Conducerea Aquabis SA se pregăteşte să concedieze circa 50 de angajaţi, din cauza situaţiei financiare nu tocmai bune. Hotărârea a fost luată în Consiliul de administraţie al firmei aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Printre cei vizaţi de concedieri se află şi personalul care activează la staţiile de epurare, mai precis operatorii, fără de care aceste puncte fierbinţi ale regiei judeţene de apă-canal nu ar mai putea funcţiona la parametri normali.

Situaţia financiară a SC Aquabis SA, companie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – acţionarul majoritar – nu este una foarte bună. Din această cauză conducerea Aquabis SA, mai precis Consiliul de Administraţie, a luat decizia că este necesar să se recurgă la restructurări de personal. Astfel, potrivit surselor Gazetei de Bistriţa, aproximativ 50 de angajaţi vor fi concediaţi foarte curând. Oficialii companiei susţin însă că numărul este mult mai mic, aspect întărit şi de liderul de sindicat din cadrul Aquabis SA, Adrian Botiş.

 

Panică printre angajaţi 

Conform surselor Gazetei de Bistriţa, SC Aquabis SA se pregăteşte de disponibilizări din rândul angajaţilor companiei subordonată Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, decizie luată în Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii. Din primele informaţii a reieşit că ar fi vorba de aproximativ 50 de angajaţi care ar urma să fie concediaţi, iar motivul care ar sta la baza deciziei CA Aquabis ar fi anumite dificultăţi financiare.

Odată ajunsă în teritoriu această informaţie, printre angajaţii Aquabis SA s-a instalat panica. Şi este atât de mare încât se spune că printre cei care vor fi disponibilizaţi se vor regăsi inclusiv operatori de la staţiile de tratare a apei, astfel încât unii au intrat, în semn de protest, în grevă japoneză.

Liderul de sindicat din cadrul Aquabis susţine că nu vor fi concediate 50 de persoane. Totodată acesta a mai precizat că sindicatul încearcă să convingă conducerea companiei ca nimeni să nu fie concediat.

„Nu e vorba de 50 de disponibilizaţi. Oricum, noi suntem alături de angajaţi. Suntem în dezbaterea problemei, dar acum nu vă pot spune un număr exact. Eu nu pot să apreciez organigrama, noi ne dorim să nu fie daţi oameni afară”, a declarat Adrian Botiş.

 

Concedieri, de la 1 februarie 2014

 

Conform declaraţiilor date de oficialii Aquabis SA, Gazetei de Bistriţa, adevărul este undeva la mijloc. Motivul care ar sta la baza concedierilor este cuantumul foarte mare al ratelor care trebuie plătite de companie în urma împrumuturilor de la bănci – BEI şi BERD, dar şi externalizarea unor servicii.

Disponibilizări vor fi efectuate începând cu 1 februarie 2014, data la care vor fi concediaţi din cadrul companiei 27 de angajaţi. Asta după ce şi în vara acestui an au mai plecat tot atâţia, dar de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, potrivit declaraţiei directorului general al Aquabis SA, Ioan Şandru.

„Cu 1 februarie vor fi disponibilizate 27 de persoane, consiliul de administraţie a hotărât. În prima fază vorbim de 27 şi pe urmă mai vedem. Au mai fost şi în vară tot atâţia, dar atunci au plecat benevol”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ioan Şandru.

Potrivit directorului general al Aquabis, motivul care stă la baza concedierilor este că anumite servicii sunt deja externalizate – distribuirea şi plata facturilor şi în plus a scăzut producţia facturată. Contrar declaraţiilor unor membri ai consiliului de administraţie, directorul Şandru spune că nu ratele pe care compania trebuie să le plătească băncilor au dus şi la decizia cu privire la reducerea personalului angajat, ci mai ales producţia facturată.

„Odată ce scade producţia facturată pentru că industrie nu mai e aproape deloc, nu poţi să asiguri salariile şi costurile pentru toată lumea”, a explicat Ioan Şandru.

Directorul Aquabis spune că printre cei care vor fi concediaţi din rândul angajaţilor care lucrează la staţiile de epurare nu se vor regăsi operatorii, ci este vorba de încasatori. Vestea proastă este că deşi anul viitor vor fi concedieri din rândul angajaţilor Aquabis, acestea nu vor fi şi ultimele întrucât după finalizarea investiţiilor derulate de compania de apa-canal bistriţeană vor urma şi altele.

„Nu avem prea multe staţii, dar nu vor fi concediaţi dintre operatori. Este vorba de taxatori, cei care încasează facturi, fiindcă serviciul este externalizat. Şi după ce vom termina toate investiţiile, urmează din nou reduceri de personal”, a conchis directorul Şandru.

 

Firma e pe profit, dar trebuie reduse cheltuielile

Potrivit lui Cristian Parasca, membru în CA al Aquabis, motivul concedierilor din cadrul companiei este cuantumul mare al ratelor care trebuie plătite la BEI şi BERD.

„Noi ca şi consiliu am trasat numai nişte direcţii, hotărârea se ia la nivelul echipei de management. Ceea ce va pot spune că firma este pe profit de când este în funcţie noul consiliu de administraţie. Când am preluat-o era pe pierderi, după câteva luni a început să intre pe profit, dar de la anul încep ratele mari ce trebuie plătite la BERD şi BEI, e vorba de bani mulţi. Cheltuielile cu personalul sunt foarte mari la Aquabis comparativ cu orice companie din ţară şi pe tema asta trebuie reduse cheltuielile cu personalul. Că se face prin reducerea numărului de personal ori prin reducerea salariilor… sunt mai multe lucruri pe care le-am sugerat noi (n. r. – membrii CA). Sunt şi foarte multe ore suplimentare şi asta este o discordanţă în comparaţie cu organigrama foarte încărcată, sunt două chestii la poluri opuse” a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Cristian Parasca.

Aproximativ pe aceeaşi linie se poziţionează şi consilierul local liberal Gelu Muthi, de asemenea membru în CA al Aquabis.

„Eu ştiu că numărul total al angajaţilor trebuie ca să ajungă sub 500 de oameni. Am înţeles că acum sunt circa 520 de angajaţi, dar nu vreau să greşesc, ceva de genul acesta. Vor fi disponibilizaţi aproximativ 20 de angajaţi. Cheltuielile cu salariile depăşesc un anumit nivel şi în condiţiile în care vor trebui plătite credite angajate de Aquabis va trebui să găsim toate zonele în care se poate interveni astfel încât compania să se poată susţine singură în plata creditelor. Nu vorbim de un profit slab, dimpotrivă, lucrurile au mers foarte bine în ultima perioadă profitul este în creştere. Dar vedeţi dumneavoastră, cheltuielile sunt o problemă pentru orice firmă. Au fost analizate toate segmentele. (…) Concedierile nu vor afecta partea tehnologică”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Gelu Muthi.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.