Tânarul europarlamentar liberal Csibi Magor s-a tinut de cuvânt. Daca în perioada campaniei electorale pentru Parlamentul European acesta promitea un birou europarlamentar la Bistrita, iata ca a sosit momentul sa-l realizeze. Csibi Magor îsi doreste un dialog deschis cu electoratul si vrea reconstruiasca încrederea în clasa politica româneasca, nu prin vorbe, ci prin rezultate vizibile. Prezent la Bistrita, Csibi Magor ne-a acordat un interviu vis-a vis de perspectivele calitatii sale de europarlamentar.

Gazeta: Cum de ati ales Bistrita pentru a deschide un birou europarlamentar?

Csibi Magor: E o mare bucurie sa spun ca foarte multi oameni din PNL Bistrita sunt oameni cu care am început sa construiesc o cariera politica. Încercam sa vedem cum putem sa adaugam ceva si nu sa demolam. Pot sa îl amintesc pe fostul viceprimar Nelu Turc, care acum e deputat, sau pe Bogdan Gaurean, cu care am condus studentii din Cluj. Pentru mine acesti oameni conteaza foarte mult si vreau sa îi ajut sa aiba o activitate mult mai ampla în judet ca sa poata oferi ceva tangibil pentru cetatenii acestui judet.

Gazeta: Cui va fi adresat acest birou europarlamentar pe care l-ati deschis la Bistrita?

Csibi Magor: Cu siguranta tuturor cetatenilor din acest judet. În primul rând vreau sa va spun ca în fiecare saptamâna vor fi trei ore de audienta zilnic tocmai ca cetatenii care au o problema ce are tangenta cu Parlamentul European sa aiba posibilitatea sa se adreseze cuiva. Voi avea un reprezentant permanent în acest birou, care va asculta ceea ce au cetatenii de zis si care va încerca sa îi influenteze pe acestia sa se implice în viata politica. În acelasi timp încerc sa vin cât pot de des în acest judet si sa acord audiente cetatenilor direct. Sa am un dialog concret cu ei.

Gazeta: Considerati prioritara relatia directa cu cetatenii?

Csibi Magor: Din punctul meu de vedere un europarlamentar nu are voie sa îsi permita sa reprezinte România dupa cum crede el de cuviinta. Noi trebuie sa avem un dialog continuu cu Guvernul, cu administratiile locale, parlamentari si cu cetatenii, tocmai pentru a putea reprezenta tara cu o corectitudine cât mai mare.
Vreau sa reusesc sa misc lucrurile într-o directie buna. La nivelul Parlamentului European exista o presiune foarte mare din partea industriei. Industria si producatorii mari la nivel european sunt foarte interesati de deciziile noastre dar, din pacate, noi nu avem o societate politica care sa educe cetatenii pentru ca ei sa simta ca trebuie sa se implice în deciziile noastre de zi cu zi. În Germania, de exemplu, un cetatean face o presiune imensa asupra parlamentarului de acolo, indiferent daca vorbim despre protectia mediului, probleme agricole sau piata libera. Eu, din pacate, înca nu am cetateni care sa faca presiuni asupra mea , care sa îmi spuna ce vor de la mine. Tocmai de aceea vreau sa lansez cât mai multe dezbateri în rândurile cetatenilor. Ca urmare, acestia pot sa ma determine sa reprezint mult mai bine interesele lor.

Gazeta: Credeti ca vor veni cetateni cu probleme la biroul dumneavoastra din Bistrita?

Csibi Magor: Sunt ferm convins. În campania electorala am încercat sa ajung si în zonele rurale, care sunt mai putin vizitate de politicieni si am constatat ca oamenii stiu de problemele actuale si reale la nivel european. Mi-au adresat întrebari cât se poate de pertinente si oamenii asteapta raspunsuri reale.

Gazeta: Le-ati oferit acele raspunsuri reale pe care le asteptau?

Csibi Magor: În campanie nu puteam sa dau raspunsuri foarte concrete, pentru ca nici eu nu stiam foarte clar ce însemna Parlamentul European. Stiam din carti ce înseama structurile europene, însa este cu totul si cu totul altceva când ajungi acolo. Foarte important din punctul meu de vedere pentru un politician este sa nu încerce sa le promita lucruri pe care nu poate sa le realizeze.

Gazeta: Cât de mult conteaza acest numar de 35 de europarlamentari români în Parlamentul European?

Csibi Magor: Faptul ca noi avem 35 de europarlamentari reprezinta o sansa imensa pentru noi de a reconstrui încrederea în politicienii români, deoarece, totusi, europarlamentarii au o legitimare din partea Uniunii Europene, reprezinta un for în care cetatenii au înca încredere. Asta pentru mine înseama o responsabilitate foarte mare, înseama ca tot ceea ce fac trebuie sa fie foarte bine documentat, tot ceea ce promit trebuie dus la îndeplinire. Nu îmi permit sa stau, în fiecare zi trebuie sa lucrez pentru ca cetatenii sa simta ca sunt oameni interesati de soarta lor.

Gazeta: Care este relatia între europarlamentarii români? Exista colaborare între acestia?

Csibi Magor: A fost o surpriza foarte placuta pentru mine ca echipa României din Parlamentul European e una foarte serioasa, foarte dedicata si care pâna la urma realizeaza ca, daca vrem sa facem ceva pentru România, atunci o putem face doar într-un mod unic. Exista doar mici exceptii în care nu putem sa colaboram cu câtiva colegi, dar în mare parte majoritatea colegilor sunt deschisi la dialog. Întotdeauna încercam sa discutam cum putem sa reprezentam mai bine interesele României. De foarte multe ori s-a întâmplat în plenul Parlamentului European ca grupul liberal sa sa sustina argumentele unui coleg din PSD sau din PDL. Eu consider ca nu putem sa ne permitem duce conflictul intern din parlamentul României sau din scena politica româneasca în Parlamentul European. Noi avem un singur interes, si anume cel national, care ne obliga sa avem un interes constructiv si sa elaboram solutii pentur a merge înainte.

Gazeta: Este mult diferit Parlamentul European fata de asteptarile initiale?

Csibi Magor: Având în vedere ca am avut experienta din Parlamentul României ma asteptam sa fie mai politizat Parlamentul European. Acolo am vazut ca se poate face o altfel de politica, unde conteaza individul, unde conteaza numai si numai daca ai idei, cât esti de serios si cât de mult muncesti. Acolo poti sa te reprezinti prin ideile tale, prin proiectele tale, poti sa face strategii si sa convingi oameni, indiferent din ce partid fac parte, sa te sustina. Daca ai argumente si pareri bine documentate atunci oamenii te vor asculta. Daca încerci sa faci un joc politic, cum e în România, si sa mergi pe o imagine goala si sa vii cu sloganuri fara substanta vei iesi cu siguranta din circuitul europarlamentarilor seriosi. Dupa cum vad eu, toata lumea spune ca România a trimis o echipa în care sunt oameni interesati de comisiile din care fac parte si se implica. Pornim cu un capital de imagine marit în acest moment, ceea ce nu am avut pâna acum privilegiul.

Gazeta: Ce v-a determinat sa candidati pentru Parlamentul European?

Csibi Magor: Când m-am hotarât sa candidez pentru Parlamentul European, acum un an si jumatate am început sa fac campanie, sa calatoresc prin judete, sa dialoghez cu oamenii si am încercat sa creez un proiect, care reprezinta niste probleme marunte, dar care ne deranjeaza în viata noastra de zi cu zi. Eu voi încerca sa merg mai departe cu acest proiect si sa ramân la nivelul realitatilor cotidiene pe care voi încerca sa le rezolv la nivelul Parlamentului European. Am optat pentru o cariera europeana pentru ca mi-am dat seama ca avem nevoie de o altfel de viziune în Parlamentul European.

Gazeta: Observ ca nu sunteti multumit de calitatea actualei clase politice din România?

Csibi Magor: Nu, cu siguranta nu încerc sa insinuez ca putem sa tratam clasa politica din România în aceeasi oala. În România, dupa cum am vazut, s-au facut foarte multe schimbari. Deja în parlamentul actual sunt mai multi tineri decât au fost vreodata în Parlamentul României. Trebuie sa ne dam seama ca si în România se petrece deja un schimb de generatii si de viziune. Daca ne uitam ca Parlamentul României a reusit sa aiba un presedinte de 33 de ani, pentru ca atunci când Bogdan Oltean a fost ales în aceasta functie avea doar 33 de ani. Daca am reusit sa impunem acest lucru daca reusim sa avem ministrii la o vârsta destul de frageda, care pâna la urma nu au fost foarte implicati în politica de vârf a României eu spun ca lucrurile se misca într-o directie foarte buna.

Gazeta: Cât de mult conteaza notorietatea si valoarea unui om politic si în ce masura cele doua aspecte se pot completa?

Csibi Magor: Eu sper din tot sufletul ca în primul rând conteaza valoarea. Eu si acum am reusit sa pastrez naivitatea mea de la începutul carierei mele politice, prin care spuneam ca oamenii valorosi au sansa de a se impune în politica româneasca. Este foarte important sa ai notorietate, dar în acelasi timp nu trebuie sa fii foarte nerabdator. Pâna la urma, când începi sa apari în presa, sa ai proiecte, sa calatoresti si sa fii în campanie ai tentatia de a face orice sa apari în media cât mai des. Exista însa riscul de a da declaratii nu foarte bine documentate, de a da declaratii iesite din comun, mai scandaloase, numai pentru a aparea în presa. Asta un politician tânar trebuie sa evite cu orice pret. Este foarte important este sa fii cunoscut, însa cel mai bun mod de a fi cunoscut de electorat este sa stai lânga el, sa intri în asociatiile profesionale, sa intri la producatori, sa vorbesti cu oamenii, sa te adresezi direct oamenilor. Când vrei sa intri în presa centrala trebuie sa vii cu ceva iesit din comun. Presa centrala nu prea preia niciun mesaj pozitiv, nu este interesata de proiecte si strategii. Tocmai de aceea eu am o activitate atât de puternica în teritoriu si filiale, deoarece consider ca presa locala conteaza cu adevarat. Încerca sa transmita niste mesaje relevante pentru electorat.

Monica Skrabel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.