În seara zilei de 15 decembrie, la Timișoara, în fata casei parohiale a pastorului reformat Laszlo Tokes se aprindea scânteia Revoluției. Îndemnurile „Jos Ceaușescu!” și „Jos Comunismul!”, strigate pentru prima dată la unison pe străzile Timișoarei, au cuprins în doar câteva zile întreaga țară.
La început au fost o mână de oameni. A doua zi, pe 16 decembrie, Piața Sfânta Maria din orașul de pe Bega era complet blocată. Pentru prima dată în România se striga „libertate”. Cuvântul interzis sub comunism s-a propagat ca o undă de șoc, fiind preluat apoi și rostit cu curaj de tot mai mulți români. Un rol important în aflarea adevărului despre ce se cele întâmplau la Timișoara l-au avut și studenții. Mulți se întorseseră deja acasă înainte de 22 decembrie. Aceasta a fost ziua în care sub presiunea revoltei generale, Ceaușescu a fugit din București. Au trecut de atunci 27 de ani.
Un capriciu al istoriei
La Timișoara se dăduse deja de la începutul lunii decembrie un ordin de evacuare a pastorului reformat Laszlo Tokes. Enoriașii lui, în încercarea de a-i împiedica plecarea, au început să se adune în jurul casei parohiale, protestând pașnic în zilele de 13, 14 și 15 decembrie. După trei zile de așteptare însă, oamenii au ieșit în stradă. De acolo nimeni și nimic nu a mai putut opri revolta ce urma să cuprindă întreaga țară. Timișorenii au reacționat, însuflețiți și de schimbările din Estul Europei, despre care mulți știau de la posturile de radio și televiziune străine, dar mai ales de exasperarea atâtor ani de frig și foame, sub comunism.
„Înainte de a avea primul contact cu mișcarea de revoltă a oamenilor din Timișoara, știam deja că se întâmplă ceva. Am avut niște vecini maghiari, care mi-au spus că pastorul Tokes i-ar fi anunțat la Biserica Reformată, la ultima lui slujbă, că pe data de 15 decembrie va fi evacuat. Toți cei care eram în Timișoara știam de aceste lucruri”, își aduce aminte, după 27 de ani de la Revoluție, actualul prefect al județului, Ovidiu Frenț.
În 1989, Ovidiu Frenț era student la Politehnică, în anul II. „Rebel”, ca mulți dintre tinerii de vârsta lui. După zilele de coșmar trăite la Timișoara, pe 22 decembrie ieșea din nou în stradă. De această dată la Bistrița. Atunci intra pentru prima dată în sediul Consiliului Popular Județean, unde avea să întâlnească conducerea de partid de la acea vreme în chiar încăperea în care acum, ca un capriciu al istoriei, are biroul de prefect.
„Atunci am înțeles că flacăra revoltei nu se va mai stinge”
Era într-o zi de sâmbătă, 16 decembrie, când fostul student la Politehnică lua contact în Timișoara cu primele grupuri de protestatari. Pe măsură ce ajungeau în zona Complexului Studențesc, grupurile opreau în dreptul căminelor unde erau cazați cei din alte orașe, încercând să încurajeze participarea studenților la manifestări.
„Eu m-am alăturat unui astfel de grup atunci, sâmbătă, împreună cu care am plecat pe străzile orașului. În drumul nostru am trecut și pe la Catedrală, care era un loc simbol deja, pentru că toate grupurile convergeau acolo, în centru. Acolo s-a cântat prima dată „Hora Unirii” și „Deșteaptă-te, române”. Atât cât știam la vremea aceea, pentru că era un cântec interzis”, spune prefectul Ovidiu Frenț.
La Catedrală s-au unit mai multe grupuri care și-au continuat apoi drumul pe străzile orașului. Se făcuse deja întuneric. Undeva, în zona fostei Miliții, au apărut și primele forțe de ordine. Nu s-a tras niciun foc de armă, au fost doar ciocniri fizice. Chiar dacă au fost dispersați, oamenii și-au continuat protestele în diferite alte puncte ale orașului.
„Atunci am înțeles că flacăra revoltei s-a aprins și că nu se va mai stinge”, își amintește acum fostul student.
Pe 17 decembrie, în Timișoara zburau pe geamul județenei de partid volumele cu Ceaușescu
În ziua de 17 decembrie, duminică, orașul era în fierbere. Era un sentiment de frustrare, căci toți știau că România rămăsese ultima țară comunistă în care nu se întâmplase nimic.
„Multora le era frică, dar câțiva am hotărât să mergem și a doua zi. Duminică ne-am alăturat și noi unui grup foarte mare care a venit din zona centrală către sediul județean de partid. Am văzut atunci că oamenii nu doar că nu s-au speriat de ciocnirile avute cu o zi înainte, ci dimpotrivă au ieșit și mai mulți”, povestește Ovidiu Frenț.
La sediul județean de partid dispozitivul de apărare se întărise cu pompieri militari, membri ai gărzilor patriotice, milițieni și forțe ale Securității. Deși era iarnă, la un moment dat cineva a dat ordin să împrăștie protestatarii cu tunurile de apă, de pe mașinile de pompieri. Ordinul a avut însă un efect invers, mulțimea înfuriindu-se și mai tare.
„Atunci noi am avut o primă victorie, pentru că am reușit să îi oprim din acțiune. Forțele de ordine au fugit. Tot atunci, după ce am ajuns în fața sediului, doi tineri, un bărbat și o femeie, au reușit să pătrundă în sediul Județenei de partid, după ce au spart un geam de la parter. Imediat ce au intrat înăuntru am văzut zburând afară, pe gemuri, cărți cu Ceaușescu, dar și steaguri tricolore fluturând. M-a impresionat curajul acelei femei care a intrat printre primii în sediu”, mărturisește Ovidiu Frenț.
Doar cei care aveau arme puteau să tragă, nu?
Evenimentele au degenerat în scurt timp. În Timișoara au ieșit pentru prima dată pe străzi unitățile militare cu transportoare blindate și tancuri aduse de la Lugoj. Orașul fusese practic ocupat de militari. Nimeni nu își imagina atunci măcelul ce urma să se întâmple. Duminică după amiaza s-a auzit primul foc de armă tras în oraș.
„Inițial am crezut că sunt gloanțe oarbe, de manevră. Din păcate, fiind într-un grup care încerca să treacă podul dinspre Catedrală spre centru, atunci am văzut prima dată căzând oameni împușcați în apropierea mea. Eu am avut noroc și la adăpostul întunericului am reușit să scap”, spune Frenț.
Calvarul a durat toată noaptea. Deși se trăgea încontinuu, oamenii au rezistat. În cartierul Giroc reușiseră să blocheze chiar niște tancuri. Acum, după 27 de ani, răspunsul la întrebarea cine a tras e foarte simplu: doar cei care aveau arme puteau să tragă în oameni.
„Atunci am văzut mașini care cărau victime, morți și răniți. Mașini particulare și ambulanțe duceau într-una spre spital oameni împușcați în oraș”, descrie acum acele momente, prefectul Ovidiu Frenț.
O liniște „suspectă”
În ziua următoare, 18 decembrie, în Timișoara se instalase o liniște de mormânt. Începuse și ploaia, deși era destul de cald. În oraș era un adevărat dezastru. Locurile unde avuseseră loc confruntări arătau ca după război. Pe Calea Girocului erau urme de gloanțe peste tot, troleibuze dezafectate, mașini răsturnate. Seara, când s-a făcut întuneric, au reizbucnit focurile de armă.
În dimineața de 19 a fost din nou liniște, dar o liniște aparentă, pentru că orașul fierbea. Oamenii știau că există foarte mulți morți și răniți. A fost o creștere a presiunii care a izbucnit pe data de 20 decembrie când oamenii care lucrau în toate întreprinderile mari au ieșit rând pe rând. Chiar dacă Armata ocupase orașul, până la urmă nu au avut ce să facă și au pactizat cu manifestanții. După care a urmat episodul de la Operă și citirea Proclamației Frontului Democrat Român. Timișoara devenise primul oraș liber din România, pe data de 20 decembrie!
„Eu m-am reîntors acasă în aceeași zi. În cele două zile, de când am sosit acasă și până în 22, nu înțelegeam cum de în Bistrița nu se întâmplă nimic și Timișoara era deja oraș liber. M-am bucurat foarte tare când în dimineața zilei de 22 decembrie, din zona industrială au pornit coloanele de muncitori spre oraș. M-am alăturat imediat coloanei de manifestanți din Bistrița, care a venit din zona industrială. Așa am ajuns din nou la sediul județean de partid, de această dată acasă, în Bistrița. Aici am avut norocul să pot să le vorbesc oamenilor din balconul clădirii despre ceea ce se întâmplase la Timișoara, și să susțin ideea libertății și a democrației. Și iată că istoria m-a adus acum în același loc, după atâția ani”, își amintește cele petrecute în Bistrița, actualul prefect al județului.
În decembrie 1989, lua ființă la Bistrița „Gruparea Studenților Liberi”
Fiind primul student recunoscut ca participant la Revoluție Ovidiu Frenț a fost cel care a organizat primele patrule studențești, pichete, puncte de pază și de control în oraș. Conform mărturiilor proprii, aproape 200 de studenți au asigurat atunci liniștea și ordinea publică, când nu mai exista nicio forță de ordine. Miliția nu mai ieșea pe stradă, iar Armata avea misiunile ei specifice. Era nevoie și de astfel de oameni, care să facă acest lucru, mai ales în situația de incertitudine și panică, alimentată de zvonurile legate de teroriști, de otrăvirea apei, de atacuri cu elicoptere asupra orașului de către forțe ostile Revoluției.
„Cred că am reușit și noi, cei aproape 200 de tineri care am organizat Gruparea Studenților Liberi Bistrițeni, să aducem oamenilor un sentiment de siguranță și liniște, după puterile noastre de atunci”, spune acum, după 27 de ani, fostul student bistrițean la Politehnica din Timișoara.
