Veste bună pentru elevii din județul Bistrița-Năsăud, aceștia se vor bucura de un week-end prelungit.

În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind „World Teachers’ Day” în engleză sau „Journée Mondiale des Enseignants” în franceză. Conform Ministerului Educaţiei, în această zi nu se fac cursuri, ci se organizează diverse manifestări specifice

„Elevii vor fi liberi, dar cadrele didactice vor participa la cercurile pedagogice și de asemenea, la nivelul Inspectoratului o să organizăm o masă rotundă cu teme educaționale”,a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ BN, Monica Buboly.

Totuși, 5 octombrie este declarată zi nelucrătoare și rămâne la latitudinea fiecărei școli cum va marca această sărbătoare.De asemenea, tot zi nelucrătoare pentru reprezentanții sistemului de învățământ din România este și Ziua Învățătorului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.