Firma care deține Casa EMA a semnat săptămâna aceasta, un contract de cofinanțare din fonduri europene pentru proiectul de extindere al centrului SPA.  Vor rezulta în urma acestor investiții, un restaurant de tip wellness, unitate de cazare, 2 bazine noi de jacuzzi și apă sărată, o saună umedă și vestiare. 

 

În ceea ce privește valoarea totală a proiectului, aceasta se ridică la peste 3,2 milioane de lei, peste jumătate provine din fonduri europene, iar restul reprezintă contribuție proprie.

 

41094406_1917205238360060_2764123480055087104_n41073101_1917205255026725_7280441278683152384_n

”Procesul de contractare al fondurilor europene a fost unul de durată și cu multe hopuri, dar am reușit, în final, să realizăm un punctaj suficient pentru a obține finanțarea solicitată. Casa EMA a colaborat cu firma de consultanță Primker din Cluj-Napoca, aceeași care ne-a ajutat la scrierea proiectului inițial din 2008-2009. Atunci s-a beneficiat de ajutorul de minimis în valoare de aproximativ 840.000 de lei din totalul de peste 6 milioane de lei al proiectului care a dus la deschiderea complexului wellness Casa EMA, în 1 octombrie 2011. Și atunci, ca și acum, restul banilor până la suma totală a fost o contribuție în totalitate privată, realizată de acționarul unic al firmei, Mariana Oprea”, conform unui comunicat de presă Casa EMA.

 

Potrivit echipei Casa EMA, în cei aproape 7 ani de funcționare a Centrului SPA Casa EMA, acesta a devenit cel mai important reper pentru zona de relaxare și sport din județul Bistrița-Năsăud. Totodată, mai este subliniat faptul că ”piesa de rezistență” va fi construirea unui restaurant de tip wellness, care va avea obiectivul de a oferi soluții culinare sănătoase.

41067162_1917205261693391_2009412956378365952_n41039130_1917205385026712_1192959773855711232_n

”În cei aproape 7 ani de funcționare, Centrul SPA Casa EMA a devenit cel mai important reper pentru zona de relaxare și sport din județul nostru, furnizând servicii de profil pentru toate categoriile de vârstă și găzduind competiții sportive cu impact național. Noua investiție menține linia de dezvoltare pe care ne-am asumat-o la început prin motto-ul nostru: <Relaxant. Activ. Sănătos>. Astfel, partea de relaxare va fi completată de noua zonă de SPA salin, cu un bazin de apă sărată și un bazin de hidromasaj nou, totalizând 40mp, dar și o saună umedă. De asemenea, vom construi un vestiar nou, unisex și încăpător, destinat lecțiilor de înot, care va decongestiona aglomerația din vestiarele actuale în orele de vârf. Piesa de rezistență va fi restaurantul de tip wellness, care va avea obiectivul de a oferi soluții culinare sănătoase, dar mai ales gustoase. La toate acestea se adaugă un spațiu de cazare cu 10 camere, destinat vizitatorilor în scop turistic, sportiv sau de afaceri.
Extinderea va fi completă și funcțională în 2021. În câțiva ani dorim să ajungem una din destinațiile preferate ale turiștilor ce vizitează Transilvania, care vor beneficia de serviciile complete wellness pe care le vom oferi. Pe de altă parte, Centrul Wellness Casa EMA va deveni un punct central de promovare a unui stil de viață sănătos pe toate palierele, combinând activitatea fizică cu o alimentație adecvată și bunăstare mentală și sufletească”, conform comunicatului Casa EMA.
41213400_1917205555026695_575726540529074176_n41283125_1917205371693380_3603044242093506560_n (1)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.