate argintul viu , alunga blestemele din casele oamenilor si aduce fericirea in familiile care se confrunta cu dezbinari si probleme din vrajitori sau vrajitoare.
Vrajitoare Renata este apreciata in intreaga lume datorita seriozitatii sib preocuparii sale neancetate fata de problemele speciale si importante ale clientilor ei . Daca credeti ca va parasit norocul brusc , ca vi se intampla lucruri absolut inexplicabile ,ca sunteti deceptionat in dragoste, in familie, atunci va invita sa apelaticu incredere la dansa si sigur nu veti regreta. D-na Renata reuseste sa descopere problemele reale ale oamenilor si rezolva cazurile de dragoste in numai 24 de ore!!!! Dna Renata garanteaza pentru calitatea lucrarilor ei magice si va invita sa o cautati la cabinetele sale din ROMANIA , unde are leacuri deosebite cu care poate sa rezolve rapid orice fel de problema legata de farmece si vraji” se recomandă pe profilul de pe pagina vrăjitoare.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.