Zi de zi la brat cu moartea

Povestea lui Ioan Huzmezan a început cu mulţi ani în urmă. După ce a lucrat o bună perioadă de timp la Drumuri, s-a trezit cu o sumedenie de boli, printre care şi toate complicaţiile posibile ale diabetului zaharat. Chiar şi aşa a continuat să muncească până nu s-a mai putut. Picioarele lui au început să se umfle şi acum arată ca doi butuci, fapt pentru care nu se mai poate încălţa decât cu şlapi mari şi încălţăminte specială, făcută la comandă.

Fiind diabetic, corpul lui Ioan Huzmezan e foarte sensibil aşa că de la o simplă muşcătură de ţânţar i s-a infectat un deget de la picior care a trebuit amputat. În situaţia dată, omul nu mai poate merge singur decât cu ajutorul soţiei sale sau a unui membru din familie. Din păcate, toate actele medicale eliberate de către medici arată că ceva sănătos la Ioan Huzmezan ar mai fi plămânii (şi aceia nu în totalitate), şi cam atât.

Banii achitaţi lunar de bolnav pe medicamente (cele necompensate) depăşesc suma de două milioane de lei vechi. Disperat de situaţia în care se află, Ioan Huzmezan a depus o cere de încadrare în gradul I de handicap, pentru a primi însoţitor şi drepturile stabilite prin lege la acest grad de handicap. Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a respins însă această cerere, pe motiv că „Prezentul certificat atestă că domnul Ioan Huzmezan are gradul de handicap MEDIU …”.

Din imaginile publicate în Gazeta de Bistriţa, rămâne să judecaţi şi dumneavoastră dacă vorbim de un handicap mediu sau nu.

Un om bolnav de… toate

În scrisoarea medicală eliberată de către Clinica Medicală din Târgu-Mureş, Compartimentul de Medicină Internă, unde Ioan Huzmezan a fost internat o bună perioadă de timp, a fost stabilit următorul diagnostic al bolnavului: Diabet zaharat Tip II insulinonecesitant dezechilibrant , Nefropatie diabetică, Insuficienţă renală cronică stadiul II, Arteriopatie diabetică (picior diabetic), Polineuropatie diabetică, Cardiopatie Ischemică şi dismetabolică, HTA ES stadiul II, Anemie nutriţională, Hepatopatie cronică, Amputaţie deget III picior stâng, Gastrită de bont, Stomac rezecat pentru ulcer gastric erorat, Adenom de prostată.
În aceeaşi scrisoare medicală se mai specifică: „Având în vedere bolile asociate care au compromis capacitatea de muncă, recomandăm expertiza şi pensionarea de invaliditate/handicap şi chiar sprijin pentru însoţitor”. De asemenea, în biletul de ieşire de la Spitalul Clinic de Urgenţă din Cluj-Napoca, Ioan Huzmezan este diagnosticat cu: Hepatită autoimună tip I, Gastrită acută erozivă de bont gastric, Boală hemoroidală, Diabet zaharat tip I, Nefropatie diabetică, Insuficienţă renală cronică, Anemie feriprivă forma medie secundară, Extrasistole ventriculare.

„De multe ori a mai venit salvarea aici !”

Ioan Huzmezan a fost operat în 1989 de stomac dezecat, apoi, mai târziu a avut o altă operaţie la piciorul stâng, iar acum au apărut complicaţiile cu neuropatie diabetică, cardiopatie ischemică şi toate celelalte boli. Prezentul acestui om te înfioară. „Îmi fac insulină de trei ori pe zi, câte 14 unităţi dimineaţa şi la amiază, şi alte 16 seara. Mă deplasez foarte greu, mă scap de pe picioare, cad jos, nu mă pot ridica numai dacă mă ajută cineva şi chiar şi la ajutor mă ridic greu. Nici soţia nu mă poate ridica la ce greutate am. (…). Cam în jur de două milioane de lei vechi dau pe medicamente în fiecare lună, mă refer la cele necompensate. La picior am avut o infecţie şi mi-au tăiat un deget, am fost operat în talpă, mi-au scos tendonul. De încălţat şi de îmbrăcat soţia se ocupă, pentru că eu nu mai pot. Şi la încălţăminte mi-am dat să îmi facă la comandă papuci speciali, dar asta numai la şase luni se poate. Nu am cu ce mă încălţa, umblu doar cu nişte şlapi pe care îi tai ca să-i pot lua în picioare. Dacă mă pornesc singur, nu pot merge că pic jos şi îmi scade glicemia. Acum două săptămâni a stat soţia lângă mine până la 1.00 noaptea când a venit Salvarea şi mi-au administrat glucoză. De multe ori a mai venit salvarea aici”, ne-a relatat Ioan Huzmezan.

Un exemplu trist al complicaţiilor pe care le dă diabetul

Unul dintre oamenii care cunoaşte situaţia lui Ioan Huzmezan este doctorul Mircea Dan Popiţan – medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice din cadrul Policlinicii Bistriţa. „Din păcate este un exemplu cât se poate de trist a complicaţiilor pe care le poate da diabetul. Ştim cu toţii că diabetul tratat necorespunzător sau pur şi simplu în context genetic, poate da complicaţii. Poate afecta orice organ din corp, însă cu predilecţie ochiul, inima, rinichiul şi picioarele. Din păcate, în acest caz sunt prezente toate complicaţiile, respectiv retinopatia diabetică – adică afectarea vederii care poate merge în timp, netratată, până la pierderea completă a vederii. Este prezentă neuropatia diabetică, respectiv afectarea nervilor de la picioare şi arteriopatia diabetică, respectiv afectarea vaselor de sânge de la picioare care poate merge până la amputaţie şi în cazul de faţă s-a pierdut deja un deget şi există, din păcate, riscul să se piardă tot piciorul. Este prezentă afectarea rinichiului, respectiv nefropatia diabetică şi aceasta cu timpul poate evolua până la insuficienţă renală şi dializă şi, de asemenea, sunt prezente şi problemele cardiace. Deci, odată în plus, diabetul se dovedeşte că este o boală perfidă, o boală care tace şi lucrează, cum spunem noi, şi de multe ori cu tot arsenalul de medicamente moderne pe care le avem, nu reuşim întotdeauna să frânăm sau să prevenim apariţia complicaţiilor”, a precizat pentru Gazeta de Bistriţa doctorul Mircea Dan Popiţan.

“Cad jos pe stradă… cine mă ia în considerare?”

Ioan Huzmezan a povestit redactorilor Gazetei de Bistriţa, „peripeţiile” sale pe la medici, unde a fost băgat în seamă mai mult sau mai puţin. „Am fost la medic, am intrat la el şi a zis că nu se încadrează bolile pe care le am la primire de însoţitor. Am pensie de la handicap de 350 de lei, atâta mi-a trecut pe cupon anul trecut. Acuma nu ştiu pe anul acesta, că nu am dus încă certificatul din cauza că nu mi s-a aprobat ce scrie pe hârtia care mi-au dat-o când am ieşit din Spitalul de la Târgu Mureş. Nu m-a văzut nimeni, am dus hârtiile, mi le-a luat o doamnă de acolo, mi-a luat hârtia de la Mureş şi cea de la Cluj şi când m-am dus mi-au dat certificatul. Nu a venit niciun medic să mă vadă, să mă întrebe care-i problema, aşa că am intrat eu cu forţa înăuntru pentru că nu îmi dădeau voie să intru. I-am spus la domnu’ doctor că nu pot fără însoţitor şi că trebuie să fie cineva cu mine şi când mă duc la control la diabet.
Până acuma mergeam singur, eram stabil, dar acuma nu mai pot. Cad jos pe stradă, cine mă ia în considerare? Zice că-s beat sau mai ştiu eu ce gânduri au alţii? (…). Dacă continuă să urce apa în corp ajunge la inimă şi o să mor, că asta e, până la urmă. Mi se umflă tare la cap, obosesc, am şi cu inima probleme, câteodată mă doare şi coloana şi pieptul. Medicul de la Handicap m-a întrebat pe mine ce e aia gastrită de bont. Păi eu sunt medic?! Am fost în Policlinică la doctorul de diabet şi mi-a zis: Băi, băiatule, tu ai toate bolile. Ce-ai mai vrea să duci (n.r. – acte doveditoare)? Ce boli să îi mai duci?”, a declarat Ioan Huzmezan.

Complicaţiile diabetului – o povară pentru pacient, familie şi societate

Doctorul Mircea Dan Popiţan, spune că „la un moment dat diabetul cu aceste complicaţii reprezintă o povară în primul rând pentru pacient, reprezintă o povară şi pentru societate pentru că toate acestea costă, tratamentul costă şi aşa mai departe, şi este o povară pentru familie pentru că pacientul într-adevăr nu se poate descurca singur în anumite situaţii”.

„Din punctul meu de vedere deşi eu nu sunt abilitat să fac asemenea declaraţii, vorbesc strict în nume personal, cred că este nevoie de însoţitor în cazul domnului Ioan Huzmezan. (…). Există două situaţii în care se reţine apa în organism. În cazul acestui pacient, o dată în cadrul nefropatiei diabetice, respectiv rinichiul nu mai funcţionează bine şi atunci apa se acumulează în corp, sau în cazul insuficienţei cardiace, inima nu mai pompează eficient şi din nou poate să se reţină apa în corp. Aici sunt prezente ambele situaţii, sigur acesta beneficiază de tratament, deci se poate rezolva prin tratament medicamentos. (…). În cazul dânsului am înţeles că s-a pus şi problema de comă hipoglicemică şi este una din situaţiile în care omul necesită ajutor din exterior, nu se poate ajuta singur, nu se poate trata singur”, a precizat pentru Gazeta de Bistriţa, dr. Mircea Dan Popiţan.

„Poţi să şi mori până la urmă că nu le pasă!”

Soţia lui Ioan, Garofiţa Huzmezan, spune că situaţia în care se află soţul ei e una dificilă, atât pentru el, cât şi pentru ea. „E foarte greu. Nu mă pot duce să lucrez din cauza lui, pentru că trebuie să stau tot timpul lângă el. Am fost peste tot cu soţul, am stat în spital când a fost operat. Medicii au zis că el nu se încadrează cu bolile pe care le are. Salvarea a fost de mai multe ori pe aici, chiar şi noaptea la 2.00. Vine de fiecare dată când cade în comă diabetică. A fost internat în Cluj, în Mureş, nu mai avem bani, am luat împrumut de la surorile mele şi de la vecini. În fiecare lună dăm cam două milioane de lei vechi pe medicamentele necompensate. Are multe vitamine de luat, iar din medicamente numai trei feluri se dau compensate. Nu am făcut contestaţie la Comisia de Evaluare pentru că nu ştim unde să umblăm, tot am mai întrebat. Domnu doctor de la Handicap ne-a zis că nu se încadrează soţul la gradul I cu toate bolile pe care le are. Am intrat la el şi o zis că nu ne poate ajuta, aşa că am ieşit afară. Anul trecut am fost tot acolo şi nu a vrut să ne ia dosarul, că ne tot trimitea de la unul la altul să-i ducem hârtii, că nu erau bune. Şi erau nişte femei acolo afară şi au zis că până nu-i dăm două milioane, nu ne i-a dosarul. Aşa că am dat două milioane. Am mai avut cazuri în care nu am fost băgaţi în seamă, poate de aceea că nu am dat bani. Nici nu se uitau la noi. În ziua de azi dacă nu ai bani nu poţi să mergi la doctor. Poţi să şi mori până la urmă, că nu le pasă. (…). Toată noaptea nu dorm, îl caut pe la gât că se umflă şi transpiră.”, a povestit Garofiţa Huzmezan. Şi ca sacul să fie plin, ajutorul de nădejde al familiei Huzmezan, Marius, băiatul cel mijlociu a avut recent un accident de muncă la Braşov, fiind cu piciorul în ghips. „Mai încerc şi acum să îi ajut în măsura în care pot cu piciorul. (…). Este foarte grav tatăl meu, pentru că nu se poate deplasa, se mişcă greu. Cred că la medici este nevoie să dai banu’ din buzunar ca să fi băgat în seamă. Eu consider că tatăl meu are nevoie de însoţitor. Nu ştiu ce se mai poate face. Oricum, la situaţia lui, există riscul ca într-un timp relativ scurt să se ajungă la deces”, spune Marius Huzmezan.

Comisia se justifică: Se poate depune contestaţie

Din Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud face parte preşedintele Comisiei – dr. Gavrilă Iuliu Mreneş – medic de medicină generală şi specialist în kinetoterapie, Corina Ernst – reprezentant al Autorităţii de Sănătate Publică a judeţului Bistriţa-Năsăud, Margit Moldovan – asistent social, director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC BN), Melinda Szollosi – psiholog, consilier DGASPC BN, Mihaela Toader – psiholog, consilier DGASPC BN – membru supleant. Potrivit directorului general adjunct al DGASPC BN, Marghit Moldovan, „Domnul Ioan Huzmezan, pe baza fişelor prezentate la externarea din spitale, se încadrează doar la gradul III de handicap. Sunt reguli stricte de încadrare, iar afecţiunile lui sunt doar pentru gradul III. În cazul în care persoana a mai primit diagnostice recente poate depune o contestaţie la secretariatului Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de către Comisie, urmând a se face o reevaluare a dosarului respectiv”.

Preşedintele Comiei, dr. Gavrilă Iuliu Mreneş nu a putut fi contactat, fiind plecat din localitate pe perioada concediului de odihnă.

Povară pentru sine şi pentru familie

În prezent, Ioan Huzmezan continuă să fie o povară pentru familie, dar şi pentru el însuşi. Conştient de situaţia sa, omul e hotărât să depună contestaţie la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, să încerce astfel să primească însoţitor şi să mai guste din plăcerea vieţii, atât cât va mai putea. În paralel, membrii Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap îşi văd de concedii, legaţi la mâini de o listă care le impune ceva, în ciuda realităţii dure pe care o trăieşte un bolnav „invadat” de toate complicaţiile şi consecinţele diabetului zaharat.

Iulia Stupinean